joi, 30 martie 2017

Julio Cortázar şi fascinaţia cuvintelor



Editura Fabulator, înfiinţată în 2003, are o istorie aparte, în care protagoniştii sunt Alexandru Vlad şi Radu Niciporuc. Aici au apărut volume de Cortázar, Ramón Gómez de la Serna, Chandler, Hammett – un proiect, iată, destul de ambiţios. Din păcate, pentru că era din ce în ce mai greu de administrat, după îndelungi amânări, editura a fost închisă de curând. 

Dacă Radu Niciporuc ne-a povestit cum a obţinut drepturile de autor pentru Fascinaţia cuvintelor(La fascinación de las palabras) – volumul de convorbiri dintre Omar Prego Gadea şi Julio Cortázar – în textul Negocieri la Barcelona de pe Literomania, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să scriu câteva rânduri despre carte.

În 1982, Omar Prego Gadea îi propune lui Julio Cortázar un interviu mai amplu care să se concretizeze într-un volum de convorbiri, într-o „carte foarte nebună”. Cei doi încep să se întâlnească în vara lui 1982, iar întâlnirile s-au întins, cu puţine întreruperi, până aproape de moartea lui Julio Cortázar (1984). Cartea a apărut, în traducere, la Gallimard, în 1986. La noi, a apărut în 2006, la Editura Fabulator, în traducerea (din spaniolă) a lui Radu Niciporuc. Adică după 20 de ani de la apariţia ediţiei franceze, ceea ce ar fi trebuit să fie un eveniment editorial. Şi, în felul lui, chiar a fost. Ca să continui şarada cronologică, semnalez această carte acum, în 2017, la 31 de ani de la apariţia ediţiei Gallimard. Ce-i drept, am ratat cu foarte puţin o cifră rotundă.


Fascinaţia cuvintelor poate fi considerat un volum biografic, dar aproape de fiecare dată, convorbirile se întorc, inevitabil, la același subiect: literatura. Mai exact, la modul în care Cortázar înţelegea literatura şi actul scrisului. Titlul nu este ales întâmplător, mai ales în cazul unui scriitor atât de special precum Cortázar.

„Curios, primele mele amintiri sunt de diferenţiere. Sau, mă rog, un fel de bănuială că, dacă n-aş fi explorat realitatea sub aspectul limbajului, sub aspectul ei semantic – mărturiseşte scriitorul argentinian la începutul convorbirilor –, ea n-ar fi fost, pentru mine, completă, n-ar fi fost satisfăcătoare. Şi chiar am intrat – asta ceva mai târziu, pe la opt sau nouă ani – într-o etapă care putea fi periculoasă, căci putea să sfârşească în nebunie: cuvintele începeau să valoreze cât obiectele în sine sau chiar mai mult”.

Continuarea textului aici, pe Literomania

marți, 28 martie 2017

Sumar Literomania (23.03.2017)



SUMAR LITEROMANIA (23.03.2017)

Adina Dinițoiu, O replică algeriană la "Străinul" lui Camus (click)
************* La aniversară - Mircea Ivănescu (click)
Raul Popescu, Julio Cortázar şi fascinaţia cuvintelor (click)
Dorica Boltașu Nicolae, „Krypto şi fermecătoarea laponă” (click)
Péter Demény, Rapul literar (click)
Octavian Soviany, Adda cântă (click)
Georges Banu, Voyages théâtraux à l’Est (click)
Adina Dinițoiu, Trilogia pariziană a lui George Banu (click)
Radu Niciporuc, Aterizare la Nouakchott (click)
Valeriu Gherghel, Cînd mergi la femeie, nu uita biciul! (click)
Ruxandra Cesereanu, Ana și pervazul de unde privește lumea (click)




duminică, 19 martie 2017

Un arest, o carte



Ce poţi face în timpul unui arest la domiciliu de şase săptămâni? Xavier de Maistre (1763-1852), de exemplu, a călătorit, în răstimpul menţionat, în jurul camerei sale. A luat naştere, astfel, o cărţulie de vreo sută de pagini, care conţine diverse: notaţii mai mult sau mai puţin banale, descrieri ale mediului domestic şi câteva tentative filosofice de a privi lumea, în urma cărora este deplânsă defectuoasa organizare socială  a acesteia (Călătorie în jurul camerei mele. Leprosul din Cetatea Aosta, București, Editura ALL, 2010). Din această perspectivă, pot fi identificate foarte ușor pasaje cu nuanţe anticipativ-socialiste, ca să le numesc aşa: „De ce m-aş apuca să iau aminte la toţi cei care se află într-o situaţie mai plăcută decât a mea, când lumea mişună de oameni mai nefericiţi decât mine? În loc să mă duc cu gândul la acest superb casino, unde atâtea frumuseţi sunt eclipsate de tânăra Eugénie, nu trebuie decât să mă opresc o clipă pe una din străzile care duc acolo, şi voi fi fericit. O grămadă de oameni lipsiţi de noroc, culcaţi, pe jumătate goi, pe sub porticurile acestor apartamente somptuoase, par a fi pe punctul de a muri de foame şi de mizerie. Ce spectacol! Aş dori ca acestă pagină din cartea mea să fie cunoscută de întregul univers; aş dori să se ştie că în acest oraş în care opulenţa respiră prin toţi porii, în cele mai reci nopţi de iarnă, o mulţime de nefericiţi dorm pe străzi, cu capul rezemat de o bornă sau de pragul vreunui palat”.

Da, ce bine trebuie să te simţi gândindu-te că, în această lume, există şi fiinţe mai puţin norocoase decât tine! Oare egoismul să fie cel din care izvorăşte această compasiune? Xavier de Maistre, frate al filosofului Joseph de Maistre, a fost un om al armelor, a activat pentru un timp şi în armata rusă, sub comanda generalului Alexander Suvorov. În 1794, pentru că a participat la un duel, Xavier a fost arestat (e vorba despre un arest la domiciliu), ocazie cu care a scris Călătorie în jurul camerei mele

Continuarea textului aici, pe Literomania

Sumar Literomania (17.03.2017)



SUMAR LITEROMANIA (17.03.2017)

Adina Dinițoiu, „Unde am să fiu când n-am să mai exist?” (click)
Raul Popescu, Un arest, o carte (click)
Alexandru Vlad, Poem (click)
Marian Ilea, Diminețile Pectonelei (click)
Paul Țanicui, Despre sărăcire şi alte întâmplări (click)
Veronica D. Niculescu, Și nimic nu trebuie scris (click)
Valeriu Gherghel, Misogini din toată lumea, nu vă sfiiți și radeți femeile în cap! (click)
Ruxandra Cesereanu, Misogini din toată lumea, nu vă sfiiți și radeți femeile în cap! (click)
Radu Niciporuc, Întoarcere acasă (click)
Despina Jderu, Cele două fețe ale lunii (click)
Silvia Colfescu, Palatul Romanit – între Finanțe și Colecții (click)
Péter Demény, Diavolul viu (click)


miercuri, 15 martie 2017

O antibiografie - Michel Houellebecq despre H.P. Lovecraft


În 1991, Michel Houellebecq își publica volumul de debut (La Poursuite du bonheur), un volum depoezie – detaliu poate mai puţin cunoscut de cititorii săi de mai târziu. Tot în 1991, Houellebecq publica, la Éditions du Rocher, un eseu despre un autor american: H.P. Lovecraft. Contre le monde, contre la vie. Dacă la jumătatea secolului al XIX-lea, Baudelaire era fascinat de Edgar Allan Poe, din opera căruia a tradus şi pe care îl considera „un suflet geamăn”, iată că, la sfârşitul secolului al XX-lea, un alt francez, Michel Houellebecq, îşi măturiseşte, de asemenea, admiraţia pentru un scriitor american. În plus, H.P. Lovecraft, la rându-i, îl invocă pe Edgar Allan Poe ca pe unicul său magistru într-ale scrisului.
 
În ciuda eseului din 1991, atunci când vine vorba de Houellebecq, critica de specialitate nu pare a sesiza vreo legătură între Lovecraft şi autorul Particulelor elementare. E drept, în acest caz e mai degrabă vorba despre o afinitate de ordin psihologic, aşa încât putem considera scurtul eseu despre Lovecraft, fără a exagera, un soi de autoportret (sau de portret în oglindă) al lui Houellebecq.

În Prefaţa ediţiei din 1998, autorul mărturisește următoarele: „De temps en temps, assez souvent, je revenais aux «grands textes» de Lovecraft; ils continuaient à exercer sur moi une attraction étrange, contradictoire avec le reste de mes goûts littérraires”. Atracţia despre care scrie Houellebecq este una determinată, cum spuneam, de anumite elemente comune, care ţin de personalitățile celor doi scriitori: singurătatea, inadaptarea socială, depresia, anxietăţile, credința că răul este esența acestei lumi etc. În consecință, în textul lui Houellebecq despre Lovecraft, accentul cade pe biografic.

Primul episod evocat din biografia Howard Philips Lovecraft este cel al severei căderi nervoase de la vârsta de optsprezece ani, care îl va afunda pe Lovecraft într-o letargie de aproape zece ani. Este primul semn al unei inadaptări sociale, care îl va însoți întreaga viaţă. „L’âge adulte, c’est l’enfer”, continuă Houellebecq. Lovecraft ştie că nu are nimic în comun cu lumea reală, cea a adulţilor. Nimic nu are sens, căci totul se va întoarce într-un haos primordial, un haos care pândeşte în întuneric orice ocazie de a pune stăpânire pe această lume. Iată cum este descrisă viziunea lovecraftiană (autorul folosește sintagma „particule elementare”, care, mai târziu, va da titlul romanului său din 1998): „L’univers n’est qu’un furtif arrangement de particules élémentaires. Une figure de transition vers le chaos. Qui finira par l’emporter. La race humaine disparaîtra. D’autre races apparaîtront, et disparaîtront à leur tour... Tout disparaîtra. Et les actions humaines sont aussi libres et dénuées de sens que les libres mouvements des particules élémentaires. Le bien, le mal, la morale, les sentiments? Pures « fictions victoriennes». Seul l’égoïsme existe. Froid, inentamé et rayonnant”.



 Continuarea textului aici, pe Literomania


sâmbătă, 11 martie 2017

Sumar Literomania (09.03.2017)




SUMAR LITEROMANIA (09.03.2017)

Adina Dinițoiu, Michel Houellebecq, poetul (click)
Raul Popescu, O antibiografie - Michel Houellebecq despre H.P. Lovecraft (click)
Dorica Boltașu Nicolae, Scepticism şi iubire în timpuri moderne (click)
** * Prozele finaliste ale concursului flash fiction (februarie 2017) (click)
Radu Vancu, [După ce ne-am întors de la mare] (click)
Darie Magheru, siqueiros (click)
Cristina Hermeziu, Când traducătorul fantasmează cartea: Ștefan Agopian, „Sara”, traducere în franceză de Laure Hinckel (II) (click)
Valeriu Gherghel, Seducția: cum să topești un sloi de gheață (click)
Radu Niciporuc, Pascal și veselul Benoit (click)
Ruxandra Cesereanu, Bucureștiu răsfoit într-un album de gală (click)
*** Concurs flash fiction - februarie 2017 (click)


miercuri, 8 martie 2017

Destinul unui roman aparte



Se poate spune că Alexandru Vona nu a fost un scriitor prea norocos. În 1947, Fundaţiile Regale îl premiază pentru volumul de poezie (în manuscris) Vitralii. Manuscrisul volumului, aflat în posesia lui Mircea Eliade, a dispărut, însă, fără urmă (în Germania apare, în 2014, un volum numit chiar așa, Vitralii, care conține, pe lângă cele câteva eseuri de critică literară semnate de Vona, douăsprezece poeme ale acestuia apărute în Revista Fundațiilor Regale). Tot în 1947, Vona, pe atunci în vârstă de 25 de ani, scrie, în numai trei săptămâni, romanul Ferestrele zidite. Publicarea lui în România era imposibilă, mai ales că Vona urma să emigreze, în acelaşi an, în Franţa. Romanul câştigă o oarecare notorietate printre cei din diasporă, fiind cunoscut şi apreciat de Mircea Eliade sau de cuplul Virgil Ierunca-Monica Lovinescu. În ţară, după numeroase tentative eşuate, Ovidiu Constatinescu, care deţinea o copie a manuscrisului, va reuşi să publice romanul la Cartea Românească de-abia în 1993, după 46 de ani, iată, de la scrierea lui. Imediat după publicare, romanul este tradus în cel puţin trei limbi (franceză, germană, olandeză). În sfârşit, Alexandru Vona, despre care se spune că ar fi rudă cu Elias Canetti, se bucură, după aproape o jumătate de secol, de recunoaștere.

I

Romanul e o finitudine aureolată de infinit.
Nicolae Steinhardt

Ferestrele zidite a fost scris, mărturisește autorul, în urma unei întâlniri misterioase în prag de seară – o experiență, cum ar spune Virgil Podoabă, revelatoare: „Într-o seară, urcând scările unui imobil, am întâlnit, mai curând mi-a intersectat pentru câteva secunde drumul, un tânăr care cobora aceleași scări. Întors acasă, am simțit că trebuie să scriu, ca să-l regăsesc şi să-l aflu… Ce anume? Noaptea, până târziu, şi apoi toată dimineața, am scris timp de trei săptămâni. În această perioadă nu am vorbit nimănui despre roman. Mi-era frică să nu se curme vraja. În a douăzecea zi, când am vrut să continui, mi-am dat seama, recitind ultimele rânduri, că s-a terminat”.

Ferestrele zidite este un roman de atmosferă, iar nota dominantă a acestei atmosfere este misterul. Acel tip de mister asociat unui destin capricios care ne leagă între noi prin fire invizibile şi tainice. Este tipul de mister întâlnit în romanele lui Emily Brönte, în nuvele lui Henry James, în scrierile lui Kafka sau în prozele lui Mateiu Caragiale. Este un mister imponderabil, fragil, asemenea unei pânze de păianjen.

Universul din romanul lui Vona –  un univers atemporal şi aspaţial, evocând o lume aproape arhaică – este susținut prin conștiința naratorului-personaj, romanul fiind scris la persoana întâi. Mișcările introspective sunt surprinzătoare prin imaginile sugerate şi prin comparațiile inedite pe care conștiința le invocă pentru a-şi reprezenta anumite trăiri vagi, neclare: „Am câteodată (foarte rar) sentimentul că nu mai sunt eu, aşa cum o casă nu mai e ea când, stăpânii plecând, slugile ar ieși din odăile lor şi s-ar agita după bunul plac prin saloane”. Sau: „Mă simţii trist şi obosit. Mă gândii la sculptorul ale cărui degete rămân brusc nemișcate în masa plastică, în timp ce făptura inexistentă se ascunde tot mai adânc în argila devenită ostilă”. Uneori aceste analogii – prin care este sugerat un interior hiperactiv – dau impresia de teamă în faţa unei realități percepute la modul intens şi intim, o teamă superstiţioasă care se ferește de denumiri directe, clare, o teamă arhaică, primitivă, instinctuală. 


Continuarea textului aici, pe Literomania


sâmbătă, 4 martie 2017

Sumar Literomania (02.03.2017)


SUMAR LITEROMANIA (02.03.2017)

Raul Popescu, Destinul unui roman aparte (click)
Philippe Sollers, Prietenia lui Roland Barthes (click)
Silvia Colfescu, Vilnius - capitala unui popor de cititori (click)
Lucian Dan Teodorovici, Cel care cheamă câinii (fragment) (click)
Mihaela Miroiu, Poate că sunt Matrioșcile din mintea mea (click)
Cezar Paul-Bădescu, Filmul bate viața (click)
Paul Țanicui, restul sălbatic (click)
Veronica D. Niculescu, Scrisoarea netrimisă, povestea nespusă (click)
Ruxandra Cesereanu, Scrisorile de dragoste ale lui Radu Stanca (click)
Despina Jderu, Timpul viu (click)
Radu Niciporuc, „Omul pierdut” și o navă pierdută (click)
Valeriu Gherghel, Peripețiile lui Tristan și ale Isoldei sau iubirea reprimată (click)