miercuri, 25 martie 2015

Câteva filme din 2014 – o privire subiectivă (și nu prea)



Nu ştiu dacă, din punct de vedere cinematografic, anul care tocmai a trecut poate fi considerat mai interesant decât 2013. Puţin probabil, în ciuda aparenţelor. Nu-i vorbă, filme au fost destule şi în 2014, ba chiar unele destul de interesante, aparţinând unor regizori de vază, ca să le spun aşa. Despre câteva dintre aceste filme va fi vorba şi în rândurile următoare, cu menţiunea că unele titluri, ca Still Alice, The Tribe sau Leviathan, nu sunt prezente în text dintr-un motiv simplu: nu le-am văzut. Mai sunt, bineînţeles, şi alte titluri care mi-au scăpat şi despre care voi scrie, poate, cu alte ocazii. Încep retrospectiva filmelor din 2014 cu trei pelicule lăudate aproape în unanimitate de critica de specialitate.

                                                                                    

  • Boyhood – În acest caz, este vorba despre un proiect ambiţios, ba chiar, aş spune, foarte ambiţios. Richard Linklater, cunoscut pentru seria de filme Before Sunrise (1995), Before Sunset (2004) şi Before Midnight (2013), serie avându-i ca protagonişti pe Ethan Hawke şi Julie Delpy, a ţinut cu totul dinadinsul să facă un film special, o ficţiune care să-şi depăşească oarecum genul.    
    Și așa a apărut Boyhood. Prin ce este specială această peliculă? În primul rând, filmările s-au desfășurat pe parcursul a 12 ani, cu aceeași echipă de actori, din care a făcut parte și fiica regizorului, Lorelei Linklater. În al doilea rând, filmul se dorește un (fals) documentar, un reality-show, despre evoluția unei familii timp de mai bine de un deceniu. Actorii, fie ei adulți (ca Patricia Arquette sau Ethan Hawke), fie copii (Ellar Coltrane sau Lorelei Linklater), sunt, trebuie s-o recunosc, foarte buni. Evoluția personajelor este surprinsă firesc, fără tonalități stridente, dar aici a ajutat presupun și faptul că e vorba de un o peliculă filmată în timp real. Cu toate acestea, filmul lui Linklater, la un moment dat se plafonează, devine, altfel spus, plictisitor. Răbdarea spectatorului este pusă, începând cu mijlocul filmului, la încercare. Intenția regizorului, aceea de a evita dramatismul de tip hollywoodian, este lăudabilă, dar tocmai din acest motiv anumite evenimente sunt pur și simplu neexploatate așa cum ar fi trebuit, regizorul temându-se parcă de manifestările oarecum extreme, cu impact, ce-i drept la public și pe care mizează din  plin reality-show-urile. O anumită tensiune există, însă ea funcționează în surdină, este înăbușită de eforturile regizorale de a surprinde totul pe un ton neutru. Boyhood devine astfel o relatare cam plictisitoare a unei copilării nu tocmai plictisitoare. Rezultatul nu se ridică la nivelul mizei. Prefer The Tree of Life, filmul din 2011 al lui Terrence Malick.                                                                                                                                            
  • Maps to the Stars - Pelicula din 2014 a lui David Cronenberg nu-i tocmai cea mai bună din filmografia sa, însă nici nu dezamăgește.   Spre deosebire de Linklater, Cronenberg nu a dorit să eludeze extremele. Dimpotrivă, mizează pe situațiile limită. Personajele sale nu sunt conformiste, obișnuite, ci atipice, prizoniere ale unui mediu imund - Hollywood, iar insertul de fantastic nu face decât să sporească magia (neagră) a acestui tărâm al pierzaniei.Deși demența (personajelor, a situațiilor) se dezvăluie treptat în poveste, ea se dovedește, în cele din urmă, a fi materialul prim al lumii hollywoodiene. Maps to the Stars este un film aparte, care amintește de straniul Mulholland Drive, filmul din 2001 semnat de David Lynch. Un film de savurat, dar nu pe stomacul gol.                                                                                                                                                     
  • Filmul din 2014 al fraților Dardenne, Deux jours, une nuit, este o poveste obișnuită a unui om obișnuit. Sandra (Marion Cotillard), o femeie depresivă, anxioasă, mamă a doi copii, este concediată după un vot al colegilor de serviciu, vot, cum va afla de la o colegă, influențat de un șef care, pare-se, nu o prea plăcea pe Sandra. Mai mult, prin concedierea acesteia, colegii ar fi obținut și o primă de o mie de euro. Cu ajutorul unei prietene, Sandra reușește să-l convingă pe patron să aprobe repetarea voturilor. Ei bine, timp de o oră și jumătate, cât durează filmul, Sandra se plimbă de la un coleg la altul, secondată de un soț mai mult decât înțelegător, cu care - așa, ca fapt divers - nu mai făcuse dragoste de patru luni, încercând să-i convingă să voteze pentru păstrarea ei în firmă. Frații Dardenne sunt cunoscuți pentru spiritul lor civic (în Belgia, în urma filmului Rosetta din 1999, a fost promulgată o lege, numită chiar Legea Rosetta, prin care li se interzice angajatorilor să-i plătească pe minori cu o sumă mai mică decât cea prevăzută prin salariul minim). Un film minimalist, care, în ciuda faptului că pune pe tapet o problemă acută a societății actuale - atitudinea patronilor față de angajați -, pare lipsit de forță, ba chiar pe alocuri de-a dreptul enervant. Iubitorii genului minimalist vor fi încântați de această peliculă, care, totuși, nu se ridică la nivelul filmelor anterioare ale celor doi frați belgieni.                                                                                                                                   
  • Ida este un film din 2013, însă apare în multe dintre topurile cu filme din 2014, motiv pentru care îl includ și eu în această retrospectivă. Pelicula semnată de Pawel Pawlikowski este un fel de puzzle intrigant, de tip noir - percepție accentuată și de faptul că filmul este alb-negru. O tânără călugăriță, Ida, pregătită să depună jurământul final prin care își asumă definitiv calitatea de mireasă a lui Christos, află de la stareță că are o mătușă și este îndemnată să o vadă înainte de a-și depune jurământul. Prin mătușă, tânăra află mai multe despre părinții ei, despre modul în care și-au găsit moartea spre finalul celui de al doilea război mondial.      
    O precizare importantă: acțiunea are loc în Polonia comunistă a anilor ’60. Relația dintre mătușă, Wanda, și Ida devine în scurt timp foarte strânsă, deși este una stranie, cu lumini și umbre. Destinele celor două femei pare că s-au intersectat dintr-un motiv anume, mult mai profund decât cel de suprafață, cel detectivistic. Trecutul leagă cele două personaje într-un mod indisolubil și tragic. Prezentul tern, cenușiu, accentuează, la rându-i, lipsa de sens a lucrurilor. Aflarea de către Ida a identității sale, identitate care o plasează într-o lume cu totul diferită de cea pe care o cunoscuse până atunci, cea catolică, bulversează și mai mult lucrurile, grăbindu-le evoluția spre finalul tragic. Un film de o finețe rară, cu influențe evidente din Béla Tarr, Ida impresionează prin tragismul său, unul profund, care presupune mai multe planuri (divin, uman, personal, colectiv etc.)  și care trimite la cruda tragedie antică.                                                                                                                    
  • The Grand Budapest Hotel - Filmul lui Wes Andreson din 2014 a fost primit de mulți cu un entuziasm explicabil. O poveste simpatică, cu iz nostalgic, The Grand Budapest Hotel nu avea cum să nu placă, amintind de alte filme de același gen, precum Chocolate al lui Lasse Hallstrom. În plus, filiațiile cu prozele lui Hrabal, mai ales cu L-am servit pe regele Angliei, ridică într-o oarecare măsură cota peliculei. Echipa de actori este și ea impresionantă: Jude Law, Ralph Fiennes, Tilda Swinton, Willem Dafoe, Adrien Brody, Bill Murray, Edward Norton. Pe scurt, atmosfera de basm, de feerie, fac din The Grand Budapest Hotel o poveste agreabilă, dar lipsită de profunzimile la care se așteptau, probabil, admiratorii lui Wes Anderson.                                                                                 
  • The Rover - Iată un film mai special. Recunosc, în acest caz sunt subiectiv. Este vorba de o distopie pe cât de simplă, de directă, pe atât de impresionantă. Acțiunea este plasată într-un viitor incert, după un crah economic care a lăsat în urmă o lume pustiită, cu oameni derutați și speriați. Guy Pearce încarnează un personaj care aduce cu Mad Max, dar mult mai crud, apropiat mai degrabă de personajele taciturne și incerte ale westernului spaghetti.    
    Filmul începe simplu, direct: unui tip, care intră într-un bar, unde își savurează liniștit băutura, i se fură mașina de către o bandă de nelegiuiți. Ei bine, atât i-a trebuit personajului nostru, care pornește într-o urmărire feroce a bandiților. De ce face asta, din moment ce ar fi putut, la rându-i, să fure o altă mașină, lucru atât de banal într-o lume postapocaliptică? Răspunsul, unul simplu, dar surprinzător, va fi dezvăluit la finalul filmului. De menționat și că Robert Pattinson impresionează printr-un rol atipic, un adolescent retardat – amintind de personajul lui Leonardo Dicaprio din What's Eating Gilbert Grape –, rol de care se achită cu brio. Filmul regizorului australian David Michôd este, în fapt, o parabolă despre adevărata natură a omului. Cum este cu adevărat ființa umană? Bună sau rea? În fine, spre deosebire de Boyhood, unde, cum spuneam, rezultatul nu se ridică la nivelul mizei, The Rover, în ciuda (sub)genului în care poate fi cu ușurință, dar nu pe bună dreptate, încadrat – este vorba despre filmul de acțiune –, reușește, cumva, să se ridice la nivelul mizei sale. Asta, probabil, și pentru că e un film care evită notele stridente ale cinematografiei comerciale. 


 Apărut în revista "Steaua", nr. 1-2/ 2015                                                                                                                                                                                                                                                                    

miercuri, 18 martie 2015

Lansarea volumului "Scriitori francezi la Bucureşti. Interviuri" de Adina Diniţoiu






În ultima perioadă, literatura franceză a căpătat din ce în ce mai multă vizibilitate şi pe piaţa noastră de carte. Diverse edituri au publicat, mai ales în ultimii ani, autori francezi contemporani, încercând astfel să recupereze din terenul pierdut în anii '90, dar şi să creeze un public, de preferinţă tânăr, care să rezoneze cu viaţa literară din spaţiul francez. Astfel, Editura Humanitas l-a publicat în 2014 pe Sorj Chalandon, romancier nominalizat la Premiul Goncourt în 2013 cu Al patrulea zid. Editura Pandora M, la rându-i, a mizat pe autori ca Jérôme Ferrari (Predica despre căderea Romei, roman distins cu Premiul Goncourt în 2012) sau Gwenaëlle Aubry (Nimeni), prozatori mai mult decât interesanţi. Nici Editura Vellant nu s-a lăsat mai prejos, publicând un profesionist al prozei, mai puţin cunoscut însă publicului român, Régis Jauffret (Microficţiuni), autor prezent şi la RAO cu un roman care te intrigă încă din titlu, Case de nebuni. În fine, Andreï Makine sau Pascal Bruckner sunt destul de populari printre cititorii români, orice prezentare fiind de prisos în acest caz. Ce să mai spun despre Michel Houellebecq, un scriitor care a sfidat toate tiparele literare, ideologice şi sociale, ultimul său roman, Soumission, creând destulă vâlvă, mai ales în tristul context al asasinării celor de la Charlie Hebdo.

Toţi aceşti scriitori pot fi întâlniţi/citiţi şi în cartea de interviuri a Adinei Diniţoiu, Scriitori francezi la Bucureşti.Interviuri (Editura Vremea, Bucureşti, 2014), o carte aparte în peisajul cultural românesc, asta dacă luăm în considerare că până în prezent nici un jurnalist cultural autohton nu a reuşit performanţa de a intervieva 26 de scriitori francezi şi de a publica aceste dialoguri într-un volum. Ei bine, Adina Diniţoiu, o foarte bună vorbitoare de limbă franceză, cronicar literar şi redactor la Observator cultural, a reuşit acest lucru, iar rezultatul este volumul tocmai menţionat. Dacă doriţi să o întâlniţi, să o întrebaţi diverse chestii despre carte, despre autorii intervievaţi, o puteţi face vineri, 20 martie, ora 18, la Librăria Humanitas din Braşov, cu ocazia lansării volumului Scriitori francezi la Bucureşti.Interviuri, eveniment din cadrul Serilor Facultăţii de Litere Braşov (pentru mai multe informaţii, vezi şi blogul Adinei Diniţoiu).

În avanpremieră, postez câteva rânduri din interviul cu Régis Jauffret, autorul Microficţiunilor:


A.D.: În cărţile dumnevoastră, trataţi despre dragoste, despre erotismul în cuplu, adesea împins la extreme. Evocaţi drame amoroase, deloc banale, însă într-un stil rece, detaşat, chiar crud. Câteodată spuneţi că e vorba de o chestiune de cuvinte, de existenţă textuală, altă dată că este o incursiune în viaţa propriu-zisă – trebuie să recunosc că volumul Fragments de la vie des gens (2000) m-a dus cu gândul la Balzac cu ale sale Scènes de la vie...Unde vă situaţi, de fapt, în raport cu subiectele dumneavoastră?
R.J.: Cred că nu mă situez deloc într-un context de explorare a nivelului textual, s-a spus foarte mult că sunt un stilist, cred că stilul e şi amprenta digitală, un lucru pe care nu-l poţi evita, nu poţi evita să ai un stil, însă eu nu acord o atenţie specială acestui fapt. În schimb, în ciuda tuturor aparenţelor – găsesc că aţi făcut o remarcă interesantă referitor la analogia cu Balzac –, eu cred că mă situez în întregime de partea vieţii, aşa cum este ea astăzi. Viaţa e mult mai crudă decât credem. Cred că literatura nu are drept vocaţie să povestească lucruri false, deşi o face adesea. Consider că scriitorii ne prezintă adesea o imagine flatantă a vieţii, care nu corespunde realităţii. Văd în jurul meu destine destul de tragice, cred că societatea noastră, mai mult decât alte tipuri de societate, emană acea otravă care se numeşte frustrare. Frustrarea poate aduce oamenii în pragul disperării şi chiar al sinuciderii, al sinuciderii care nu e neapărat un act împlinit: întreaga galaxie a lui Sisif, a disperării, care trece prin angoasă şi depresie. Cred că, în anii care vor veni, vor predomina maladiile psihicului, pentru că trăim într-o societate care nu e deloc adaptată la ceea ce suntem. Ni se spune că această societate e făcută pentru noi şi de fapt ea e creată pntru oameni complet fantasmatici, care nu există – oameni care ar avea capacitatea de a se comporta perfect în lumea muncii şi într-un context social, şi care ar fi, în acelaşi timp, indivizi purtători de dimensiuni suplimentare, de creativitate, în vreme ce viaţa pe care o duc este împotriva acestei împliniri personale. E vorba, în cele din urmă, de un ideal de viaţă imposibil de realizat, pentru că este mult prea contradictoriu. Nu putem fi, în acelaşi timp, în conformitate cu ceea ce ne cere societatea şi realizaţi în plan personal. Fericirea ne este dată astăzi ca o datorie suplimentară. Ni se adaugă în fiecare moment, an după an, noi datorii sociale, care creează angoasa. Caracteristica principală a epocii noastre este angoasa.


(„Dacă scriitorii ar fi vrut să placă marelui public, n-ar mai fi existat literatura”. Interviu cu Régis Jauffret, apărut în Scriitori francezi la Bucureşti. Interviuri de Adina Diniţoiu, Editura Vremea, Bucureşti, 2014, 168 p.)


P.S. Interviul cu Michel Houellebecq poate fi citit şi aici, pe Tiuk (k-avem kef)


luni, 16 martie 2015

Nominalizările la Premiile Observator cultural 2015

Gala Premiilor Observator cultural va avea loc luni, 30 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon


În ultimele trei săptămîni, redactori şi colaboratori constanţi ai revistei noastre au votat pentru o nouă rundă de nominalizări pentru Premiile Observator cultural, acordate pentru apariţiile editoriale din 2014. În urma centralizării voturilor, iată nominalizările pentru cele şase categorii la care acordăm premii şi anul acesta. Cum punctajele au fost foarte strînse, la unele categorii, am decis să nominalizăm şase (la „Proză” şi la „Debut“ chiar şapte) titluri, pentru a nu nedreptăţi pe nimeni.

Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară

  • Al. Cistelecan, Ardelencele, Editurile Şcoala Ardeleană şi Eikon
  • Liliana Corobca, Controlul cărţii – Cenzura literaturii din regimul comunist din România, Editura Cartea Românească
  • Cătălin Ghiţă, Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake, Editura Institutul European
  • Mircea Mihăieş, Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător, Editura Polirom
  • Angelo Mitchievici, Caragiale după Caragiale, Editura Cartea Românească
  • Eugen Simion, Cioran – o mitologie a nedesăvîrşirilor, Editura Tracus Arte

Eseistică/ Publicistică

  • Ştefan Afloroaei, Privind altfel lumea celor absurde, Editura Humanitas
  • Mirel Bănică, Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană, Editura Polirom
  • Corin Braga, Acedia. Jurnal de vise, Editura Polirom
  • Alexandra Ciocârlie, În dialog cu anticii, Editura Cartea Românească
  • Simona Sora, Seinfeld şi sora lui Nabokov, Editura Polirom

Memorialistică

  • Gabriela Adameşteanu, Anii romantici, Editura Polirom
  • George Banu, Monologurile neîmplinirii, Editura Polirom
  • Emil Brumaru, Veronica D. Niculescu, Cad castane din castani, Editura Polirom
  • Vasile Gogea, La scara blogului. Jurnal dedus (2010-2014), Editura Charmides
  • Ioan Groşan, Lumea ca literatură. Amintiri, Editura Polirom
  • Antoaneta Ralian, Amintirile unei nonagenareCălătoriile mele, scriitorii mei, Editura Humanitas

Proză

  • Petre Barbu, Marea petrecere,Editura Cartea Românească
  • Lavinia Branişte, Escapada, Editura Polirom
  • Ionuţ Chiva, Boddah speriat, Editura Polirom
  • Sebastian A. Corn, Ne vom întoarce în Muribecca, Editura Nemira
  • M. Duţescu, Uranus Park, Editura Polirom
  • Dan Lungu, Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu, Editura Polirom
  • Radu Mareş, Sindromul Robinson, Editura Polirom

Poezie

  • Domnica Drumea, Vocea, Editura Charmides
  • Adela Greceanu, Şi cuvintele sînt o provincie, Editura Cartea Românească
  • O. Nimigean, nanabozo, Cartea Românească
  • Marta Petreu, Asta nu e viaţa mea, Editura Polirom
  • Octavian Soviany, Călcîiul lui Magellan, Editura Cartea Românească
  • Miruna Vlada, Bosnia. Partaj, Editura Cartea Românească

Debut

  • Cristina Andrei, Abonatul nu poate fi contactat, Editura Nemira (roman)
  • Dorica Boltaşu, Limite şi libertate. Radicalism şi reconstrucţie în hermeneutica secolului XX , Editura Niculescu (critică şi teorie literară)
  • Cosmin Borza, Marin Sorescu. Singur printre canonici, Editura Art (critică şi istorie literară)
  • Luminiţa Corneanu, Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, Editura Cartea Românească (critică şi istorie literară)
  • Mihai Gheorghiu, Eseu despre proza lui Mircea Eliade, Editura Eikon (critică şi istorie literară)
  • Andreea Mironescu, Afacerea clasicilor. Paul Zarifopol şi critica modernităţii, Editura Tracus Arte (critică şi istorie literară)
  • Florina Pîrjol, Carte de identităţi, Editura Cartea Românească (teorie literară)

Gala Premiilor Observator cultural va avea loc luni, 30 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.


Juriul care va decide premiile este alcătuit din: Carmen Muşat (preşedinta juriului), Bianca Burţa-Cernat, Adina Diniţoiu, Adrian Lăcătuş, Antonio Patraş, Iulia Popovici şi Claudiu Turcuş.
Ca şi la precedentele ediţii, revista Observator cultural acordă Premiul Opera Omnia „Gheorghe Crăciun“ unui scriitor al cărui nume va fi anunţat în seara Galei. La ediţiile de pînă acum, acest premiu a revenit scriitorilor: Mircea Horia Simionescu (2007), Mircea Ivănescu (2008), Norman Manea (2009), Radu Cosaşu (2010), Emil Brumaru (2011), Şerban Foarţă (2012), Dumitru Ţepeneag (2013), George Banu (2014).

Începînd cu cea de a IV-a ediţie a Premiilor Observator cultural, revista noastră a omagiat, în fiecare an, traducători importanţi: Antoaneta Ralian şi Anamaria Pop (2010); Luminiţa Munteanu şi Luminiţa Voina-Răuţ (2011);  Sorin Mărculescu şi George Volceanov (2012); Viorica Nişcov şi Alexandru Al. Şahighian (2013), Bogdan Ghiu  (2014).

În acest an, îi vom sărbători pentru reuşitele lor excepţionale pe Antoaneta Olteanu, cea care a făcut ca mari autori contemporani de limbă rusă să ne fie accesibili în limba română, şi pe Constantin Geambaşu, traducător dedicat al scriitorilor polonezi clasici şi contemporani.

La fel ca în anii precedenţi, am decis de la bun început să scoatem de pe lista de nominalizări cărţile publicate anul trecut de redactorii şi colaboratorii noştri apropiaţi. Astfel, volumele de poezie semnate de Doina Ioanid, Cusături, şi Bogdan-Alexandru Stănescu, AnaBASis (ambele la Cartea Românească), cartea de debut a lui Cezar Gheorghe, Gîndirea-cinema(Cartea Românească), volumul de interviuri publicat de Adina Diniţoiu, Scriitori francezi la Bucureşti (Vremea), volumul lui Liviu Ornea, Bifurcaţii (Curtea Veche), minunata realizare poetică şi artistică semnată de Şerban Foarţă & Tudor Banuş, Tandem (Casa Radio),  precum şi cartea-obiect a lui Bogdan Ghiu, Linia de producţie. Lucrînd cu arta (Tact)  nu se regăsesc printre nominalizări, deşi ar putea figura oricînd pe orice listă a celor mai bune apariţii ale anului trecut.

Cei care au votat pentru nominalizări sînt: Şerban Axinte, Bianca Burţa-Cernat, Paul Cernat, Adina Diniţoiu, Silvia Dumitrache, Raluca Dună, Cezar Gheorghe, Alex Goldiş, Cristina Ispas, Adrian Lăcătuş, Doris Mironescu, Carmen Muşat, Oana Cătălina Ninu, Antonio Patraş, Dana Pîrvan-Jenaru, Raul Popescu, Iulia Popovici, Alina Purcaru, Andreea Răsuceanu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ovidiu Şimonca, Claudiu Turcuş. La categoriile unde votanţii au avut şi cărţi proprii pentru jurizare, nu au votat.

Momentele muzicale ale Galei Premiilor Observator cultural 2015, din 30 martie, vor fi oferite de Mike Godoroja & Blue Spirit.