Se afișează postările cu eticheta adina dinitoiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta adina dinitoiu. Afișați toate postările

luni, 22 mai 2017

SUMAR LITEROMANIA NR. 20



SUMAR LITEROMANIA NR. 20

Raul Popescu, Ereticul Culianu şi lumea de dincolo (click)
Dorica Boltașu Nicolae, Blocul (click)
Adina Dinițoiu, „A fost Evul Mediu misogin?”. Misoginism şi feminism în Franţa (click)
Radu Paraschivescu, Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (fragment) (click)
Ezra Pound, Ghid spre kulthură (click)
Veronica D. Niculescu, Golul cel bun. Despre scris și bucurie (click)
Ruxandra Cesereanu, Scrisori venețiene de dragoste (IV) (click)
Radu Niciporuc, O vizită la Jardin des Plantes (click)
Péter Demény, Negarea inocenței (click)
Valeriu Gherghel, Cum arată filosoful scufiilor de noapte? Exact ca un neamț (click)


miercuri, 17 mai 2017

SUMAR LITEROMANIA NUMĂRUL 19




SUMAR LITEROMANIA NUMĂRUL 19

Raul Popescu, În căutarea trupului uitat. Despre himerele din ”Frumoasa fără corp” de Gheorghe Crăciun (click)
Alexandru Mușina, poezia în pijama roz (click)
Adina Dinițoiu, L’universalisme de la littérature a créé l’histoire authentique de l’homme (Milan Kundera) (click)
Radu Jörgensen, Exit 45. Tragedie academică americană.  (click)
Roberto Bolaño, O povestioară lumpen (click)
Ruxandra Cesereanu, Scrisori venețiene de dragoste (III) (click)
Péter Demény, Transilvania expres (click)
Valeriu Gherghel, Mihai Ursachi citindu-Se pe El Însuși (click)

Radu Niciporuc, Cuib de rândunică albă (click)

duminică, 7 mai 2017

SUMAR LITEROMANIA NR. 18





SUMAR LITEROMANIA NR. 18

Raul Popescu, Lama Erikăi (click)
Concurs flash fiction- Prozele finaliste (aprilie 2017) (click)
Caius Dobrescu, Parazitul prietenos (click)
Dorica Boltașu Nicolae, Povestirile lui Dino Buzati (click)
Antoine Compagnon, Antimodernii (trad. de Adina Dinițoiu) (click)
Ruxandra Cesereanu, Scrisori venețiene de dragoste (II) (click)
Veronica D. Niculescu, Așa sunt eu, mai fericită când sunt nefericită (click)
Valeriu Gherghel, Dacă-i rogi frumos pe sfinți, ai noroc la văduve (click)
Radu Niciporuc, Nunta (II) (click)
Péter Demény, Liedul de Ștef (click)


duminică, 2 aprilie 2017

SUMAR LITEROMANIA NR. 13 (31.03.2017)



SUMAR LITEROMANIA NR. 13 
(31.03.2017)


Raul Popescu, Mircea Ivănescu – cronicarul „întâmplărilor” (click)

Roland Barthes, Imperiul semnelor (click)
Paul Țanicui, cealaltă inimă (click)
Radu Țuculescu, Măcelăria Kennedy (click)
Dan Rhodes, Antropologie şi o sută de alte povestiri (click)
Veronica D. Niculescu, Și nimic nu trebuie scris (2) (click)
Valeriu Gherghel, Ferește-te de ursuzi, învață să te bucuri... (click)
Despina Jderu, Geografia străzilor luminate (click)
Ruxandra Cesereanu, J.J., Corto, Marilyn și M.M. (click)
Radu Niciporuc, Într-o librărie pe Paraná (click)
Silvia Colfescu, Cum se distra aristocrația bucureșteană (click)

Péter Demény, Elevii piscului (click)

marți, 28 martie 2017

Sumar Literomania (23.03.2017)



SUMAR LITEROMANIA (23.03.2017)

Adina Dinițoiu, O replică algeriană la "Străinul" lui Camus (click)
************* La aniversară - Mircea Ivănescu (click)
Raul Popescu, Julio Cortázar şi fascinaţia cuvintelor (click)
Dorica Boltașu Nicolae, „Krypto şi fermecătoarea laponă” (click)
Péter Demény, Rapul literar (click)
Octavian Soviany, Adda cântă (click)
Georges Banu, Voyages théâtraux à l’Est (click)
Adina Dinițoiu, Trilogia pariziană a lui George Banu (click)
Radu Niciporuc, Aterizare la Nouakchott (click)
Valeriu Gherghel, Cînd mergi la femeie, nu uita biciul! (click)
Ruxandra Cesereanu, Ana și pervazul de unde privește lumea (click)




sâmbătă, 11 martie 2017

Sumar Literomania (09.03.2017)




SUMAR LITEROMANIA (09.03.2017)

Adina Dinițoiu, Michel Houellebecq, poetul (click)
Raul Popescu, O antibiografie - Michel Houellebecq despre H.P. Lovecraft (click)
Dorica Boltașu Nicolae, Scepticism şi iubire în timpuri moderne (click)
** * Prozele finaliste ale concursului flash fiction (februarie 2017) (click)
Radu Vancu, [După ce ne-am întors de la mare] (click)
Darie Magheru, siqueiros (click)
Cristina Hermeziu, Când traducătorul fantasmează cartea: Ștefan Agopian, „Sara”, traducere în franceză de Laure Hinckel (II) (click)
Valeriu Gherghel, Seducția: cum să topești un sloi de gheață (click)
Radu Niciporuc, Pascal și veselul Benoit (click)
Ruxandra Cesereanu, Bucureștiu răsfoit într-un album de gală (click)
*** Concurs flash fiction - februarie 2017 (click)


sâmbătă, 4 martie 2017

Sumar Literomania (02.03.2017)


SUMAR LITEROMANIA (02.03.2017)

Raul Popescu, Destinul unui roman aparte (click)
Philippe Sollers, Prietenia lui Roland Barthes (click)
Silvia Colfescu, Vilnius - capitala unui popor de cititori (click)
Lucian Dan Teodorovici, Cel care cheamă câinii (fragment) (click)
Mihaela Miroiu, Poate că sunt Matrioșcile din mintea mea (click)
Cezar Paul-Bădescu, Filmul bate viața (click)
Paul Țanicui, restul sălbatic (click)
Veronica D. Niculescu, Scrisoarea netrimisă, povestea nespusă (click)
Ruxandra Cesereanu, Scrisorile de dragoste ale lui Radu Stanca (click)
Despina Jderu, Timpul viu (click)
Radu Niciporuc, „Omul pierdut” și o navă pierdută (click)
Valeriu Gherghel, Peripețiile lui Tristan și ale Isoldei sau iubirea reprimată (click)



vineri, 24 februarie 2017

Sumar Literomania (23.02.2017)



SUMAR LITEROMANIA (23.02.2017)

Adina Dinițoiu, „Planeta Proust” văzută de Alex. Leo Şerban (click)
Dorica Boltașu Nicolae, Autorii canonici şi dragostea (II). Pasiune şi vină (click)
Robert Șerban, Cele cinci simțuri (click)
Marco Grosse, Poems (click)
Raul Popescu, Ultimul interviu cu Ioan Petru Culianu (click)
Liliana Corobca, Caiet de cenzor (fragment) (click)
Dinu Ghika, Amintiri dintr-o casă bucureșteană (click)
Radu Niciporuc, În căutarea lui Columb (click)
Vernonica D. Niculescu, O pătură de amărăciune (click)
Valeriu Gherghel, Trei versiuni ale lui Barbă Albastră (click)
Ruxandra Cesereanu, Cartea psihedelică a lui Mariu în Anzi (click)

vineri, 17 februarie 2017

Sumar Literomania (16.02.2017)



SUMAR LITEROMANIA (16.02.2017)


Adina Dinițoiu, Ce sens are iubirea în absenţa memoriei? (click)

Paul Țanicui, Comédia ţiganilor. TARAF DE HAÏDOUKS (click)

Raul Popescu, Elisabeta Báthory și America (click)

Ioana Nicolaie, Pelinul negru (click)

Richard Brautigan, Dactilograful lui Ernest Hemingway (click)

Cosmin Perța, Dispariția (scenariu de film) (III) (click)

Valeriu Gherghel, Sic transit… (click)

Veronica D. Niculescu, Cantilene (click)

Ruxandra Cesereanu, Veronica se întoarce J (click)

Radu Niciporuc, Portretul lui captain Ha (click)

miercuri, 18 martie 2015

Lansarea volumului "Scriitori francezi la Bucureşti. Interviuri" de Adina Diniţoiu






În ultima perioadă, literatura franceză a căpătat din ce în ce mai multă vizibilitate şi pe piaţa noastră de carte. Diverse edituri au publicat, mai ales în ultimii ani, autori francezi contemporani, încercând astfel să recupereze din terenul pierdut în anii '90, dar şi să creeze un public, de preferinţă tânăr, care să rezoneze cu viaţa literară din spaţiul francez. Astfel, Editura Humanitas l-a publicat în 2014 pe Sorj Chalandon, romancier nominalizat la Premiul Goncourt în 2013 cu Al patrulea zid. Editura Pandora M, la rându-i, a mizat pe autori ca Jérôme Ferrari (Predica despre căderea Romei, roman distins cu Premiul Goncourt în 2012) sau Gwenaëlle Aubry (Nimeni), prozatori mai mult decât interesanţi. Nici Editura Vellant nu s-a lăsat mai prejos, publicând un profesionist al prozei, mai puţin cunoscut însă publicului român, Régis Jauffret (Microficţiuni), autor prezent şi la RAO cu un roman care te intrigă încă din titlu, Case de nebuni. În fine, Andreï Makine sau Pascal Bruckner sunt destul de populari printre cititorii români, orice prezentare fiind de prisos în acest caz. Ce să mai spun despre Michel Houellebecq, un scriitor care a sfidat toate tiparele literare, ideologice şi sociale, ultimul său roman, Soumission, creând destulă vâlvă, mai ales în tristul context al asasinării celor de la Charlie Hebdo.

Toţi aceşti scriitori pot fi întâlniţi/citiţi şi în cartea de interviuri a Adinei Diniţoiu, Scriitori francezi la Bucureşti.Interviuri (Editura Vremea, Bucureşti, 2014), o carte aparte în peisajul cultural românesc, asta dacă luăm în considerare că până în prezent nici un jurnalist cultural autohton nu a reuşit performanţa de a intervieva 26 de scriitori francezi şi de a publica aceste dialoguri într-un volum. Ei bine, Adina Diniţoiu, o foarte bună vorbitoare de limbă franceză, cronicar literar şi redactor la Observator cultural, a reuşit acest lucru, iar rezultatul este volumul tocmai menţionat. Dacă doriţi să o întâlniţi, să o întrebaţi diverse chestii despre carte, despre autorii intervievaţi, o puteţi face vineri, 20 martie, ora 18, la Librăria Humanitas din Braşov, cu ocazia lansării volumului Scriitori francezi la Bucureşti.Interviuri, eveniment din cadrul Serilor Facultăţii de Litere Braşov (pentru mai multe informaţii, vezi şi blogul Adinei Diniţoiu).

În avanpremieră, postez câteva rânduri din interviul cu Régis Jauffret, autorul Microficţiunilor:


A.D.: În cărţile dumnevoastră, trataţi despre dragoste, despre erotismul în cuplu, adesea împins la extreme. Evocaţi drame amoroase, deloc banale, însă într-un stil rece, detaşat, chiar crud. Câteodată spuneţi că e vorba de o chestiune de cuvinte, de existenţă textuală, altă dată că este o incursiune în viaţa propriu-zisă – trebuie să recunosc că volumul Fragments de la vie des gens (2000) m-a dus cu gândul la Balzac cu ale sale Scènes de la vie...Unde vă situaţi, de fapt, în raport cu subiectele dumneavoastră?
R.J.: Cred că nu mă situez deloc într-un context de explorare a nivelului textual, s-a spus foarte mult că sunt un stilist, cred că stilul e şi amprenta digitală, un lucru pe care nu-l poţi evita, nu poţi evita să ai un stil, însă eu nu acord o atenţie specială acestui fapt. În schimb, în ciuda tuturor aparenţelor – găsesc că aţi făcut o remarcă interesantă referitor la analogia cu Balzac –, eu cred că mă situez în întregime de partea vieţii, aşa cum este ea astăzi. Viaţa e mult mai crudă decât credem. Cred că literatura nu are drept vocaţie să povestească lucruri false, deşi o face adesea. Consider că scriitorii ne prezintă adesea o imagine flatantă a vieţii, care nu corespunde realităţii. Văd în jurul meu destine destul de tragice, cred că societatea noastră, mai mult decât alte tipuri de societate, emană acea otravă care se numeşte frustrare. Frustrarea poate aduce oamenii în pragul disperării şi chiar al sinuciderii, al sinuciderii care nu e neapărat un act împlinit: întreaga galaxie a lui Sisif, a disperării, care trece prin angoasă şi depresie. Cred că, în anii care vor veni, vor predomina maladiile psihicului, pentru că trăim într-o societate care nu e deloc adaptată la ceea ce suntem. Ni se spune că această societate e făcută pentru noi şi de fapt ea e creată pntru oameni complet fantasmatici, care nu există – oameni care ar avea capacitatea de a se comporta perfect în lumea muncii şi într-un context social, şi care ar fi, în acelaşi timp, indivizi purtători de dimensiuni suplimentare, de creativitate, în vreme ce viaţa pe care o duc este împotriva acestei împliniri personale. E vorba, în cele din urmă, de un ideal de viaţă imposibil de realizat, pentru că este mult prea contradictoriu. Nu putem fi, în acelaşi timp, în conformitate cu ceea ce ne cere societatea şi realizaţi în plan personal. Fericirea ne este dată astăzi ca o datorie suplimentară. Ni se adaugă în fiecare moment, an după an, noi datorii sociale, care creează angoasa. Caracteristica principală a epocii noastre este angoasa.


(„Dacă scriitorii ar fi vrut să placă marelui public, n-ar mai fi existat literatura”. Interviu cu Régis Jauffret, apărut în Scriitori francezi la Bucureşti. Interviuri de Adina Diniţoiu, Editura Vremea, Bucureşti, 2014, 168 p.)


P.S. Interviul cu Michel Houellebecq poate fi citit şi aici, pe Tiuk (k-avem kef)


luni, 14 ianuarie 2013

Provocări optzeciste. Proza lui Mircea Nedelciu



O proză bine construită nu poate fi neangajată.”
(Mircea Nedelciu)


Despre poezia generației 80 s-a scris și se mai scrie încă destul de mult, lirica optzecistă constituind, pare-se, un material destul de ofertant pentru critica literară românească. Mai mult, acest fenomen a beneficiat recent de niște perfuzii revigoratoare, și aici mă refer la reeditările antologiilor de poezie optzecistă Aer cu diamante (Humanitas, 2010) și Cinci (Tracus Arte, 2011). Din păcate, proza generației 80 nu a fost prea răsfățată de mai noii critici și istorici literari, ea intrând, inevitabil, într-un con de umbră. Ce e drept, avem o singură antologie de proză optzecistă, Desant 83, coordonată de Ovid S.Crohmălniceanu și reeditată în 2000, fără prea mare ecou, la Paralela 45. În plus, mulți dintre prozatorii prezenți în antologia lui Crohmălniceanu din 83 nu mai sunt, din păcate, printre noi, moartea aducând cu sine, iată, și ieșirea din grațiile editorilor. Pare-se că singurul prozator optzecist cu o oarecare notorietate postumă – de altfel, meritată din plin- ar fi Gheorghe Crăciun, în rest, alți prozatori, ca Mircea Nedelciu, Ioan Lăcustă, Constantin Stan, ocupă deocamdată un loc marginal în peisajul literar actual. Dintre prozatorii tocmai enumerați, cel mai meritoriu este, fără îndoială, Mircea Nedelciu, motiv pentru care a și fost remarcat de unul dintre criticii tineri, e vorba de Adina Dinițoiu, care i-a dedicat o vastă monografie.

Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții (Tracus Arte, 2011), studiul semnat de Adina Dinițoiu, se detașează net de alte volume de istorie și critică literară publicate în ultimii ani printr-o însușire esențială: dacă mai toate aceste opuri cu iz academic propun teme deja epuizate și, în consecință, nu aduc nimic nou, lucrarea despre proza lui Mircea Nedelciu, în schimb, epuizează, ea singură, o temă până acum puțin frecventată, produsul final surprinzând prin dimensiuni, dar și prin calitate. Vastul text al Adinei Dinițoiu poate fi considerat, în termeni de teorie literară, un metatext care scanează minuțios, riguros, adâncimile textuale nedelciene. Obiectivele acestui demers metatextual țin, lucru evident încă din primul capitol, atât de istoria literară, cât și de teoria literaturii, și au fost foarte bine formulate încă de prin anii 70 ai secolului trecut de Murray Krieger în al său volum Teoria criticii: este vorba despre ceea ce”trebuie să se fi petrecut în cursul actului creator între poet – în cazul nostru, prozator – și experiența sa precedentă din domeniile vieții și literaturii” (v. M. Krieger, Teoria criticii. Univers, București, 1982). Adică, poetul/prozatorul, scriindu-și textul, ”aduce cu sine tot ce a fost și este el însuși, suma experiențelor sale și a conștiinței trăirilor acestora”, și aici vorbim despre ”contextele” poetului/prozatorului (preexistând fiecărei proze). Aceste ”contexte”, vom vedea, sunt surprinse cu acuitate, Adina Dinițoiu plasând astfel scriitura nedelciană într-un cadru (istoric, literar) cât se poate de exact. Apoi, prozatorul ”mai aduce cu sine în actul de creație și țelul fundamental al eforturilor sale: ceea ce «intenționează»să scrie, ceea ce «vrea sa spună», fie că este vag formulat, fie că reprezintă doar impulsul vag, nedefinit, de a scrie.” (ibid.) Aceste elemente de influență și intenționalitate nu reprezintă totul, scriitorul fiind nevoit să mai înfrunte încă un obstacol redutabil: limba, în speță limbajul - ”Cum va putea el să-și aproprieze limba, care este proprietatea comună a noastră, a tuturor?” se întreabă M. Krieger, care, în analiza sa, vizează și acest element pe cât de vital procesului creator, pe atât de instabil.

În cazul studiului semnat de Adina Dinițoiu, încă din titlu ne sunt semnalate ”contextele” operei lui Mircea Nedelciu: avem, astfel, un context socio-politic, comun generației optzeciste, generație din care face parte și Nedelciu, și un context biografic, intim, marcat de boală, din care s-au țesut ultimele texte nedelciene. Acestea ”contexte” stau sub semnul literaturii, sunt interpretate, reformulate, prin literatură, prin poveste, prin limbaj. Într-un regim politic coercitiv, apăsător, terifiant, absurd, e vorba de regimul comunist, scriitorii generației optzeciste au rupt legăturile cu tradiția literară a predecesorilor șaizeciști, adoptând, într-un gest de frondă, modele literare occidentale, ca textualismul francez sau literatura americană, în ultimul caz preferați fiind romancieri ca Salinger, Pynchon sau beatnicii. Prin adoptarea acestor modele, prin imitarea lor, optzeciștii au sperat, și chiar au reușit într-o oarecare măsură, să se sustragă codurilor și valorilor puterii comuniste. În cazul lui Mircea Nedelciu, avem adeziunea la textualismul francez, care, în contextul socio-politic românesc, capătă o formă și o intenționalitate aparte, diferite de cele ale textualismului francez, după cum ne atenționează Adina Dinițoiu în cel de al doilea capitol al lucrării sale: ”...«textualismul» optzecist, proza scurtă desantistă ș.cl. primesc un sens anume în raport cu acest context social; teoretic vorbind, «textualismul» optzeciștilor este telquelismul francez trecut printr-un unghi de refracție specific”. Dacă textualismul francez a fost unul experimental, care se dorea rupt de realitate, textualismul optzecist a vizat - și prin asta s-a deosebit de corespondentul său francez- socialul. Mai mult, sub influența sociologului Lucien Goldman, Mircea Nedelciu, mizând pe omologia dintre structurile literare și structurile sociale, considera că, prin scris, poate interveni în planul socialului, îl poate influența. Pentru asta, credea Nedelciu, e nevoie de educarea cititorului, de inițierea acestuia în tainele limbajului subversiv, astfel încât, stăpânind acest tip de limbaj, să iasă de sub influența limbajului de lemn al ideologiei comuniste. Altfel spus, exista speranța că ”scriitorii se pot opune regimului comunist opresiv chiar pe terenul și cu mijloacele literaturii, că literatura sofisticată, literatura de «mare calitate» trezește conștiința socială și politică a cititorului și subminează status quo-ul...”, că ideologia comunistă poate fi subminată din interiorul literaturii. Bineînțeles, acest ideal era unul utopic, de neatins, dovadă în acest sens stând Prefața la romanul Tratament fabulatoriu, în care limbajul subversiv este perceput deseori la modul literal, intențiile autorului fiind astfel anulate din start. Adina Dinițoiu sesizează foarte bine acest eșec, neezitând a-l reda ca atare ori de câte ori s-a ivit ocazia în masivul său studiu. Ajuns aici, aș mai spune că, în acei ani, literatura era considerată o armă eficientă împotriva politicului nu numai în Europa de Est, ci și în Europa de Vest sau în America. E drept, din acest punct de vedere, se poate vorbi, mai degrabă, cred, de un trend. Salman Rushdie, în Memoriile sale (Polirom, 2012), reamintindu-și evenimente de la cel de al 48-lea congres al PEN International de la New York, congres ținut în 1986, afirmă cu un aer categoric: ”Da, în 1986 încă mai părea firesc ca scriitorii să pretindă că sunt, după cum spusese Shelly, «legiuitorii nerecunoscuți ai lumii», să creadă că arta literaturii poate contrabalansa puterea și să vadă în literatură o forță măreață, transnațională și transculturală, care, ca să folosim formularea de excepție a lui Bellow, putea «deschide și mai mult universul».” În prezent, o știm cu toții, condiția scriitorului este alta, iluzia s-a spulberat. Rushdie, la rându-i, concluzionează cu amărăciune: ”Peste douăzeci de ani, într-o lume idiotizată și înspăimântată, va fi mult mai greu să atribui asemenea roluri exaltate unor bieți făuritori de texte. Mai greu, dar, poate, la fel de necesar.” Nu trebuie uitat că, după 1989, una dintre preocupările de bază ale lui Mircea Nedelciu, preocupare înțeleasă în nota unui demers necesar, a fost aceea de a-i găsi scriitorului, în conformitate cu recentele schimbări socio-politice, un nou rol în societate. Așa cum nici Rushdie nu a renunțat la credința în capacitatea povestitorului de a influența realul (haosul declanșat de Versetele satanice a fost unul de pomină!), și Nedelciu mai credea, iată, după decembrie 89, în capacitatea scriitorului de a influența lumea, socialul, prin scris, neabdicând, în ciuda condițiilor postdecembriste descurajante, de la credința că ”literatura, științele umane și politica nu se mai pot ignora reciproc”, că politicul poate fi influențat prin scris, prin literatura de bună calitate.

După conturarea contextului socio-politic și literar în care a activat Mircea Nedelciu, în următoarele capitole ale studiului său, Adina Dinițoiu inițiază un amplu și minuțios studiu al prozelor nedelciene, vizate fiind atât prozele scurte, cât și romanele. Demersul, cronologic și tematic, pune accent pe analiza conștiincioasă a strategiilor textuale, a limbajului ambiguu, subversiv, pe recuperarea unor coduri de limbaj, a unor sensuri care, lipsite de contextul socio-politic în care au fost concepute, au devenit, ni se atrage atenția, istorie, piese de muzeu. Adina Dinițoiu ne oferă, cu acest prilej, analize de o finețe maximă, rar întâlnită, care conduc la o singură concluzie: ”Când citim proza scurtă a lui Mircea Nedelciu, va trebui să ținem cont în permanență de această rezonanță culturală a textelor sale. Rezonanță care reflectă un context istoric, politic și social aparte al anilor 80 în România.” Mai mult, ”subversivitatea lor (a prozelor, n.m) există în raport cu acel context politic, în afara căruia ea dispare, iar universul social al prozelor sale ține deja de domeniul nostalgiei, al reconstruirii unei epoci («epoca de aur» a comunismului) – așa cum o fac, de altfel (uneori în exces), și filmele românești ale ultimelor ani.” În analiza textuală, autoarea urmărește, în principal, două elemente: teoria încorporată în text și discursul subversiv. În legătură cu teoria încorporată în text, sunt analizate strategii textuale des întâlnite în proza lui Mircea Nedelciu, care țin, de exemplu, și de practica unui anume autenticism cu rădăcini în autenticismul camilpetrescian, dar care, spre deosebire de ultimul, își denunță convenția. Mai exact, M. N. se strecoară în propriul text ca personaj, semnând note de subsol, iar uneori se dedublează, chestionându-se în legătură cu identitatea autorului acelor note de subsol. Avem, în mod evident, o ambiguizare a instanțelor narative, al cărei scop ar fi, precizează Adina Dinițoiu, o democratizare a literaturii – o tentativă de a relaționa în mod direct cu realul prin abandonarea gestionării discreționare a discursurilor personajelor. Acest autenticism, ni se atrage atenția în mod critic, conține ”o doză de idealism, de iluzoriu”, este, până la urmă, o convenție, o iluzie. Toate aceste caracteristici, care țin de tehnicile textualiste și de limbajul subversiv, se regăsesc, într-o mai mare sau mică măsură, și în romanele lui Nedelciu - poate mai puțin în Zodia scafandrului, apărut postum, în care textualism este dominat de biografic -, de aceea nu mai insist și asupra acestui aspect.

Proza optzecistă, așa cum reiese și din analiza textelor nedelciene, dincolo de preocupările teoretice, are multe în comun cu poezia generației în blugi. Avem, iată, (auto)biograficul, atenția la realitatea înconjurătoare, discursul apropiat de limba vorbită, dar și o mare deschidere înspre tot ceea ce s-a scris până în acel moment. Se poate vorbi, așadar, nu numai de o poezie a ”cotidianului”, ci și de o proză a ”cotidianului”, chiar dacă, la unii scriitori, apetența pentru experiment pare deseori nesățioasă, în dauna epicului. A scrie despre proza optzecistă nu e o sarcină facilă, mai ales pentru cineva din afara generației 80. E necesară, mai ales, o înțelegere corectă, justă, a contextului socio-politic și cultural al ultimului deceniu de comunism, o bună contextualizare, ceea ce Adinei Dinițoiu, în Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții, i-a reușit cu asupra de măsură.


Adina Dinițoiu, Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții, Tracus Arte, București, 2011