miercuri, 19 septembrie 2012

Originea romanului-fluviu



Autorul (Attila Faj) identifică la originea, sau, mai propriu spus, în «preistoria» romanului-fluviu modern istoria adevărată a unui fluviu propriu-zis, și anume a Dunării. Faj evocă aici numele scriitorului baroc german Siegmund von Birken. Acesta a publicat la Nürnberg, în 1664, o carte intitulată rezumativ Der Donau-Strand. Marele fluviu este considerat un personaj atoateștiutor, care-și împărtășește cunoștințele despre ceea ce a fost și va fi de-a lungul cursului său. Vechiul autor cuprinde implicit și existența unor fenomene de repetiție, cu alte cuvinte, a unei științe cu legile ei, legată de acest curs dunărean. Din îndelungata sa trecere prin Europa Centrală, fluviu reține că nu poate dăinui niciun imperiu din partea Orientului. Așa cum se repetă efemera curgere a apei, se repetă și efemerul istoriei pe unde ea trece. Am recunoaște, de aceea, o moștenire depărtată a acelui timp în romanul-fluviu modern, care evocă atât de frecvent lipsa duratei veșnice, declinul, drumul către pierire al anumitor instituții.”


Edgar Papu, Barocul ca tip de existență, vol. 1, Minerva, București, 1977, pp. 133-134


luni, 17 septembrie 2012

CARTA TRANSDISCIPLINARITĂȚII

 

 

Preambul

Considerând cã proliferarea actualã a disciplinelor academice și ne-academice conduce la o creștere exponențială a cunoașterii, care face imposibilã orice privire globalã asupra ființei umane,
Considerând cã doar o inteligențã capabilã sã înțeleagã dimensiunea planetarã a conflictelor actuale ar putea face fațã complexitãții lumii noastre și pericolului contemporan al autodistrugerii materiale și spirituale a speciei noastre,
Considerând cã viața este serios amenințată de o tehnoștiințã triumfãtoare ce se supune doar înspăimântătoarei logici a eficacitãții în slujba eficacitãții,
Considerând cã ruptura contemporanã dintre o cunoaștere din ce în ce mai bogatã și o ființă interioarã din ce în ce mai sãracã duce la apariția unui nou obscurantism ale cãrei consecințe pe plan individual și social sunt incalculabile,
Considerând cã acumularea cunoștințelor, fãrã precedent în istorie, accentueazã inegalitatea dintre cei ce le posedã și cei care nu le posedã, provocînd astfel inegalitãți în sânul națiunilor și între națiunile de pe planeta noastrã,
Considerând, totodatã, cã toate aceste pericole enunțate își au și contraponderea pozitivã, creșterea extraordinarã a cunoașterii putând duce în final la o mutație comparabilã cu aceea a transformãrii primatelor în homo sapiens,
Considerând toate cele expuse, participanții la Primul Congres Mondial al Transdisciplinarității (Convento da Arrábida, Portugalia, 2-7 noiembrie 1994) adoptã prezenta Cartã, conceputã ca un ansamblu de principii fundamentale ale comunitãții spiritelor transdisciplinare, constituind un contract moral pe care fiecare semnatar al acestei Carte îl face cu sine însusi, fãrã nici o constrângere de ordin juridic ori instituțional.

Articolul 1 :

Orice tentativã de reducere a ființei umane la o definiție și de descompunere a sa în structuri formale, indiferent care ar fi acestea, este incompatibilã cu viziunea transdisciplinarã.

Articolul 2 :

  Recunoaștereaexistentei unor diferite niveluri de Realitate, guvernate de logici diferite, este inerentã atitudinii transdisciplinare. Orice tentativã de reducere a Realitãții la un singur nivel, guvernat de o singurã logicã, este incompatibilã cu transdisciplinaritatea.

Articolul 3 :

Transdisciplinaritatea este complementarã demersului disciplinar ; din confruntarea dintre discipline, ea face sã aparã noi rezultate și noi punți între ele ; ea ne oferã o nouã viziune asupra Naturii și a Realitãții. Transdisciplinaritatea nu cautã sã elaboreze o superdisciplinã înglobând toate disciplinele, ci sã deschidã toate disciplinele la ceea ce au în comun și la ceea ce se aflã dincolo de granițele lor.

Articolul 4 :

Cheia de boltã a transdisciplinaritãtii este unificarea semanticã și operativã a accepțiunilor între și dincolo de diferitele discipline. Ea presupune o raționalitate deschisã, printr-o nouã viziune asupra relativitãții noțiunilor de "definiție" și "obiectivitate". Formalismul excesiv, rigiditatea definițiilor și absolutizarea obiectivitãții, implicând excluderea subiectului, nu pot avea decât un efect de sãrãcire a realului.

Articolul 5 :

Viziunea transdisciplinarã este deschisã în mãsura în care depãșește domeniul științelor exacte prin dialogul și reconcilierea lor, nu doar cu științele umaniste ci și cu artele, literatura, poezia și experiența interioarã.

Articolul 6 :

În raport cu interdisciplinaritatea și multidisciplinaritatea, transdisciplinaritatea este multireferențialã și multidimensionalã. Ținînd seama de diferitele concepții asupra timpului și istoriei, transdisciplinaritatea nu exclude existența unui orizont transistoric.

Articolul 7 :

Transdisciplinaritatea nu se constituie nici într-o nouã religie, nici într-o nouã filosofie, nici într-o nouã metafizicã, nici într-o științã a științelor.

Articolul 8 :

Demnitatea ființei umane este atât de ordin planetar cât și cosmic. Apariția ființei umane pe pãmânt este una din etapele istoriei Universului. Recunoașterea Terrei ca patrie a tuturor ființelor umane este unul din imperativele transdisciplinaritãții. Fiecare ființă umanã are dreptul la o naționalitate, dar locuind pe Pãmânt este și o ființă transnaționalã. Recunoașterea de cãtre dreptul internațional a acestei duble apartenențe - la o națiune și la Terra - este una dintre finalitãțile cercetãrii transdisciplinare.

Articolul 9 :

Transdisciplinaritatea conduce la o atitudine deschisã fațã de mituri și religii și fațã de cei care le respectã în spirit transdisciplinar.

Articolul 10 :

Nu existã nici o culturã privilegiatã în raport cu celelalte. Demersul transdisciplinar este în sine transcultural.

Articolul 11 :

O autenticã educație nu poate favoriza abstractizarea în dauna altor forme de cunoaștere. Educația trebuie sã punã accentul pe contextualizare, concretizare și globalizare. Educația transdisciplinarã se bazeazã pe reevaluarea rolului intuiției, imaginației, sensibilitãții și corpului în transmiterea cunoștințelor.

Articolul 12 :

Elaborarea unei economii transdisciplinare se bazeazã pe postulatul cã economia trebuie sã fie în serviciul ființei umane și nu invers.

Articolul 13 :

Etica transdisciplinarã respinge orice atitudine ce refuzã dialogul și dezbaterea, indiferent de originea acestei atitudini - fie ea de ordin ideologic, scientist, religios, economic, politic, filosofic. Cunoașterea împãrtãșitã ar trebui sã ducã la o înțelegere împãrtãșitã, fondatã pe respectul absolut al diversitãților colective și individuale, unite prin viata comunã pe una și aceeași planetã.

Articolul 14 :

Rigoarea, deschiderea și toleranta sunt caracteristicile fundamentale ale atitudinii și viziunii transdisciplinare. Rigoarea în argumentație, care ia în seamã toate datele existente, este cea mai bunã barierã în calea derivelor posibile. Deschiderea implicã acceptarea necunoscutului, neașteptatului și imprevizibilului. Toleranța este recunoașterea dreptului de a susține idei și adevãruri contrare acelora pe care le împãrtãșim noi înșine.

Articol final :

Prezenta Cartã a Transdisciplinaritãții este adoptatã de participanții la Primul Congres Mondial al Transdisciplinaritãții, fãrã nici o afirmare a unei autoritãti în afara celei a propriei lor opere și activitãți.
În conformitate cu procedurile ce vor fi stabilite de comun acord cu cercetãtorii din toate țãrile aderând la ideile transdisciplinaritãții, Carta este deschisã spre semnare oricãrei persoane interesate în promovarea mãsurilor progresive de ordin național, internațional și transnațional menite sã asigure aplicarea acestor Articole în viața de fiecare zi.
Convento da Arrábida, 6 noiembrie 1994
Comitetul de redactare
Lima de Freitas, Edgar Morin și Basarab Nicolescu


traducere de Horia Vasilescu

 

duminică, 16 septembrie 2012

Andrea Temporelli




Parabola părinților


Părinții cu privirea la orizont
au îmbătrânit tot așteptând pe cin eva
care a plecat demult
pentru a-și croi propria soartă.
Și ca toți bătrânii sunt izvorul
unei înțelepciuni utile (iar restul
bogăției lor e tot pentru nimeni,
pentru vina de a fi vorbit
prea mult fără să asculte). Acum încep să tacă,
sau născocesc stranii polemice
pentru a umple absența.
Poate ascultă cineva
din spatele zidului de apărare.
Baremi câteodată
răspunde cu un vers animalic,
cu o scrisoare anonimă respinsă.
Nu e un gest normal
să le dai altora atenție
când nu sunt nimic.
Virtute e să te naști
încrezându-te în copiii care te părăsesc,
măsura unei minți
care scufundă memoria în viitor.

De aceea părinții îmbătrâniți înainte de vreme
se închină pe ruinele
viselor lor (dar aici nu se aude
scrâșnetul oaselor). Nu e vreme
pentru sentimente, pentru gesturi
riscante: ficatul lor
suferă întâmplările fiecărei zi
(urcatul scărilor cu lumini stinse,
traversarea epică a unui coridor).
Tot felul de lucruri
îi pot seduce: cu firimiturile
în buzunare ies din clădire,
se pierd pe ulițele satului
precum copiii luați de
un capriciu. Câte unul îi strigă,
blestemă că asta nu mai e viață.
Nu se înțelege de pe chipurile lor
dacă sunt orgolioși sau înspăimântați
să stea singuri
acești bieți bătrâni – precum niște animale
care părăsesc turma,
confundând urmele.

(Dar, iată, mâini pricepute
apar pe neașteptate, nu mai sunt singuri
își reazemă capul obosit de o umbră...)


(din volumul Il Cielo di Marte)

Traducere de Al. Cistelecan