”Autorul
(Attila Faj) identifică la
originea, sau, mai propriu spus, în «preistoria» romanului-fluviu
modern istoria adevărată a unui fluviu propriu-zis, și anume a
Dunării. Faj evocă aici numele scriitorului baroc german Siegmund
von Birken. Acesta a publicat la Nürnberg, în 1664, o carte
intitulată rezumativ Der Donau-Strand.
Marele fluviu este considerat un personaj atoateștiutor, care-și
împărtășește cunoștințele despre ceea ce a fost și va fi de-a
lungul cursului său. Vechiul autor cuprinde implicit și existența
unor fenomene de repetiție, cu alte cuvinte, a unei științe cu
legile ei, legată de acest curs dunărean. Din îndelungata sa
trecere prin Europa Centrală, fluviu reține că nu poate dăinui
niciun imperiu din partea Orientului. Așa cum se repetă efemera
curgere a apei, se repetă și efemerul istoriei pe unde ea trece. Am
recunoaște, de aceea, o moștenire depărtată a acelui timp în
romanul-fluviu modern, care evocă atât de frecvent lipsa duratei
veșnice, declinul, drumul către pierire al anumitor instituții.”
Edgar
Papu, Barocul ca tip de existență, vol.
1, Minerva, București,
1977, pp. 133-134
0 Comentarii