duminică, 29 iulie 2012

Nicolae Steinhardt (29 iulie 1912 - 30 martie 1989)







    -Manole:
    Ortega ne învață să nu facem ”moralei nouă” onoarea de a o considera drept o nouă morală. ”Morala nouă” nu există, e numai titlul pe care omul-massă îl dă imoralismului său, dorinței de a nu mai avea nici o îndatorire, de a nu se mai supune nici unei reguli.
    Drepturi fără datorii, mă, e ca și cum ai vrea lumină fără întuneric și mămăligă fără mestecău. Dreptul și datoria, iată cel mai bun exemplu de cuplu invariabil.

    -Ortega (în preajma celui de al doilea război mondial): oamenii de astăzi iau atitudini tragice și se joacă de-a tragedia deoarece cred că în lumea de astăzi tragedia nu mai e cu putință.
    Seamănă cu copiii răsfățați care-și permit de toate pentru că știu că nu riscă nimic, care emit cecuri fără acoperire pentru că va interveni până la urmă familia și va plăti. Dar tragedia e cu putință.
    Războiul și întâmplările ulterioare au confirmat spusele lui Ortega. Acum tragedia s-a banalizat, face parte din mediul înconjurător, e un element și ea în ecologie.
    Adevărul despre imediatitatea tragediei l-a revelat de la început creștinismul. De vreme ce Mântuitorul a murit pe cruce, plătind cu sânge și cu moarte pentru noi, nu încape îndoială că la baza tainelor ce ne împresoară e ceva tragic. Învierea e bucurie, dar Gabata, Calvarul și Golgota nu ne îngăduie a pierde fie și o clipă din vedere tragedia.
    Pascal n-o pierduse: Ultimul act e sângeros oricât de frumoasă ar fi fost comedia; i se aruncă în sfârșit omului țărână pe cap și asta-i încheierea.


Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Dacia, Cluj-Napoca, 1991, 424 p.