de Adina Dinițoiu
Războiul declanșat de Rusia lui Putin împotriva Ucrainei reprezintă, cred, cea mai violentă ipostază a schimbării de paradigmă – tehnologică și civilizațională – pe care o trăiește omenirea. A turnantei pe care o trăim cu toții – mai tineri și mai bătrâni – încă de la începutul secolului XXI, odată cu fenomenul globalizării – care a atins cotele cele mai înalte în momentul trecerii la mediile online și la comunicarea de tip social-media. Pandemia Covid 19 – precedată de terorismul islamic –, ambele consecințe ale acestei globalizări (evident, vorbind din perspectiva consecințelor negative, fiindcă au existat și părți bune ale globalizării), a constrâns omenirea nu numai la izolare (și destructurare socială), ci și la refugiul în virtual și online. Lumea s-a mutat cu totul în online – iar acum, iată, suntem obligați să asistăm oripilați, în timp real, în și prin mediile online, la un război adevărat, dus cu metode anacronice, de secol XX (cum s-a tot spus): bombardamente, înfruntări de trupe, refugiați etc. Nu e prima dată când asistăm în timp real la asemenea evenimente îngrozitoare (a fost 11 Septembrie, deși atunci urmăream la televizor avioanele teroriste care atacau Turnurile gemene; a fost apoi atacul terorist islamist de la revista satirică „Charlie Hebdo”, din 2015, unde asistam deja online la oroare). Iar acum oroarea a atins apogeul, la scara unei întregi țări, odată cu impulsul imperialist atât de anacronic al unui dictator depășit de vremuri. Terorism (islamic), pandemie, război imperialist (pe modelul fostei U.R.S.S.) – iată cu ce costuri uriașe trece umanitatea într-o nouă fază a existenței sale (deja e greu de spus a „evoluției” sale) – asta dacă nu luăm în considerare schimbările climatice, sau, firește, dacă nu hrănim noi scenarii apocaliptice.
Anacronism versus schimbare de paradigmă. Până și dictatorii cei mai temuți – cum este Vladimir Putin, nostalgicul după imperiul U.R.S.S. într-o nouă lume globală tehnologică – pot suferi de anacronism. Însă în acest caz consecințele sunt mult mai tragice, și ele se numără în viețile omenești pierdute, sacrificate fără sens și fără rost, în numărul uriaș de refugiați ale căror vieți sunt complet schimbate, deturnate, deviate. Viața individuală – cum spun adesea – nu are nicio valoare pentru cei care fac politica și istoria la scară macro; dar fără valoarea vieții individuale – recuperată cu strălucire de arte și literatură – omul nu s-ar mai putea defini ca specie cu conștiință de sine și creativitate.
Citiți continuarea aici, în Literomania nr. 242
0 Comentarii