duminică, 30 noiembrie 2014

Avalon







„Da, da, cu siguranță vom muri și nu vom merge în Avalon, în Avalon, în insula fermecată a morților, prea adânc îngropată în uitare, prea departe pierdută în irealitate, prea lipsită de adevăr ca să poată curma spaima și mai ales tristețea, această melancolie a golului, prea scufundată în basmul din piept ca să devină adevărată, morți cum suntem deja, visând doar imposibile romane cavalerești care să ne mântuiască, strigând cu gura închisă după acea aventură care să deschidă larg porțile feeriei. Și ale nemuririi.”

(Corin Braga, Acedia: jurnal de vise (1998-2007), Polirom, Iași, 2014)



Ash: Is this what you wanted? For this you abandoned us all? To spend the rest of your life as a hollow shell in a hospital bed, staring at nothing?
Murphy: How can you be so sure? Do I look like a hollow shell? Do I? Reality is only what we tell ourselves it is! That's all! I choose this one. I prefer this reality.


(Avalon, r. Mamoru Oshii, 2001)



joi, 27 noiembrie 2014

Programul FILB 7






Marți, 2 decembrie, ora 19.00 – Librăria Bastilia
(Piaţa Romana nr. 5)

Schimbarea de regim în literatura contemporană
Salon literar cu Krisztina Tóth şi Cezar Paul-Bădescu
Care este rolul literaturii în prelucrarea trecutului? Care sînt mijloacele specifice la care recurge un creator atunci, cînd scrie despre schimbarea de regim? Unde se termină istoria şi unde începe ficţiunea? Ce se poate spune şi ce nu se poate spune nici astăzi, după 25 de ani de la schimbarea de regim?

Miercuri, 3 decembrie, ora 18.00 – Clubul Țăranulu

• Deschiderea celei de a VII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la București • „Re-Writing the Map of Europe”– Bogdan-Alexandru Stănescu, președintele FILB
• Lectură Andrea BAJANI (Italia) – din romanul Ogni Promessa (Einaudi, 2010), fragment tradus din limba italiană de Cerasela Barbone
• Lectură Immanuel MIFSUD (Malta) – din romanul În numele Tatălui (și al Fiului), carte distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2011; ediția în limba română, apărută în 2014 la Editura Polirom, în traducerea Denisei Duran
• Lectură Mihai RADU (România) – din romanul Sebastian, ceilați și-un cîine, apărut la Editura Polirom, în 2014
• Lectură M. DUȚESCU (România) – din romanul Uranus Park, apărut la Editura Polirom, în 2014
• Open Talk – moderatoare: Luminița Corneanu
• Dialog cu publicul

Joi, 4 decembrie, ora 17.00 – Librăria Cărtureşti

(Str. Pictor Arthur Verona 13-15 – în Mansardă)
I’m An Alien in Switzerland
Andrei Crăciun & Vlad Stoicescu, în dialog cu Marius Daniel Popescu

Joi, 4 decembrie (Clubul Țăranului, ora 18.00)

• Lectură Serghei JADAN (Ucraina) – selecție de poeme
• Lectură Najwan DARWISH (Palestina) – selecție de poeme
• Lectură Krisztina Tóth (Ungaria) – din volumul Pillanatragasztó (Superglue, Editura Magvető, 2014), fragment tradus din limba maghiară de Andrei Dósa
• Lectură Adela GRECEANU (România) – din volumul Și cuvintele sînt o provincie, apărut la Editura Cartea Românească, în 2014
• Lectură Radu VANCU (România) – poeme inedite
• Lectură Ștefan MANASIA (România) – poeme inedite și o parte dintre poeme incluse în volumul cartea micilor invazii (Cartea Românească, 2008)
• Open Talk – moderatoare: Luiza Vasiliu
• Dialog cu publicul

Vineri, 5 decembrie, ora 18.30 – Biblioteca British Council

(Calea Dorobanților nr. 14)
Întîlnire cu Paul McAuley și Richard Morgan
Participă:
• Alis Vasile – Arts Projects Manager, British Council
• Michael Haulică, scriitor

Vineri, 5 decembrie, ora 18.00 – Clubul Țăranului

• Lectură Toni MARQUES (Brazilia) – selecție de proză scurtă, fragmente traduse din limba engleză de Anca Băicoianu
• Lectură Marius Daniel POPESCU (Elveția) – din romanul Culorile rîndunicii; ediția în limba română, apărută în 2014, la Editura Polirom, în traducerea Simonei Modreanu
• Lectură Emilian GALAICU-PĂUN (Republica Moldova) – din romanul Țesut viu. 10 x 10, apărut la Editura Cartier, în 2011
• Lectură Petre BARBU (România) – din romanul Marea petrecere, apărut la Editura Cartea Românească, în 2014
• Lectură Marius CHIVU (România) – din volumul de povestiri Sfîrșit de sezon, apărut la Editura Polirom, în 2014
• Open Talk – moderator: Matei Martin
• Dialog cu publicul

Sîmbătă, 6 decembrie, ora 18.00 – Clubul Țăranului

• Lectură Paul MCAULEY (Marea Britanie) – din romanul Războiul liniștit; ediția în limba română, apărută în 2014 la Editura Paladin, în traducerea lui Nicu Gecse
• Lectură Richard MORGAN (Marea Britanie) – The Dark Defiles, în curs de aparitie, fragment tradus din limba engleză de Roxana Brînceanu
• Lectură Sebastian A. CORN (România) – din romanul Ne vom întoarce în Muribecca, apărut la Editura Nemira în 2014
• Lectură Michael HAULICĂ (România) – din romanul Transfer (ediție revăzută), publicat de Millennium Books, în 2014
• Open Talk – moderator: Oliviu Crâznic
• Dialog cu publicul
• Închiderea celei de a VII-a ediții a FILB
• Cocktail, oferit de Ambasada Elveției în România și Swiss Sponsors’ Fund, în onoarea scriitorului Marius Daniel Popescu


 (Sursa: http://www.filb.ro/)


duminică, 23 noiembrie 2014

101 de nopți





O mie și una de nopți are o soră mai mică, O sută și una de nopți, lucru poate mai puțin știut. Dacă prima aparține tradiției estului lumii arabe, cea de a doua aparține occidentului arab, născută adică în Al-Andaluz, Spania maură. Editura Baroque Books & Arts a avut inițiativa de a publica poveștile din O sută și una de nopți într-o ediție deosebită, de o frumusețe aparte, în traducerea lui Alexandru Al. Șahighian. Traducerea a fost făcută după ediția în limba germană a poveștilor arabe, apărută în 2012. Ediția germană este, la rându-i, o traducere din limba arabă, traducere aparținând Claudiei Ott, după un manuscris andaluz din 1234. Mai mult, traducerea germană reprezintă prima transpunere a manuscrisului într-o altă limbă!


Trebuie spus de la bun început că O sută și una de nopți nu este o formă condensată a surorii sale mai mari, O mie și una de nopți, cum s-ar putea crede. Dimpotrivă, sunt două opere de sine stătătoare. Motivul supraviețuirii prin spunerea de povești s-a păstrat, ca și numele povestitoarei, Șeherezada, însă repertoriul povestașului e diferit. La îndemnurile Dunyazadei, Șeherezada, seducătoare, incitantă, își spune poveștile timp de o sută și una de nopți, povești care vin în completarea celor deja cunoscute din O mie și una de nopți, deși diferite ca stil, primele fiind ceva mai alerte și, bineînțeles, mai condensate, ceea ce le dă un farmec aparte. Iată ce mărturisește Alexandru Al. Șahighian în legătură cu traducerea celor O sută și una de nopți:

„Un cuvânt despre traducerea în română: când am început să lucrez la versiunea  română a celor O suta și una de nopți, m-am gândit mai întâi să refac, în semn de omagiu nostalgic, stilul și limba incomparabilei, somptuoasei tălmăciri a celor O mie și una de nopți ieșite de sub pana lui Haralambie Grămescu. Dar mi-am dat seama curând că, în ciuda unor asemănări între ele, cele două opere sunt, totuși, sensibil diferite, și că până și simpla comparare a întinderii celor două culegeri de povești impune o altă abordare – una se desfășoară cu mare amploare și cere acomodarea la un timp mai «încet», cealaltă, în schimb, e succintă, mai nervoasă și cu o viteză crescută. M-am decis, așadar, pentru o exprimare în general mai alertă, directă, concentrată, populară și colorată, uneori cu piper și cu haz mai ascuțit, care alternează, desigur cu pasaje reflexive și poetice.”

Volumul de la Baroque Books & Arts, pretențios, prețios,  propune o Șeherezadă nu tocmai diferită de cea din O mie și una de nopți, dar totuși altfel. Rămâne cititorului plăcerea de a descoperi ce are aparte această Șeherezadă ivită nu în Orient, ci în Spania maură.



O sută și una de nopți, traducere de Alexandru Al. Șahighian, Baroque Books & Arts, București, 2014



sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Se spune despre István Kemény...




Se spune despre István Kemény că ar fi unul dintre cei mai buni poeţi maghiari la ora actuală. Se mai spune despre István Kemény că nu este doar poet, ci şi prozator – are două romane, The Art of the Enemy (1989) şi Dear Unknown (2009). De asemenea, se mai spune despre István Kemény că ar fi şi dramaturg. România nu îi este necunoscută, numele unor localităţi româneşti apărînd în cîteva dintre poemele sale. A avut o lectură publică în Cluj, în 2010, alături de Attila Bartis, iar în 2014 a participat la Festivalul de poezie de la Bistriţa. Tot în 2014, Editura Charmides i-a publicat un volum, în traducerea lui Andrei Dósa, O îndepărtată alarmă aeriană


Poezia lui István Kemény explorează insolitul, carnavalescul, într-un ritm domol, lent, fără apăsări nervoase pe pedala de acceleraţie. Ea surprinde, intrigă asemenea unui koan. Influenţele suprarealiste, funcţionînd în surdină, au şi ele rolul lor, nu mic, în acest mecanism poetic care mizează pe antinomia raţional-iraţional, cu accent, trebuie spus, pe iraţional. Atmosfera poemelor din volumul O îndepărtată alarmă aeriană este una tensionată, gata-gata parcă să explodeze în orice moment. Nu e de mirare, căci, după cum spuneam, István Kemény surprinde o lume aflată la discreţia iraţionalului, a lipsei de sens. Născut în 1961, Kemény a cunoscut prea bine comunismul – mai exact, perioada (era) Kádár –, care a lăsat urme evidente şi în poezia sa, cu toate că regimul instituit de János Kádár este socotit, adeseori, unul să-l numim mai liberal în comparaţie cu celelalte regimuri comuniste din ţările est-europene. Ilustrativ în acest sens ar fi, probabil, poemul Ne-am furişat pe-afară  –  concis, clar, tăios, poemul fiind, în fapt, o parabolă despre libertate: „Ne-am furişat afară, dar pe stradă/ ne-am găsit deodată faţă în faţă cu Libertatea./ Înapoi în curte, pe scări în jos şi o nouă/ rătăcire prin pivniţele care comunică.// - Tu cum ai văzut-o? – am întrebat între timp./ - Ca pe cineva aflat în pragul sinuciderii – ai răspuns/ după logica asocierilor libere ale visului“. Omul este doar un pion într-un joc pe care nu-l înţelege decît în mică parte – cam aşa ar putea fi formulată ideea care stă la baza poemelor din O îndepărtată alarmă aeriană. Nu lipseşte, însă, umorul, cu note de absurd, aşa cum se întîmplă, de exemplu, şi în Naufragiu – poem cu iz de banc: „Rechin printre vietăţile uscatului, tigrul/ e o specie care-n Siberia nu figurează pe listă,/ e mai lung de trei metri dacă socotim şi coada/ - deşi asta-i o avansată ţară socialistă.// Brazii sînt înalţi de cincizeci de metri,/ se înalţă asemenea unui zid asupra/ rîurilor cascadă după cascadă, iarnă după iarnă/ vaporul se apropie... Şi m-a bătut pe deasupra// Dumnezeu cu un prost ca ăsta – zice căpitanul/ pentru că noul cîrmaci a împotmolit fără minte/ vaporul cu aburi moştenit de la ţar şi călătorii/ vor turna baliverne zeci de ani de-acum înainte,// deşi nu s-a scufundat, au trebuit să aştepte/ şi cei de la bord îşi dădeau coate,/ simţeau că de fundul vasului un rechin îşi lipeşte urechea./ «Tovarăşi, ştie oare tigrul să înoate?»“. István Kemény nu se îndepărtează, iată, de realitatea istorică, atît de prezentă în proza, dar şi în poezia sa. Pe de altă parte, lumea din poezia lui Kemény este una calpă, fără sens, fără trecut, fără viitor şi fără prezent – o lume visată, un soi de Matrix, de Samsara, o iluzie: „Trezeşte-l pe cel care doarme. Trezeşte-l!/ Cînd s-a trezit, trezeşte-l./ Trezeşte-l din nou şi-apoi încă o dată./ Şi dacă e treaz, trezeşte-l./ Şi din nou, trezeşte-l şi mai încolo./ Scutură-l şi aici, trezeşte-l./ Chiar dacă pare atent, trezeşte-l./ Chiar dacă are ochii deschişi, trezeşte-l“. (Trezirea) O astfel de lume reclamă evadarea (sau trezirea, ca în versurile citate), iar în poemul în proză Prefaţa supravieţuitorului, această necesitate este evocată cu un soi de regret, cu conştiinţa imposibilităţii ei: „«Cu mintea mea de atunci – care era de o calitate mai bună decît cea de azi – ştiam că trebuie să fug de aici. Voiam să trăiesc simplu, într-o lume relativ curată, altundeva. Fericit, dar nu atît de fericit pe cît sînt astăzi, căci, cu mintea mea de atunci – care era de o calitate mai bună decît cea de azi – nici nu-mi puteam închipui aşa ceva. Voiam doar să scap de părerea de rău, pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o părîndu-mi rău de norii de musculiţe, de materialele triste, poluante, care nu se descompuneau, de fabrici, de ţinuturile imposibil de salvat şi de oameni...»“. 

Multe dintre poemele volumului apărut la Charmides merită o atenţie specială, ilustrînd din plin măestria într-ale poeziei a lui Kemény. Pesimist, dezabuzat, István Kemény caută – fără, însă, a-l găsi – jocul din spatele jocului. Denunţă, altfel spus, aparenţele. O face, şi acesta e probabil importantul său merit, fără a miza pe vaste şi complicate experimente poetice, cu toate că scriitorul maghiar nu este imun la farmecele experimentului (romanul The Art of the Enemy este unul experimental). Poezia din O îndepărtată alarmă aeriană pare mai degrabă, pe-alocuri, un discurs filozofic, ba chiar unul cu valenţe spirituale. Remarca „... Lumea asta e/ atît de simplă şi totuşi iraţională“ constituie, cred eu, ideea centrală a poemelor din O îndepărtată alarmă aeriană, iar atmosfera sumbră, tensionată, în care „Toate drumurile duc spre moarte“ nu face decît să accentueze senzaţia de zădărnicie. Volumul cucereşte prin simplitate, prin directeţe, dar şi prin fineţea discursului poetic. Mai mult, István Kemény este, probabil, unul dintre puţinii poeţi care, de-a lungul timpului, au încercat şi au reuşit să definească poezia într-un mod simplu şi cuceritor, şi aici mă refer la Poezie scrisă de regină în copilărie: „Aşa cum frumuseţea leului o poţi admira/ liniştit din spatele gratiilor, la fel/ forţa pustiitoare a sentimentelor în poezie“. 

  
István Kemény
O îndepărtată alarmă aeriană
Editura Charmides, Bistriţa, 2014, 114 p.