Interesul lui Mircea Nedelciu pentru story – singura în măsură să menţină legătura cu societatea

de Adina Dinițoiu

Câteva gânduri

Pandemia Covid 19 cu care ne confruntăm de mai bine de un an și jumătate aduce/reduce totul la un punct zero al prezentului: prezentul ca stagnare, ca lipsă de perspectivă. Cum ne imaginăm viitorul? Și mai ales ce imagine mai avem asupra trecutului nostru recent? Nu cred că mai avem acum răbdarea să vorbim de o reevaluare a trecutului. Dar îl avem în literatura contemporană pe Mircea Nedelciu – liderul (teoretic și nu numai) al generației ’80 – care ar fi împlinit, pe 12 noiembrie, neverosimila vârstă de 71 de ani. Privită astăzi, proza lui Nedelciu (proza scurtă și romanele, inclusiv romanul rămas neterminat, „Zodia scafandrului”) reprezintă o veritabilă literatură-document a unei epoci traumatice pentru memoria noastră colectivă (comunismul), un „muzeu” literar de neprețuit. Dincolo de faptul că reprezintă și astăzi o proză-etalon, de neegalat ca măiestrie artistică și control al discursului narativ (o proză de manual, aș spune, pentru toate cursurile de scriere creativă practicate în zilele noastre). Aparțin unei generații de mijloc, care mai are încă memoria comunismului – dar pentru cei mai tineri, literatura lui Nedelciu constituie una din acele piste literare și documentare care le poate aduce în fața ochilor o epocă, cu atmosfera ei cenușie și sufocantă, cu sensibilitatea, spaimele, constrângerile, speranțele și în genere cu toate mișcările ei sufletești, pe care numai literatura le poate înregistra, cu senzorii ei ultrasensibili.

Pentru mine Mircea Nedelciu înseamnă ani lungi, dedicați – cu empatie – analizei textelor sale, concretizate în teza de doctorat ce stă la baza acestei cărți. Mai înseamnă câteva dialoguri importante cu prietenul său bun, Gheorghe Crăciun (plus o săptămână de cercetare în micul său atelier de lucru, la casa părintească din Tohani). Și mai presus de toate înseamnă o imagine foarte puternică – Nedelciu în scaunul cu rotile, invitat la un curs de la Filologia bucureșteană ținut de Mircea Cărtărescu. Trebuie să fi fost în primul meu an de facultate și probabil ultimul său an de viață, fiindcă Nedelciu a plecat dintre noi în 1999, la doar 49 de ani, învins de o boală necruțătoare. Vă propun mai jos, în acest 12 noiembrie 2021, o secvență din cartea pe care i-am consacrat-o – în care scriitorul pledează pentru „story”, pentru structura narativă a prozei, văzută ca o modalitate de a reflecta și de a da seamă de „starea” societății la un moment dat, o modalitate de veritabilă angajare a literaturii în real și în social, atât de actuală pentru vremurile pandemice pe care le trăim! Lider al unei generații, Mircea Nedelciu rămâne, fără nicio îndoială, unul dintre marii scriitori ai literaturii noastre contemporane.

Citește continuarea în Literomania nr. 224

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii