Debutat în 2016 cu romanul „Cât mai aproape de tine” (Editura Univers), Vlad Roman (n. 1981) a publicat în 2018 un al doilea – impresionant – roman, „Prima secundă” (apărut la aceeaşi editură). Vlad Roman este, cu siguranţă, unul dintre cei mai buni tineri scriitori din literatura română actuală, iar acest nou roman vine să confirme maturitatea şi rafinamentul scriiturii sale. Cu ocazia noului său roman, Vlad Roman mi-a acordat acest interviu pentru Literomania – în care e vorba nu numai despre recentul său roman, dar şi despre literatură în general, mize, surse de inspiraţie şi modele literare, scris şi lectură, document şi invenţie. (Adina Diniţoiu)
Ai debutat în 2016 cu romanul „Cât mai aproape de tine” (Ed. Univers, în colecţia coordonată de Alina Hlinski), un roman foarte matur ca scriitură, psihologic à la Virginia Woolf şi ironic-metatextual à la Mircea Nedelciu (ca să dau două referinţe literare). În 2018, ai publicat al doilea roman, „Prima secundă” (Ed. Univers), un impresionant roman (inclusiv ca dimensiuni) despre timp, amplu, cizelat – una dintre apariţiile remarcabile ale anului trecut. „Prima secundă” e de o factură cu totul diferită faţă de primul tău roman: livresc şi detectivistic à la Umberto Eco, plasat în secolul XVI, la Linz, având ca personaje matematicieni şi ceasornicari celebri care se întâlnesc pentru a valida calculele matematice ale unui document pe baza căruia calendarul iulian va fi înlocuit de calendarul gregorian. Cum ai ajuns de la un roman la celălalt – două formule atât de diferite –, cum funcţionează inspiraţia la tine?
Vreau întâi să-ți mulțumesc pentru intenția acestui interviu și pentru cuvintele care o însoțesc. Apoi să te (vă) felicit pentru Literomania: arată bogat și a crescut foarte mult de la primul număr până acum. Prezența acestei platforme este un argument bun pentru faptul că spațiile culturale contemporane de la noi pot căpăta forme de expresie diferite și, în același timp, comparabile cu acelea ale revistelor tradiționale.
Cele două romane au avut geneze și trasee diferite. „Cât mai aproape de tine” este un roman tonal, cu multe referințe în viața mea, pe când în „Prima secundă” sunt mult mai detașat personal. Așa că o parte din răspuns este relativ simplă: inspirația funcționează în baza propriei sale surse și transmite forma acesteia. Am debutat târziu față de cum se obișnuiește la noi, însă asta nu înseamnă că n-am trecut, la fel ca toți ceilalți, printr-o mulțime de faze și încercări. Când a apărut primul roman, eram deja detașat de stilul de acolo și, parțial, desprins chiar și de următorul roman. „Cât mai aproape de tine” este scris parțial într-o pauză de vreo doi ani de la munca de documentare la celălalt, deși a existat un timp când s-au suprapus. Însă în ambele cazuri, am avut câteva luni, la final, când am lucrat doar la acel text anume și când n-am citit nimic altceva. Poate că asta explică distanța de la o formulă la cealaltă, despre care vorbești. Cred că este o distanță necesară. Dar mai este și distanța rezultată din faptul că o formulă e din viață, iar cealaltă din cărți.
Am pomenit mai sus câteva referinţe literare. Care sunt referinţele tale literare, ai nişte modele de scriitori care te „obsedează”, te influenţează?
Sunt un cititor lent. Cred că trăiesc mai mult decât alții cu senzația că n-am citit destul, că n-am descoperit suficient. De-a lungul anilor, am înțeles că această senzație crește, lucru firesc astăzi. Dar lucrul e și bun, pentru că atunci crește și posibilitatea modelelor viitoare. Sunt foarte mulți scriitori față de care simt afinitate și încă mai mulți cei pe care-i respect în sensul că eu sunt cine sunt pentru că ei au trăit (sau trăiesc) și au scris. Există o teamă în mine să nu îmbătrânesc cu modelele și referințele din tinerețe, așa cum vezi uneori într-un club o generație 30 plus care dansează pe o muzică anume, apărută când aveau toți 18 ani.
Apoi mai este problema mediului artistic despre care vorbim: mulți sunt scriitori, dar mulți sunt din alte zone, fac alte lucruri, se exprimă altfel. Și mai sunt cei din viață. Pe lângă ce ai amintit tu, îți mai adaug dintre scriitori pe Ernest Hemingway, Truman Capote, Baltasar Gracián, Raymond Carver, Yasunari Kawabata. Marcel Proust, firește. Am un respect definitiv pentru scriitorii realiști, în primul rând Lev Tolstoi și Gustave Flaubert. Sunt foarte multe nume și aleg cu ușurință. Rar de tot ni se întâmplă să ne închidem într-o imagine irevocabilă. Așa că, dincolo de specificul listei, îmi place s-o consider receptivă. Și sper să-și păstreze flexibilitatea în timp.
){kind=link}
0 Comentarii