Nominalizările la Premiile Observator cultural 2015

Gala Premiilor Observator cultural va avea loc luni, 30 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon


În ultimele trei săptămîni, redactori şi colaboratori constanţi ai revistei noastre au votat pentru o nouă rundă de nominalizări pentru Premiile Observator cultural, acordate pentru apariţiile editoriale din 2014. În urma centralizării voturilor, iată nominalizările pentru cele şase categorii la care acordăm premii şi anul acesta. Cum punctajele au fost foarte strînse, la unele categorii, am decis să nominalizăm şase (la „Proză” şi la „Debut“ chiar şapte) titluri, pentru a nu nedreptăţi pe nimeni.

Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară

  • Al. Cistelecan, Ardelencele, Editurile Şcoala Ardeleană şi Eikon
  • Liliana Corobca, Controlul cărţii – Cenzura literaturii din regimul comunist din România, Editura Cartea Românească
  • Cătălin Ghiţă, Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake, Editura Institutul European
  • Mircea Mihăieş, Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător, Editura Polirom
  • Angelo Mitchievici, Caragiale după Caragiale, Editura Cartea Românească
  • Eugen Simion, Cioran – o mitologie a nedesăvîrşirilor, Editura Tracus Arte

Eseistică/ Publicistică

  • Ştefan Afloroaei, Privind altfel lumea celor absurde, Editura Humanitas
  • Mirel Bănică, Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană, Editura Polirom
  • Corin Braga, Acedia. Jurnal de vise, Editura Polirom
  • Alexandra Ciocârlie, În dialog cu anticii, Editura Cartea Românească
  • Simona Sora, Seinfeld şi sora lui Nabokov, Editura Polirom

Memorialistică

  • Gabriela Adameşteanu, Anii romantici, Editura Polirom
  • George Banu, Monologurile neîmplinirii, Editura Polirom
  • Emil Brumaru, Veronica D. Niculescu, Cad castane din castani, Editura Polirom
  • Vasile Gogea, La scara blogului. Jurnal dedus (2010-2014), Editura Charmides
  • Ioan Groşan, Lumea ca literatură. Amintiri, Editura Polirom
  • Antoaneta Ralian, Amintirile unei nonagenareCălătoriile mele, scriitorii mei, Editura Humanitas

Proză

  • Petre Barbu, Marea petrecere,Editura Cartea Românească
  • Lavinia Branişte, Escapada, Editura Polirom
  • Ionuţ Chiva, Boddah speriat, Editura Polirom
  • Sebastian A. Corn, Ne vom întoarce în Muribecca, Editura Nemira
  • M. Duţescu, Uranus Park, Editura Polirom
  • Dan Lungu, Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu, Editura Polirom
  • Radu Mareş, Sindromul Robinson, Editura Polirom

Poezie

  • Domnica Drumea, Vocea, Editura Charmides
  • Adela Greceanu, Şi cuvintele sînt o provincie, Editura Cartea Românească
  • O. Nimigean, nanabozo, Cartea Românească
  • Marta Petreu, Asta nu e viaţa mea, Editura Polirom
  • Octavian Soviany, Călcîiul lui Magellan, Editura Cartea Românească
  • Miruna Vlada, Bosnia. Partaj, Editura Cartea Românească

Debut

  • Cristina Andrei, Abonatul nu poate fi contactat, Editura Nemira (roman)
  • Dorica Boltaşu, Limite şi libertate. Radicalism şi reconstrucţie în hermeneutica secolului XX , Editura Niculescu (critică şi teorie literară)
  • Cosmin Borza, Marin Sorescu. Singur printre canonici, Editura Art (critică şi istorie literară)
  • Luminiţa Corneanu, Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, Editura Cartea Românească (critică şi istorie literară)
  • Mihai Gheorghiu, Eseu despre proza lui Mircea Eliade, Editura Eikon (critică şi istorie literară)
  • Andreea Mironescu, Afacerea clasicilor. Paul Zarifopol şi critica modernităţii, Editura Tracus Arte (critică şi istorie literară)
  • Florina Pîrjol, Carte de identităţi, Editura Cartea Românească (teorie literară)

Gala Premiilor Observator cultural va avea loc luni, 30 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.


Juriul care va decide premiile este alcătuit din: Carmen Muşat (preşedinta juriului), Bianca Burţa-Cernat, Adina Diniţoiu, Adrian Lăcătuş, Antonio Patraş, Iulia Popovici şi Claudiu Turcuş.
Ca şi la precedentele ediţii, revista Observator cultural acordă Premiul Opera Omnia „Gheorghe Crăciun“ unui scriitor al cărui nume va fi anunţat în seara Galei. La ediţiile de pînă acum, acest premiu a revenit scriitorilor: Mircea Horia Simionescu (2007), Mircea Ivănescu (2008), Norman Manea (2009), Radu Cosaşu (2010), Emil Brumaru (2011), Şerban Foarţă (2012), Dumitru Ţepeneag (2013), George Banu (2014).

Începînd cu cea de a IV-a ediţie a Premiilor Observator cultural, revista noastră a omagiat, în fiecare an, traducători importanţi: Antoaneta Ralian şi Anamaria Pop (2010); Luminiţa Munteanu şi Luminiţa Voina-Răuţ (2011);  Sorin Mărculescu şi George Volceanov (2012); Viorica Nişcov şi Alexandru Al. Şahighian (2013), Bogdan Ghiu  (2014).

În acest an, îi vom sărbători pentru reuşitele lor excepţionale pe Antoaneta Olteanu, cea care a făcut ca mari autori contemporani de limbă rusă să ne fie accesibili în limba română, şi pe Constantin Geambaşu, traducător dedicat al scriitorilor polonezi clasici şi contemporani.

La fel ca în anii precedenţi, am decis de la bun început să scoatem de pe lista de nominalizări cărţile publicate anul trecut de redactorii şi colaboratorii noştri apropiaţi. Astfel, volumele de poezie semnate de Doina Ioanid, Cusături, şi Bogdan-Alexandru Stănescu, AnaBASis (ambele la Cartea Românească), cartea de debut a lui Cezar Gheorghe, Gîndirea-cinema(Cartea Românească), volumul de interviuri publicat de Adina Diniţoiu, Scriitori francezi la Bucureşti (Vremea), volumul lui Liviu Ornea, Bifurcaţii (Curtea Veche), minunata realizare poetică şi artistică semnată de Şerban Foarţă & Tudor Banuş, Tandem (Casa Radio),  precum şi cartea-obiect a lui Bogdan Ghiu, Linia de producţie. Lucrînd cu arta (Tact)  nu se regăsesc printre nominalizări, deşi ar putea figura oricînd pe orice listă a celor mai bune apariţii ale anului trecut.

Cei care au votat pentru nominalizări sînt: Şerban Axinte, Bianca Burţa-Cernat, Paul Cernat, Adina Diniţoiu, Silvia Dumitrache, Raluca Dună, Cezar Gheorghe, Alex Goldiş, Cristina Ispas, Adrian Lăcătuş, Doris Mironescu, Carmen Muşat, Oana Cătălina Ninu, Antonio Patraş, Dana Pîrvan-Jenaru, Raul Popescu, Iulia Popovici, Alina Purcaru, Andreea Răsuceanu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ovidiu Şimonca, Claudiu Turcuş. La categoriile unde votanţii au avut şi cărţi proprii pentru jurizare, nu au votat.

Momentele muzicale ale Galei Premiilor Observator cultural 2015, din 30 martie, vor fi oferite de Mike Godoroja & Blue Spirit.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii