Editura Fabulator, înfiinţată
în 2003, are o istorie aparte, în care protagoniştii sunt Alexandru Vlad şi Radu Niciporuc. Aici au apărut volume de
Cortázar, Ramón Gómez de la Serna, Chandler, Hammett – un proiect, iată, destul de ambiţios.
Din păcate, pentru că era din ce în ce mai greu de administrat, după îndelungi
amânări, editura a fost închisă de curând.
Dacă Radu Niciporuc ne-a
povestit cum a obţinut drepturile de autor pentru Fascinaţia cuvintelor(La fascinación de las palabras) – volumul de convorbiri dintre Omar Prego Gadea şi Julio
Cortázar – în textul Negocieri la Barcelona de
pe Literomania, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să scriu câteva rânduri
despre carte.
În 1982, Omar
Prego Gadea îi propune lui Julio Cortázar un interviu mai amplu care să se
concretizeze într-un volum de convorbiri, într-o „carte foarte nebună”. Cei doi
încep să se întâlnească în vara lui 1982, iar întâlnirile s-au întins, cu
puţine întreruperi, până aproape de moartea lui Julio Cortázar (1984). Cartea a
apărut, în traducere, la Gallimard, în 1986. La noi, a apărut în 2006, la
Editura Fabulator, în traducerea (din spaniolă) a lui Radu Niciporuc. Adică
după 20 de ani de la apariţia ediţiei franceze, ceea ce ar fi trebuit să fie un
eveniment editorial. Şi, în felul lui, chiar a fost. Ca să continui şarada
cronologică, semnalez această carte acum, în 2017, la 31 de ani de la apariţia
ediţiei Gallimard. Ce-i drept, am ratat cu foarte puţin o cifră rotundă.
Fascinaţia cuvintelor poate fi considerat un volum biografic, dar aproape de fiecare
dată, convorbirile se întorc, inevitabil, la același subiect: literatura. Mai
exact, la modul în care Cortázar înţelegea literatura şi actul scrisului.
Titlul nu este ales întâmplător, mai ales în cazul unui scriitor atât de
special precum Cortázar.
„Curios,
primele mele amintiri sunt de diferenţiere. Sau, mă rog, un fel de bănuială că,
dacă n-aş fi explorat realitatea sub aspectul limbajului, sub aspectul ei
semantic – mărturiseşte scriitorul argentinian la începutul convorbirilor –, ea
n-ar fi fost, pentru mine, completă, n-ar fi fost satisfăcătoare. Şi chiar am intrat
– asta ceva mai târziu, pe la opt sau nouă ani – într-o etapă care putea fi
periculoasă, căci putea să sfârşească în nebunie: cuvintele începeau să
valoreze cât obiectele în sine sau chiar mai mult”.
Continuarea textului aici, pe Literomania
0 Comentarii