Încă de la apariție, în 2002, deși a primit Premiul Pulitzer pentru ficțiune (2003), romanul „Middlesex” al lui Jeffrey Eugenides a entuziasmat și a dezamăgit în egală măsură, ceea ce nu miră, romanul fiind un hibrid care nu a luat neapărat prin surprindere, dar a intrigat prin stranietatea sa, o stranietate care, trebuie spus, creează multe așteptări și promisiuni – de unde și „călcâiul lui Ahile”, ca să-l numesc așa, al cărții.
Dens și ofertant, „Middlesex” atacă o multitudine de teme, de la incest, rasism, etnicitate, până la sexualitatea incertă, fluctuantă, semn al unei identității difuze. Autorul a plusat, iată, foarte mult și a câștigat, cred eu, foarte mult. Totuși, „Middlesex” este în primul rând un roman al identității, al căutării acesteia atât sub forma ei etnică, cât și genetică și sexuală. De aici, de altfel, și nota de bildungsroman a cărții.
În romanul lui Eugenides, nu există stagnare, poveștile se intersectează încontinuu, iar trecutul și prezentul par a se topi într-o buclă infinită. Poveștile personajelor, biografii în mișcare, inegale ca intensitate și întindere, se derulează amețitor, ca și cum am vedea un film controlat de pe o telecomandă năzdrăvană cu doar două butoane, backward și forward.
„M-am născut de două ori: prima oară ca fetiță, în Detroit, într-o zi remarcabil de senină din ianuarie 1960, și apoi din nou, în adolescență, de data asta ca băiat, într-un salon de urgențe de lângă Petoskey, Michigan, în august 1974. Cititorii specializați se prea poate să mă fi întâlnit în lucrarea doctorului Peter Luce «Identitatea sexuală la pseudohermafrodiții cu 5-alfa-reductază», publicată în «Jurnalul de Endocrinologie Pediatrică» din 1975. Sau poate mi-ați văzut poza în capitolul șaisprezece din «Genetică și ereditate», din păcate acum depășită. Eu sunt cel care stă dezbrăcat lângă antropometrul de pe perete, cu o casetă neagră peste ochi.”
Așa începe romanul lui Jeffrey Eugenides, roman scris sub forma unei confesiuni a unui bărbat în vârstă de patruzeci și unu de ani, numit Cal, și care în copilărie a fost fată și s-a numit Calliope Stephanides. Un caz interesant, cum reiese și din rândurile de mai sus, pentru știință, dar, în același timp, și o adevărată dramă care stă sub semnul unui destin implacabil, așa cum se întâmpla numai în dramele grecilor antici.
Citește continuarea textului aici, în Literomania nr. 178
0 Comentarii