În numărul 100 al Literomaniei, am ales să reiau un text ceva mai special. Sper ca această evocare a poeziei lui Ion Stratan, alături de interviul cu scriitorul Mircea Cărtărescu, dar și alături de scrisoarea lui Mircea Nedelciu către Gheorghe Crăciun, să întregească portretul de grup al unor scriitori de prim-plan ai generației ’80. Textul despre poezia lui Ion Stratan (într-o formă revizuită acum) a apărut în 2009, în revista brașoveană „Astra” nr. 27.
Ion Stratan, Nino pentru prieteni, a ales, în 2005, moartea. Știa „Că totul este moarte, că nu avem un sens/ În lumea trepăduşă în care-am fost un vers” („Se întindea noianul de unde nu mai vii”, din vol. „Crucea verbului”, Ed. Paralela 45, 2000). S-a sinucis, încredințându-şi inima lamei reci a unui cuțit de bucătărie – angoasa morții i-a transformat fiinţa într-un inamic autentic şi periculos, de unde poate şi acea schizofrenie a eului prezentă în unele poeme ale sale.
Ion Stratan, unul dintre reprezentanții de marcă ai generației ’80, a debutat în 1981 cu volumul de poezie „Ieşirea din apă”, însă cel de-al doilea volum, „Cinci cântece pentru eroii civilizatori” (1983), este cel care îl impune cu adevărat pe poet. Înainte de acest volum, va apărea cu un grupaj de poeme în antologia „Aer cu diamante” (Ed. Litera, Bucureşti, 1982), alături de alţi colegi de generație, poeţi formaţi în parte, ca şi Ion Stratan, în cadrul ședințelor Cenaclului de Luni. E vorba de Mircea Cărtărescu, Florin laru și Traian T. Coşovei. Între 1983 şi 1990, Ion Stratan nu va mai publica, pentru ca, după 1990, activitatea sa poetică să cunoască un ritm trepidant, publicând uneori câte două sau chiar trei cărţi pe an. Acest lucru nu anulează calitatea volumelor sale de după 1990: „Lumină de la foc” (1990), „Lux” (1992), „Ruleta rusească” (1993), „Desfacerea” (1994), „O zi bună pentru a muri” (1995), „Cântă-mi zeiță mânia…” (1996), „Mai mult ca moartea” (1997), „De partea morților” (1998), „Apa moale” (1998), „Oameni care merg” (1999), „Crucea verbului” (2000), „Zăpadă noaptea” (2000), „Locurile tăcute” (2001), „O lume de cuvinte” (2001), „Spălarea apei” (2001). Există, însă, o problemă (întâlnită, de altfel, şi în cazul altor poeți de valoare din cadrul generației ’80): volumele sale de poezie sunt greu accesibile, ba chiar inexistente în multe biblioteci municipale şi judeţene. Ce-i drept, multe dintre ele au fost publicate în tiraje confidențiale, la edituri obscure de provincie.
Continuarea textului aici, în Literomania nr. 100
0 Comentarii