sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Romanul epistolar al iubirii imposibile dintre „Emin” și „dulcea sa Doamnă”




Publicarea, în anul 2000, a unei serii de scrisori inedite, parte din corespondența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, a fost, fără îndoială, un eveniment, cu semnalări pe măsură în presa vremii. Corespondența cu pricina, care face parte din arhiva familiei Graziella și Vasile Grigorcea, a apărut la Editura Polirom, într-un volum numit „Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit”, ediție îngrijită de Christina Zarifopol-Illias.

Despre Mihai Eminescu, dar și despre Veronica Micle, cei doi protagoniști ai poveștii de iubire, atât de bine surprinse în epistolarul apărut în 2000, s-au spus și s-au scris foarte multe. Veronica Micle a fost privită, în cel mai bun caz, cu o anume condescendență de istoricii literari, în măsura în care, deseori, ea a fost considerată femeia cochetă, ba chiar ușoară, care-l asalta cu amorul ei capricios pe Eminescu, bun doar să-i „decoreze” saloanele literare. Cât despre Eminescu, Ioan Petru Culianu, total ireverențios, îl considera, în articolul „Eminescu, profetul din deșert” (1989), „un mare poet, dar o minte bolnavă”; „Dacă există un Eminescu mare, el nu e mare în gândire, ci în poezie. Ba chiar există un Eminescu foarte mic, un om grosolan și impulsiv, pasional, libidinos…”.

Există un motiv întemeiat pentru care am citat tocmai dintr-un text de Ioan Petru Culianu. Aventura celor 93 de scrisori ale lui Eminescu către Veronica Micle și a celor 15 scrisori ale Veronicăi către Eminescu, publicate în 2000, începe cu… familia Culianu.


Citiți continuarea articolului aici, în Literomania nr. 99

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu