„Dea Munera: reprezentări
asupra corupției în modernitatea literară și intelectuală românească” este
titlul unui volum din 2005 coordonat de Caius Dobrescu și Ovidiu Moceanu, volum
realizat în cadrul unui proiect universitar de cercetare. Conține mai multe
eseuri pe tema corupției semnate de Ruxandra Ivăncescu, Rodica Ilie, Alina
Felea, Adrian Lăcătuș, Romulus Bucur, Andrei Bodiu, Ovidiu Moceanu, Mihai
Ignat.
În rândurile care urmează mă
voi ocupa însă de eseul din deschiderea volumului, „Despre analogie, agenție,
glisare și incertitudine”, care îi aparține lui Caius Dobrescu – un excelent
exemplu, cred, de text de analiză (din perspectivă) culturală a unui fenomen
social. Bine structurat, cu multiple și felurite exemple, cu un aparat critic
demn de toată admirația (format aproape exclusiv din volume încă netraduse la
noi, asta și pentru că, deși fenomenul corupției a fost și este în România unul
dezbătut în exces, volume serioase pe această temă nu prea – iată, îmi iau o
marjă de eroare! – nu prea, spuneam, au fost publicate), eseul, de dimensiunile
unei broșuri onorabile (cca. 70 de pagini A4), propune, pe lângă multiplele
definiții ale corupției, și patru principii care definesc conexiuni ale
literaturii cu sfera socialului. De altfel, Caius Dobrescu își propune să
surprindă modul în care științele literaturii, științele culturii și științele
sociale se întrepătrund pentru a da seama de un fenomen complex, cel al
corupției. Convingerea autorului este aceea că „științele literaturii, prin
modul în care influențează studiul literaturii în școală, în universități sau
în orice alte forme instituționale care asigură învățarea permanentă, pot
contribui la elaborarea unor politici publice de profilaxie a corupției”. O
speranță justificată, dar a cărei împlinire necesită mult timp, răbdare și
oameni bine pregătiți.
Citește continuarea textului
aici, în Literomania nr. 36
0 Comentarii