Dostoievski
era convins că frumuseţea va salva lumea. Dar dacă ar fi exact invers? Dacă
frumuseţea va distruge lumea?
Frédéric Beigbeder, Iartă-mă!... Ajută-mă!...
Lucrând într-o
agenţie de publicitate, lui Frédéric Beigbeder nu i-a fost greu să surprindă în
romanele sale mecanismul/mecanismele manipulării unei civilizaţii aservite
modelor/modelelor de circumstanţă. În mod ironic, acestui mecanism infernal
nu-i scapă, pare-se, nici măcar cei care contribuie la buna lui funcţionare. A
făcut-o în celebrul roman al cărui titlu era (pe atunci) însuşi preţul
cărţii, 99 F (în română a fost numit 199.000 lei), a făcut-o în
continuarea acestui roman, Iartă-mă!... Ajută-mă!... (Editura Pandora
M, 2007).
Protagonistul celor două romane
este Octave Parango, neîndoielnic alter ego-ul lui Frédéric Beigbeder, un tip cinic, fustangiu, dar
şi de o vulnerabilitate exacerbată (se ştie, cinismul este masca
vulnerabilităţii). În Iartă-mă!... Ajută-mă!..., Octave este trimis în Rusia pentru a găsi viitorul
chip care să reprezinte firma de cosmetice Ideal. Este o căutare, iată, a frumuseţii ideale, a unei himere, într-un ţinut himeric, căci Rusia este
acel spaţiu în care Iluzia funcţionează cu motorul turat la maximum. Însuşi
autorul recunoaşte, într-un interviu acordat lui Dan-Silviu Boerescu, că
povestea sa este povestea căutării unei himere, iar eroul acestei povești este
supus unei probe căreia, inevitabil, nu-i va face faţă (aşa cum nu i-au făcut
faţă nici Don Quijote şi nici alţi căutători de himere): „Să zicem că, la două
veacuri după Napoleon, un francez pleacă în Rusia pentru a căuta o altă himeră,
cea mai frumoasă femeie din lume. Nu e sublim? E căutarea potirului
Sfântului Graal, e un Moby Dick în care balena albă este înlocuită de o blondă cu
ochi albaştri...”.
0 Comentarii