Literatura fantasy a devenit de
ceva timp o vedetă, lucru datorat cu prisosință cinematografiei. Dar chiar
înainte de acest trend, unele creații ale genului au fost reconsiderate prin
raportare la ”literatura înaltă”, cazul J. R. R. Tolkien fiind, din acest punct
de vedere, mai mult decât elocvent. Genul fantasy, flexibil, generos, pe lângă
J.R.R. Tolkien sau C. S. Lewis, găzduiește sub prelata sa diverși autori, cu o
mențiune însă. Dacă J.R.R. Tolkien, C. S. Lewis sau George R.R. Martin sunt
niște băsmuitori puri, scriitori ca Roger Zelazny sau Abraham Merritt nu
ezită a-și tehnologiza basmele, aspectul tehnic necontând totuși decât ca
element secundar. În ciuda celor de mai sus, genul fantasy nu este greu de definit: este acel gen (literar și nu
numai) în care supranaturalul nu surprinde, fiind în acord cu legile lumii în
care acționează, spre deosebire de literatura fantastică, unde supranaturalul
își păstrează însușirea de bază, aceea de a surprinde.
Pentru ca lucrurile să fie și
mai clare, iată o clasificare sumară a genului fantasy: se poate vorbi de un high fantasy (sau epic fantasy), categorie în care avem o mitologie inventată, deși cu
rădăcini evidente în mitologiile reale (J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis, R. R.
Martin), de un mythological fantasy, unde se face uz de mitologiile pământene (Roger
Zelazny), și de un low fantasy, categorie apropiată literaturii fantastice, ea implicând
irumperea supranaturalului în lumea realului și o abordare ironică, satirizată,
a fantasticului (Terry Pratchett). Toate aceste subgenuri au rezultat
dintr-un proces numit de-mitologizare, dar pe care eu l-aș numi remitologizare,
adică personajele, zei și eroi, sunt ”răpite” din panteonurile lor natale și
recontextualizate, ele păstrându-și însă atribuțiile de bază, în funcție de
care sunt ușor recognoscibile. În mytological fantasy numele personajelor mitologice nici măcar nu sunt
schimbate, însă, atenție!, în cazul acestui subgen, divinitățile deseori sunt
investite cu atribute străine lor, contextul mitologic inițial fiind cu
desăvârșire ignorat. Mircea Ștefancu, traducătorul romanului Domn al luminii de Roger Zelazny, în Cuvântul înainte la romanul tocmai menționat, punctează foarte bine
criteriul care stă la baza literaturii fantasy, anume curajul de a crea realități: ”…realitatea nu este
decât ceea ce acceptăm noi a fi, potrivit schemelor de gândire care ne-au fost
inoculate prin cultură, impuse prin obișnuință sau propuse de cei puțini atinși
de aripa inspirației în aplecarea lor asupra temeiurilor a ceea ce cu toții,
dar fiecare în parte, credem a ști”. Autorul este, altfel spus, creator de
realități, motiv pentru care își asumă o libertate absolută în conceperea
lumilor sale, care vor deveni, mai apoi, lumile cititorilor săi.
Continuarea textului aici, înLiteromania nr. 26
0 Comentarii