Roger Zelazny și zeii

Roger Zelazny este, poate, unul dintre cei mai importanți autori de SF și Fantasy (SF&F) din toate timpurile, deși mai puțin cunoscut, din păcate, în Europa. După cum recunoaște și George R. R. Martin – prieten și admirator, de altfel, al romancierului american –, Zelazny a avut un cuvânt greu de spus în genul SF&F, și cum să nu-l credem pe R.R. Martin când, chiar în volumele sale din seria de succes A Song of Fire and Ice, sunt recognoscibile influențe din The Chronicles of Amber, seria lui Zelazny despre cei nouă prinți din Amber. Da, înaintea lui A Song of Fire and Ice a fost The Chronicles of Amber! Dar la un alt roman al lui Roger Zelazny aș vrea să fac aici referire, și anume la Lord of Light, recompensat, în 1968, cu un Hugo. 

Inițiații într-ale Fantasy-ului știu că acest gen literar – sau subgen, cum doriți! – prelucrează miturile mai mult sau mai puțin cunoscute ale lumii. Le reinterpretează. Mai mult, aș spune că este vorba, mai degrabă, de o de-mitologizare, în măsura în care personajele mitologice sunt coborâte din cerurile lor, umanizate – o trăsătură specifică perioadelor baroce ale literaturii. În Lord of Light, zeii care suportă acest tip de tratament sunt cei hinduși – Yama, Kali, Ratri, Brahma etc. –, cărora le este opus Buddha, Mahasamatman, Cel Iluminat, Marele Suflet, „nădejdea eroilor împotriva Cerurilor”. Încă din scurtul "Cuvânt înainte", cititorul este avertizat de traducătorul în română al romanului, Mircea Ștefancu, că ”realitatea nu este decât ceea ce acceptăm noi a fi, potrivit schemelor de gândire care ne-au fost inoculate prin cultură, impuse prin obișnuință sau propuse de cei puțini atinși de aripa inspirației în aplecarea lor asupra temeiurilor a ceea ce cu toții, dar fiecare în parte, credem că știm”.

Primul capitol, de la bun început, dezvăluie această strategie a negării naturii divine, negare pe care protagonistul poveștii și-o asumă mai mult sau mai puțin, în funcție de context: 

”Adepții lui îl numiseră Mahasamatman și ziceau că este zeu. Oricum, el prefera să lase deoparte Maha- și -atman și să-și spună Sam. Nu pretinse nicicând a fi zeu. Dar după aceea, nu spuse nici că ar fi. Împrejurările fiind cele știute, nici recunoașterea uneia, nici a alteia nu i-ar fi fost de niciun folos. Tăcerea, însă, da”.

Pe scurt, toți zeii din acest roman nu sunt, de fapt, zei. Sunt, ce e drept, niște ființe superioare, capabile de a-și asuma diverse Atribute, de a se reîncarna, totul grație unei tehnologii avansate. Buddha, sau Sam, este cel care li se opune, apărându-i pe oameni – ființe inferioare, ignorante, păcălite de zei. Astfel, Sam este adeptul acceleraționismului, „o simplă doctrină care propune ca noi, cei din Ceruri, să dăm celor care locuiesc dedesubt din cunoștințele și puterile și substanța noastră”. În fapt, lupta dintre zei și Sam Buddha are drept miză unică dezvoltarea, evoluția omenirii. Cu alte cuvinte, acceleraționismul. 

Continuarea textului aici, pe Literomania