miercuri, 11 aprilie 2018

Grotescul lui Paul van Ostaijen



Avangardist, scriitor de expresie neerlandeză, apărător al cauzei flamande la început de secol XX, Paul van Ostaijen este, din păcate, un nume necunoscut în afara graniţelor belgiene. De-abia în ultimii ani opera sa a început să fie tradusă, iar interesul pentru acest scriitor pare a fi crescut. Născut în 1896, în familia unui tinichigiu, a urmat cursurile liceeale la Ateneul Regal din Anvers, unde limba de predare era neerlandeza, van  Ostaijen fiind încă de pe atunci un apărător al cauzei flamande, ceea ce, mai târziu, îi va atrage antipatia autorităţilor belgiene. De altfel, în 1918 va părăsi Belgia, refugiindu-se la Berlin, unde va intra în contact cu tot ce era mai nou în curentele artisitice ale vremii.
În 1916 îi apare primul volum de versuri, „Music-Hall”, iar în 1918 publică „Semnalul”, tot un volum de poezie, dat la topit de către autorităţile belgiene. În 1925 apare volumul de proze scurte „Trustul patriotismului”, proze numite, de către Paul van Ostaijen, „groteşti”. În 1926 van  Ostaijen recidivează cu un alt volum de „groteşti”, „Bordelul lui Ika Loch”. Toate aceste volume au fost ilustrate de artişti ca Arnold Topp sau René Magritte. În 1928 este publicat volumul „În afara legii”, o apariţie postumă, căci în acel an Paul van  Ostaijen moare, uitat de prieteni şi familie, într-un sanatoriu din Ardenii belgieni.
Într-un alt articol dedicat lui Paul van Ostaijen, l-am descris ca pe un „dandy de stânga”. Reacţionar, dar simpatizant cu cercurile de stânga ale vremii, din care făceau parte artiştii avangardei de început de secol XX, Paul van Ostaijen era o apariţie excentrică, fiind numit de către femeile din Anvers, datorită stilului său vestimentar, Domnul 1830. Iată cum îl descria poetul flamand Maurice Gilliams pe tânărul van Ostaijen: „Seara, pe Keyserlei, îl întâlneam pe Orfeu în costum Biedermeier. Oamenii se uitau la el cu gura căscată din cauza cravatei sale demodate, a jiltecii de catifea roşie şi a ciudatelor sale haine negre. Câteodată purta un macferlan de un gri sidefat şi dacă vântul se juca cu pelerina scurtă de pe umerii săi, părea că are aripi, asemeni unui vultur imperial. Iarna, era văzut cu o căciulă de blană de nutrie; purta un guler înalt şi scrobit. Era dandy-ul, lordul sumbrului şi durului Anvers“.

Continuarea textului aici, în Literomania nr. 56