Avangardist, scriitor de expresie
neerlandeză, apărător al cauzei flamande la început de secol XX, Paul van
Ostaijen este, din păcate, un nume necunoscut în afara graniţelor belgiene.
De-abia în ultimii ani opera sa a început să fie tradusă, iar interesul pentru
acest scriitor pare a fi crescut. Născut în 1896, în familia unui tinichigiu, a
urmat cursurile liceeale la Ateneul Regal din Anvers, unde limba de predare era
neerlandeza, van Ostaijen fiind încă de pe atunci un apărător al cauzei
flamande, ceea ce, mai târziu, îi va atrage antipatia autorităţilor belgiene.
De altfel, în 1918 va părăsi Belgia, refugiindu-se la Berlin, unde va intra în
contact cu tot ce era mai nou în curentele artisitice ale vremii.
În 1916 îi apare primul
volum de versuri, „Music-Hall”, iar în 1918 publică „Semnalul”, tot un volum de
poezie, dat la topit de către autorităţile belgiene. În 1925 apare volumul de
proze scurte „Trustul patriotismului”, proze numite, de către Paul van
Ostaijen, „groteşti”. În 1926 van Ostaijen recidivează cu un alt volum de
„groteşti”, „Bordelul lui Ika Loch”. Toate aceste volume au fost ilustrate de
artişti ca Arnold Topp sau René Magritte. În 1928 este publicat volumul „În
afara legii”, o apariţie postumă, căci în acel an Paul van Ostaijen
moare, uitat de prieteni şi familie, într-un sanatoriu din Ardenii belgieni.
Într-un alt articol dedicat
lui Paul van Ostaijen, l-am descris ca pe un „dandy de stânga”. Reacţionar, dar simpatizant cu
cercurile de stânga ale vremii, din care făceau parte artiştii avangardei de
început de secol XX, Paul van Ostaijen era o apariţie excentrică, fiind numit
de către femeile din Anvers, datorită stilului său vestimentar, Domnul 1830.
Iată cum îl descria poetul flamand Maurice Gilliams pe tânărul van Ostaijen:
„Seara, pe Keyserlei, îl întâlneam pe Orfeu în costum Biedermeier. Oamenii se
uitau la el cu gura căscată din cauza cravatei sale demodate, a jiltecii de
catifea roşie şi a ciudatelor sale haine negre. Câteodată purta un macferlan de
un gri sidefat şi dacă vântul se juca cu pelerina scurtă de pe umerii săi,
părea că are aripi, asemeni unui vultur imperial. Iarna, era văzut cu o căciulă
de blană de nutrie; purta un guler înalt şi scrobit. Era dandy-ul, lordul
sumbrului şi durului Anvers“.
Continuarea textului aici, în Literomania nr. 56
0 Comentarii