Lord
Byron, Sheridan Le Fanu şi Bram Stoker au impus în literatură un personaj
straniu şi controversat: vampirul. Demonic, fermecător şi înspăimântător în
acelaşi timp, vampirul, care prin romanul Dracula al lui Bram Stoker a intrat definitiv în
galeria personajelor literare de neuitat, va deveni, de asemenea, prin pelicula Nosferatu din
1922, în regia lui F.W. Murnau, o prezenţă obişnuită a lumii de celuloid.
De-a lungul timpului, acest personaj a suferit numeroase avataruri, lucru
evident şi în filmele care îl au ca protagonist. Dacă în secolul XX, clişeele
legate de latura demonică a vampirului au fost aproape imposibil de evitat, în
secolul XXI aceste clişee au fost, în sfârşit, forţate, cu rezultate mai mult
sau mai puţin interesante.
Probabil că Francis Ford Coppola a fost primul care, prin ecranizarea
din 1992 a romanului semnat de Bram Stoker, a adus pe ecrane un altfel de
Dracula, un soi de danddy îndrăgostit care rătăceşte pe străzile
Londrei în căutarea iubitei sale eterne. În 1994, Interview with the Vampire, ecranizare a unui roman
dintr-o serie aparţinând lui Anne Rice, a propus, la rându-i, un vampir
romantic, justiţiar, măcinat de dileme morale. Imaginea vampirului romantic,
dar cu evidente note ironice, în curat stil postmodernist, este de regăsit şi
în serialul True Blood, un fenomen al anilor 2000 (un serial care
amintește, într-o oarecare măsură, de Buffy The Vampire Slayer). Ultimele episoade din True Blood au
fost difuzate în 2014, iar de atunci, cu unele excepţii, nu s-a mai
întâmplat mare lucru cu acest personaj al vampirului. Nu trebuie uitat, de
asemenea, Let The Right One In, film din 2008 al regizorului
Tomas Alfredson, care mizează pe motivul copilului-vampir, prezent şi în Interview with the Vampire.
În ultimii doi ani, filmele cu vampiri au devenit o raritate. Probabil
că, după boom-ul True Blood, vampirul are nevoie şi el de o
binemeritată odihnă. În plus, moda fantasy, impusă de un alt serial, Game of Thrones, a
atras atenţia din plin, marginalizându-i pe vampiri (fie ei şi romantici).
Totuși, cum am spus deja, există și excepţii, și anume câteva filme din 2014 şi
2015 care au plusat pe acest personaj. Înainte de a vorbi despre aceste filme,
se mai impune o precizare. Într-un stil ironic, buf, The Fearless Vampire Killers, or Pardon Me, But Your Teeth Are in
My Neck, pelicula din 1967 a lui Roman Polanski, a demontat o
întreagă mitologie a vampirului, trend care, peste ani, a fost reluat, din păcate,
de filmele hollywoodiene, şi aici mă refer în special la Vampire in Brooklyn,
o peliculă dezamăgitoare, marca Wes Craven, şi Dracula: Dead and Loving It, al lui Mel Brooks. Nota
ironică, à la Polanski, s-a păstrat, însă, şi în cazul unor
pelicule destul de reuşite, apărute în ultimul timp, ca Dark Shadows,
filmul din 2012 al lui Tim Burton, sau What We Do in the Shadows, film din 2014 care a trecut
neobservat de amatorii de gen, în ciuda calităţilor sale. Aș mai include, în
această ultimă categorie, și pelicula din 1996 From Dusk Till Dawn (regia: Robert Rodriguez).
Continuarea textului aici, în Literomania nr. 43
0 Comentarii