Odată acoperită groapa, se va semăna deasupra ei ghindă, pentru
ca, terenul gropii aflându-se după aceea reacoperit de copaci şi pădurea fiind
la fel de deasă ca înainte, urmele mormântului meu
să dispară de pe suprafaţa pământului, aşa cum mă mângâi cu gândul că amintirea
mea va dispărea din memoria oamenilor.
Din Testamentul lui Donatien Alphonse de Sade
Donatien Alphonse de Sade,
cunoscut ca marchizul de Sade, a fost cel care a șocat, nu numai pe plan
literar, o lume crepusculară – ea însăși absurdă și plină de orori – prin
extravaganţe erotice care, în scrierile sale, ating proporţii
apocaliptice. Unde este de căutat revelaţia, experienţa revelatoare, punctul de plecare al acestei opere „odioase”? În cazul lui Sade, de
unde trebuie pornit? În cazul unei distrugeri absolute, unde poți afla
punctul/punctele originar(e)? La urma urmei, putem vorbi despre aşa ceva în
ceea ce-l priveşte pe Divinul Marchiz? Eu cred că da.
Înainte de a trece mai departe,
se impune o scurtă precizare tehnică: atunci când vorbim despre experiențele cu
caracter revelator, avem în vedere acele momente de discontinuitate în cursul
obişnuit al unei biografii. Iar biografia primă este cea concretă, istorică, cu
care, de altfel, o să și încep. Donatien Alphonse de Sade s-a născut la Paris,
în 1740, într-o veche familie provensală. Este lăsat pentru un timp în grija
unui unchi, abatele de Sade, un erudit libertin, se pare, care îi va da o
educaţie neconvenţională (un prim semn, iată, a ceea ce avea să promoveze Sade
– o filosofie a
libertinilor). A urmat un colegiu iezuit, apoi un colegiu de cavalerie regală
rezervat doar celor cu sânge nobiliar. Tânăr căpitan, a participat la Războiul
de Șapte Ani. La Paris, a frecventat numeroase curtezane şi actriţe. În 1763,
este demobilizat şi se instalează în castelul familiei din Lacoste unde o
întâlneşte pe Laure de Lauris, o tânără de care se îndrăgosteşte şi cu care
doreşte să se căsătorească. Familia se opune, motiv pentru care se va căsători,
în cele din urmă, cu Renée Pélagie de Montreuil, fiica unui bogat magistrat cu
relaţii la Curte. Această dezamăgire amoroasă să fi fost atât de cruntă
încât să se constituie într-unul dintre punctele pre-tematice ale operei sale?
Sade a fost un răzvrătit, un dușman al orânduirii sociale, al cutumelor
inerente acesteia, un anarhist – de observat că, totuși, acțiunea povestirilor
sale are deseori la bază stricte structuri ierarhice și o ordine ideală în
demonismul ei –, dar poate că totul a pornit, pur şi simplu, dintr-un impuls
aparţinând acelei părţii blestemate, după cum o numea Bataille într-un excelent studiu al
său, a fiinţei umane.
0 Comentarii