Corpul concupiscenței



Analiza mecanismelor puterii constituie, fără tăgadă, esența scrierilor lui Michel Foucault, lucru demonstrat cu asupra de măsură și de cursurile sale despre anormal(i) ținute la Collège de France între 1974-1975. În cursul datat 19 februarie 1975, avem, de exemplu, o expunere detaliată a modului în care Biserica, prin confesori, a acaparat treptat corpul individului, corp căruia i s-au atribuit felurite dorințe/voluptăți tocmai pentru a fi mai ușor de monopolizat prin actul confesiunii.

În acest act de apropriere a corpului prin confesiune, se pleacă, ni se spune, de la păcatul desfrânării, dar este vizat un tip special de desfrânare, și anume desfrânarea cu sine însuși: „Ceea ce se modifică fundamental în practica mărturisirii păcatului în materie de desfrâu, începând din secolul al XVI-lea, este că, până la urmă, nu aspectul relațional al sexualității va deveni elementul prim, important, fundamental al confesiunii penitente. Deci nu aspectul relațional, ci însuși trupul penitentului (s.m.), gesturile sale, simțurile, plăcerile, gândurile, dorințele, intensitatea și natura a ceea ce trăiește, toate acestea se vor afla de acum în centrul interogatoriului...

Noul examen va consta într-o analiză meticuloasă a corpului, un fel de anatomie a voluptății. Trupul, cu diferitele sale componente, corpul cu diferitele sale senzații, și nu normele împreunării legitime (sau, în orice caz, în mai mică măsură), vor constitui principala articulație a păcatului desfrâului”.



Citește continuarea textului aici, în Literomania nr. 30  


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii