Māyā

Nārada a păşit pe uscat ca Sushilā, «cea virtuoasă», fiica regelui din Benares. Şi curând, ea fiind în floarea tinereţii, tatăl ei i-o dădu de nevastă regelui învecinat din Vidarbha. Profetul şi ascetul cel sfânt, sub forma unei fete, a trăit din plin toate desfătările iubirii. La sorocul cuvenit, bătrânul rege din Vidarbha muri, iar soţul Sushilei îi urmă la tron. Frumoasa regină avea mai mulţi fii şi nepoţi şi era peste seamăn de fericită. 

După trecerea mai multor ani izbucni însă o ceartă între soţul Sushilei şi tatăl ei, ceartă care ajunse în cele din urmă la un război sângeros. Într-o singură bătălie uriaşă mulţi dintre fiii şi nepoţii ei, tatăl şi soţul ei au fost ucişi cu toţii. Şi când ea află despre măcel, o porni adânc mâhnită din capitală spre câmpul de bătălie, pentru a înălţa acolo o jeluire solemnă. Şi porunci să se ridice un rug funerar uriaş pe care aşeză leşurile rudelor ei, fraţii, fiii şi nepoţii, iar apoi, unul lângă altul, trupurile soţului şi tatălui său. Cu propria-i mână apropie torţa şi dădu foc rugului; când flăcările urcară spre cer, ea strigă din toate puterile: «Fiule, fiule!», iar când rugul începu să trosnească, se aruncă şi ea în vâlvătaie. Pojarul se răci şi se limpezi numaidecât; rugul se prefăcu într-un iaz. Şi Sushilā în mijlocul apelor se regăsi, dar tot ca Nārada cel sfânt. Şi zeul Vishnu, ţinându-l pe sfânt de mână, îl ajută să iasă din lacul de cleştar. 

După ce zeul şi sfântul ajunseră pe mal, Vishnu îl întrebă cu un zâmbet cu două înţelesuri: „Cine este acest fiu a cărui moarte o jeleşti?” Nārada rămase confuz şi ruşinat. Zeul continuă: „Aşa se înfăţişează Māyā mea, jalnică, ursuză, blestemată. Nici Brahma cel născut din lotus, nici oricare altul dintre zei, nici Indra, nici chiar Shiva nu se pot adânci în abisul ei fără fund. De ce sau cum crezi că tocmai tu ai putea cunoaşte acest lucru de nerecunoscut?”

Nārada îl rugă să-i dăruiască credinţă desăvârşită şi evalvie, precum şi harul de a-şi aminti această experienţă în viitor. Mai mult, ceru ca iazul în care pătrunsese, ca într-o sursă de iniţiere, să devină un loc sacru de pelerinaj, iar apa lui – mulţumită prezenţei tainice şi necurmate într-însa a zeului care intrase acolo ca să-l scoată pe sfânt din adâncul magic – să fie înzestrată cu puterea de a spăla orice păcat. Vishnu îi împlini dorinţele pioase şi pe loc, în aceeaşi clipă, se făcu nevăzut, retrăgându-se în locuinţa lui cosmică din Oceanul de Lapte.

Fragment din vol. Mituri şi simboluri în civilizaţia indiană de Heinrich Zimmer (traducere de Sorin Mărculescu, Humanitas, Bucureşti, 1994)