DIN ARHIVA CRĂCIUN. LITERATURA ŞI CORPUL

LITERATURA ŞI CORPUL

Argument:

-         nu există cercetări pe această temă

-         tema a devenit esenţială din momentul pierderii orizontului transcendenţei (moartea lui Dumnezeu, supraomul lui Nietzsche, metafizica prezentului la Baudelaire, paradisurile artificiale şi tehnicile de anulare, izolare a corpului)

-         corpul e o temă esenţială a lumii postmoderne: body-art, happening, coregrafie, teatru, film, erotism, psihologie, psihanaliză, sociologie

I. CORPUL E SUBORDONAT ŞI SECUNDAR. RELAŢIA LITERĂ-CORP

Postulate:

-         pentru a ajunge la relaţia literatură-corp, trebuie pornit de la relaţia limbaj-corp, literă-corp

-         relaţia literă-corp este relaţia dintre principal şi secundar (vezi Nemoianu – ce este secundarul; corpul şi marginalitatea, perifericul, inferiorul)

-         litera caută sensul, raţionalitatea sensului; corpul e antisensul

-         litera aspiră spre liniaritate, vizualitate, univocitate, concept, exterioritate, atemporalitate

-         relaţia literă-corp e în cultura europeană subsumată relaţiei raţiune-sensibilitate

-         litera este stabilitatea, invariabilitatea, forma adică: scrisul, adevărul, legea, raţiunea, textul, literatura, norma

-         corpul e evanescenţa, perisabilul, degradabilul

-         corp egal boală, bătrâneţe, dejecţii, moarte, animalitate

-         corp egal vorbire; literă egal scris

-         corpul e contingenţa, prezentul; litera e transcendenţa

-         corpul nu are metafizică, nu are mister; în Antichitate toată problema este a-i reprezenta alcătuirea internă şi funcţionarea (vezi tratatele de medicină – Avicena, Aristotel, funcţionarea vederii, auzului etc.)

II. CORPUL E UN AUXILIAR AL DESCHIDERII. LITERATURA ŞI CORPUL

a. Literatura tradiţională şi problemele ei

            - reprezentarea: naraţiunea şi descrierea (raţionalitate exterioară)

            - transcendenţa mitologică şi destinul

            - omul ca valoare generică (nu individul)

            - vina şi pedeapsa

            - raţiunea, logica, înţelesurile vieţii

            - viciile şi virtuţile umane

            - corpul nu este o temă literară

            - corpul e tematizat plastic: sculptura, proporţiile, măsura

b. De când devine corpul o temă literară?

            - din momentul disocierii de sensibilitate (T.S. Eliot şi poeţii metafizici englezi), odată cu începuturile lumii moderne

            - din momentul apariţiei esteticii ca ştiinţă a cunoaşterii sensibile

            - din momentul apariţiei anatomiei ca ştiinţă

            - odată cu apariţia unor teme noi: boala, bătrâneţea, plăcerea, sexul, prezentul

c. Observaţii istorice:

            - scrisul şi geometria ocultează corpul; depăşirea stadiului culturii prealfabetice, diviziunea muncii

            - cultura înseamnă geometrie, vizualitate, linie abstractă (vezi H. Read despre arta vitalistă a peşteriloir rupestre şi frumuseţea geometrică, abstractă)

            - hapticul la Read, reprezentarea tactilo-vizuală energetică

1. vechii greci idealizează corpul, nu-l văd cu adevărat (sculptura); corpul e un construct ideal (proporţii, armonie, frumuseţe, sănătate), raţional, matematic, corpul e o idee

            - stoicismul şi hedonismul (persecuţia şi răsfăţul coprului, fără a-l descoperi cu adevărat)

            - Democrit şi fizica materiei

            - ipoteză: corpul apare acolo unde dispar filosofia, matematica şi judecata

            - corp-suferinţă, percepţie, dragoste, boală, bătrâneţe (primele simptome ale descoperirii corpului: Sapho, Alceu, Arhiloc)

2. elenismul: Măgarul de aur (corpul ca alteritate)

                        Dafnis şi Cloe – erotică ritualizată, fără corporalitate

-         interesul pentru limbaj, retorică, sofistică

3. latinii: „mens sana in corpore sano” (mintea şi sănătatea fizică); corpul, suport al gândirii

            - sensibilitatea erotică- de văzut Propertius, Catullus, Horaţiu, Ovidiu

            - perioada decadenţei, excesele corpului – Satyricon

4. Evul Mediu creştin: corpul este păcatul – păcatele trupeşti (corpul este identificat ca un concept tare, însă în negativitatea lui; izolarea corpului de suflet; mântuirea ca mortificare; răstignirea trupului, suferinţa fizică – tribut pentru lumea cealaltă; salvarea sufletului; sufletul – element de opacitate a naturii umane care distorsionează realaţia cu lumea (vezi Pessoa), până la creştinism raţională sau sensibilă

            - anatomia fantezistă a Antichităţii şi Evului Mediu

5. Renaşterea descoperă carnea trupului (studiile anatomice ale lui Leonardo) şi interioritatea anatomică – desen, pictură; „beefteck”-urile lui Leonardo (Brâncuşi)

            - Dante, Divina Comedie şi pedepsele corporale ale Infernului

            - trubadurii şi spiritualizarea iubirii (vezi de Gourmont)

            - literatura minţii în manierism ingenio, concetto

6. Iluminismul şi Preromantismul – se ajunge la corp prin:

            - imginaţie, reverie, melancolie, sensibilitatea bolnavicioasă – J.J. Rousseau

            - spiritul ştiinţific – empirismul englez (Locke, Hume): „nimic nu se află în intelect fără să fi fost mai întâi în simţuri”; Condillac – tratatul despre senzaţii

            - metafizica raţională a corpului

Concluzii PÂNĂ ÎN ACEST PUNCT CORPUL E SUBORDONAT RAŢIUNII

-         motive: - e un pericol pentru echilibrul moral al omului

-         e o temă secundară

-         ignoranţa anatomică, psihologică

-         viaţa intimă e secretă

-         n-a fost încă descoperită subiectivitatea, individualitatea

-         descoperirea subiectivităţii duce la descoperirea corpului

III. TENSIUNEA LITERĂ-CORP ÎN LITERATURA EUROPEANĂ PREMODERNĂ

IV. TEMATIZAREA CORPULUI. MODALITĂŢI

            1. Erosul, iubirea fizică, frumuseţea, sexul (Eminescu, Nabokov- Lolita, Hortensia Papadat-Bengescu- Femeia în oglindă, Flaubert – Doamna Bovary, Tolstoi – Anna Karenina

            2. Anamneza, trecutul, autobiografia (Proust, Paul Goma- Din Calidor, Simona Popescu- Exuvii, Mircea Cărtărescu – Orbitor, Stendhal- Viaţa lui Henry Brulard, Amintiri egoiste)

            3. Suferinţa, boala, moartea, patologia (Tolstoi- Moartea lui Ivan Ilici, Max Blecher- Vizuina luminată, Hortensia Papadat-Bengescu- Concert din muzică de Bach, Thomas Mann- Muntele vrăjit, Kafka- Metamorfoza, Patrick Suskind- Parfumul, Michel Tournier – Meteorii, Le Clezio

            4. Copilăria, tinereţea (Gombrowicz- Jurnal, Hortensia Papadat-Bengescu- Fetiţa

            5. Explorarea deliberată a corpului – temă autoimpusă (Philippe Sollers, Gheorghe Iova)

- toate acestea sunt expresia unor dezechilibre

V. BIBLIOGRAFIE

1. Georges Bataille – Erotismul

2. Maurice Merleau Ponty – Phenomenologie de la perception

3. Fernando Pessoa – Manifestele senzaţionalismului

4. Rimbaud- Scrisorile vizionarului

5. Dominique Picard- Corp şi cultură

6. Julius Evola- Metafizica sexului

7. Adrian Thatcher- O teologie creştină a sexualităţii

8. David Le Breton- Corp et societes

9. Marc Alain Descamp- L’invention du corps

10. Bruno Bettelheim- Le couer conscient

11. Marcel Moreau- Artele viscerale

12. Marcel Moreau- Discurs contra piedicilor

13. Condillac- Tratatul despre senzaţii

14. Nietzsche- Aşa grăita Zarathustra

15. Nietzsche- La genealogie de la morale

16. Nietzsche- Dincolo de bine şi de rău

17. Konrad Lorenz- L’homme dans le fleuve du vivant

18. Alfred Binet- Sufletul şi corpul

19. Emile Durkheim- Despre sinucidere

20. Karl E. Popper- Cunoaşterea şi problema raportului corp-minte

21. Michel Foucault- Istoria sexualităţii

22. Marius Lazurca- Invenţia trupului

23. Thomas Lacqueur- Corpul şi sexul de la greci la Freud

24. Augustin- Confesiuni

25. Ph. Aries, Geroges Duby- Istoria vieţii private, I-X

26. Roland Barthes- Fragment d’un discours amoureux

27. Herman Paret- Sublimul cotidianului

28. H. Marcuse- Eros şi civilizaţie

29. Virgil Nemoianu- O teorie a secundarului

30. P. De Souzenelle- Simbolistica corpului

31. K. Lorenz- Istoria naturală a răului

32. Simone de Beauvoir- Al doilea sex

ANEXA VIII din vol. Trupul şi litera. Explorări critice în biografia şi opera lui Gheorghe Crăciun, coordonatori: Andrei Bodiu şi Georgeta Moarcăs, Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj Napoca, 2012, pp. 293-297