Experimentul Palilula

Straniu, pitoresc, Undeva la Palilula, filmul lui Silviu Purcărete, este o combinaţie inedită (şi în mare parte reuşită) de teatral şi cinematografic. Turnat într-un studio amenajat într-o hală dezafectată, pelicula a avut decoruri pe măsură realizate de Helumth Stürmer, cel care a semnat scenografia unor producţii marca Dan Piţa şi Mircea Veroiu- Nunta de piatră, Duhul aurului, Tănase Scatiu -, Stürmer fiind, în acelaşi timp, preferatul lui Silviu Purcărete sau Tompa Gabor. Decorurile simple şi sugestive, asemenea celor din teatru, te introduc într-o lume ambiguă, deşi de-abia schiţată, pe cale parcă să se destrame în orice moment, unde graniţa dintre real şi ireal este încălcată cu nonşalanţă.

Personajele sunt, la rândul lor, cum altfel?, bizare, caricaturale, adaptate spaţiului palilulian. Împreună cu protagonistul poveştii, medicul pediatru Dragoş Serafim (Aron Dimeny), care este şi narator, spectatorul îi va cunoaşte pe palilulienii de seamă şi va fi, asemenea doctorului Serafim, fascinat de aceştia, de poveştile lor. Astfel, încă din primele cadre îi va cunoaşte pe Barză, pe Hermafrodita – femeie la lună plină şi bărbat la lună lună – şi pe medicul decedat Nea Pantelică. În aparenţă, Palilula este un oraşel oarecare, insignifiant, dar care slujeşte, pare-se, drept portal către alte lumi, căci aici morţii nu sunt morţi iar oamenii se pot transforma oricând în broaşte, un oraş în care nu se nasc copii deşi are maternitate, un oraş în care bolnavii sunt sănătoşii, iar medicii sunt cei bolnavi, un oraş în care totul pare „cu fundul în sus”. Sau, după cum spune doctorul Gogu, un african sadea care a făcut medicina în România şi a fost trimis apoi la Palilula: „Cum ce fel de maternitate? Maternitatea din Palilula! Ei, un biet lazaret pierdut prin coclauri. Ceferişti beţivi. Puturoşi. Se internează pentru o ciorbă gratis şi să joace table. De obicei sâmbătă îi trimitem acasă. Dar lunea vin iar. Ai să vezi că aici, la noi, toţi bolnavii sînt sănătoşi tun. Bolnavi sîntem numai noi, ăştia sănătoşi, doctorii. Cazurile cele mai complexe sunt când îşi mai bat unii nevestele, sau mai adorm beţi prin băltoace, altfel sănătoşi tun. Vin pentru certificate medicale, pentru scutiri. Nea Lică Predoleanu, cu autopsiile lui, mai spală onoarea profesiei”. În spitalul de aici, aşadar, un loc de seamă nu îl ocupă vindecarea celor bolnavi - şi asta pentru că nu există, de fapt, bolnavi -, ci disecţia trupului lipsit de viaţă, autopsia, o adevărată ştiinţă, după cum afirmă la un moment dat şi medicul Predoleanu (Răzvan Vasilescu). Un alt personaj central este şi Ilie Tudorin (George Mihăiţă), administratorul, cel care  şi-a vândut oile pentru a se matoli, împreună cu măgarul său, în localul de lux „Grandiflora”, Ilie, iniţiatorul lui Serafim în lumea Palilulei. În galeria personajelor stranii din această poveste, femeia numită Capra ocupă un loc de seamă. Slabă, jigărită, ea bântuie străzile oraşului împreună cu un ţap şi i-a făcut, din ce se spune, un copil medicului Pantelică. Nici Dragoş Serafim nu scapă "farmecelor" acestei femei-capră, cu care va avea, la rându-i, un copil. Cam atât despre personajele mai mult sau mai puţin bizare ale Palilulei, deşi lista acestora nu a fost nici pe departe epuizată.

Cu toate că a avut parte de numeroase contestări, şi e de înţeles, deoarece filmul lui Silviu Purcărete pare a fi mai degrabă un experiment, Undeva la Palilula este o creaţie aparte, diferită de producţiile Noului Val din cinematografia românească, şi prin asta merită o atenţie specială.

Undeva la Palilula, regia şi scenariul de Silviu Purcărete, 2012