Despre magie, fantasme și vrăjitori

I.P. Culianu repetă neobosit, de câte ori are ocazia, în volumele sale, că magia este tranzitivă, asta pentru că emoțiile pe care le generează sunt tranzitive. Emoțiile, trebuie spus, sunt generate cu ajutorul fantasmelor, iar magia este acea operație care lucrează cu fantasme, acționând exclusiv pe teritoriul specific acestora, imaginația. Cu alte cuvinte, magicianul, cu ajutorul fantasmelor, poate acționa asupra altor indivizi sau asupra lumii fizice. Magicianul este, iată, un operator puternic, capabil să genereze în mod voluntar fantasme pe care le dirijează după voie. Dacă nu ar fi bine controlate, fantasmele, capricioase, ar invada conștientul, producând ceea ce numim în termeni medicali schizofrenie: ”Operatorul schizofrenic este acela pe care fantasmagoria interioară sfârșește prin a-l domina, impunându-i-se ca o prezență străină.” (I.P. Culianu, Eros și magie în Renaștere. 1484)

Dar cine sunt acești magicieni, acești operatori cu fantasme? Ian M. Lewis enumeră, în Ecstatic Religion, 3 clase de operatori: 1. ”participantul la cultele extatice” (oficianții dionisiaci, de exemplu), aceștia fiind involuntar posedați de spirite; 2. șamanul, cel care, după ce a fost stăpânit de spirite, devine, la rându-i, stăpânul lor; 3. vrăjitorul, cel care, stăpânind spiritele după voia sa, le asmute apoi împotriva subiectului pasiv, care va fi posedat de ele. I.P. Culianu dezaprobă definiția lui Ian M. Lewis dată vrăjitorului, considerând că, în istoria occidentală, relația dintre spirite și vrăjitori a fost una problematică, spiritele jucând numeroase feste vrăjitorilor nepricepuți și chiar celor iscusiți. Astfel, Culianu propune propria-i clasificare, ceva mai simplificată: ”În concluzie, nu există decât două feluri de operatori cu fantasme: cei care au fost invadați de producția inconștientă și doar cu mare greutate au reușit să pună ordine în ea; și aceia a căror activitate a fost în întregime conștientă, constând în inventarea unor fantasme mnemotehnice cărora le-au împrumutat o existență autonomă.” Despre arta creării sau a invocării fantasmelor, poate cu o altă ocazie. 

 

I. P. Culianu, Eros și magie în Renaștere. 1484