duminică, 24 iunie 2018

„O sută şi una de nopţi”, sora mai mică a celor „O mie şi una de nopţi”




În 1704, în Franţa, au apărut, în traducerea lui Antoine Galland, un erudit poliglot, secretar particular al ambasadorului Franţei la Curtea Otomană, primele volume din „O mie şi una de nopţi”. Aşa începe aventura europeană a minunatelor poveşti arabe, despre care Borges credea că stau – nici mai mult, nici mai puţin – la baza romantismului însuşi. Contribuţia lui Galland nu se reduce doar la traducerea minunatelor poveşti – adaugă el însuşi cel puţin o poveste. E vorba despre povestea lui Ali Baba şi a celor patruzeci de hoţi, pe care o aflase, pare-se, de la un libanez.

În Bagdad, capitala califatului abbasid, poveştile cele mai vechi din „O mie şi una de nopţi” circulau încă din secolul al VIII-lea – povestea-cadru, cea a Şeherezadei, era prezentă, în epocă, într-o culegere de povestiri numită deja „O mie şi una de nopţi” –, dar aceste poveşti nu erau considerate nişte opere serioase, precum cele din domenii ca filozofia, matematica, religia sau poezia. Ele aparţineau registrului popular, ceea ce nu le dădea prea mare valoare. Până în secolul al XV-lea, nu mai există nicio urmă scrisă a acestui ansamblu de poveşti, secol în care ele sunt repuse în circulaţie de un autor sirian al cărui nume s-a pierdut. În secolul al XVI-lea, „O mie şi una de nopţi” îşi dublase volumul, conţinea poveşti mult mai ample, complexe, elaborate, contribuţie a mai multor povestitori anonimi (se bănuieşte că autorii respectivi nu se semnau pentru că povestea nu era considerată un gen literar demn). Procesul de îmbogăţire va lua sfârşit de-abia în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Avem, iată, o perioadă de o mie de ani în care această capodoperă a lumii arabe se află într-un stadiu de work în progress. Uimitor este faptul că povestitorii anonimi au respectat tramele care unesc poveştile, un fenomen unic, aş spune, de armonizare literară. În 1835, în Egipt, sunt imprimate cele patru manuscrise ale celor „O mie şi una de nopţi”, alcătuite de un şeic egiptean în secolul al XVIII-lea, eveniment care, cum ni se spune în numărul din ianuarie 2018 din revista „Science et avenir”, dedicat marilor opere ale omenirii, ar putea fi interpretat astfel: „Gata, nu mai inventaţi poveşti! Asta e ediţia definitivă!”.