„In a hole in the ground there lived a hobbit…” Așa
începe una dintre cele mai cunoscute povești ale secolului al XX-lea. „The
Hobbit” este titlul poveștii, iar autorul se numește J.R.R. Tolkien.
„The Hobbit” nu este o poveste oarecare.
Printre altele, ea marchează impunerea unui gen literar marginalizat, cu
origini în vechile mitologii, și anume fantasy-ul. După Tolkien, genul a fost
consolidat de nume ca Ursula K. Le Guin, Roger Zelazny, Robert Jordan sau
George R.R. Martin. Bineînțeles, enumerarea poate continua cu ușurință.
În
1937, la insistențele prietenilor – mai ales la cele ale lui C.S. Lewis,
membru, ca și Tolkien, al grupului oxfordian „The Inklings” și autor al
„Cronicilor din Narnia” –, Tolkien acceptă să publice „The Hobbit”. Romanul a fost un bestseller. În
atare condiții, Tolkien a scris, între 1937 și 1949, și o continuare,
trilogia „The Lord of the Rings”.
Se cunoaște povestea din spatele cărților lui
J.R.R. Tolkien. Profesor la Oxford, filolog de prestigiu, specialist în limbi
vechi, în special nordice, a inventat diverse popoare care să vorbească câteva
dintre limbile pe care le crease în joacă. Un simplu joc lingvistic a stat,
așadar, la baza textelor tolkiene. Poate că inventat e prea mult spus, în
măsura în care lumile lui J.R.R. Tolkien au la bază mitologiile nordice sau
celtice. Astfel, în „The Hobbit”, probabil că singurul neam imaginat
în întregime de autorul englez este cel al hobbiților.
Tolkien, asemenea autorilor care l-au urmat,
s-a inspirat din diverse mitologii. Cuvântul-cheie aici ar fi „inspirat”, căci
mitologiile cu pricina sunt re-interpretate, re-aranjate, re-investite cu noi
semnificații. Este vorba de o remitologizare, iar procesul pare a funcționa
perfect. Mai mult, la autori ca Roger Zelazny, de exemplu, se poate chiar vorbi
și de o demitologizare, în măsura în care zei omnipotenți și venerați în
diverse religii ale lumii se dovedesc, în cele din urmă, niște șarlatani (la scară
mare, ce-i drept). La George R.R. Martin, mitologia are mai degrabă un rol de
fundal, de coloratură, în ciuda faptului că există ființe mitologice cu puteri
supranaturale. Istoria e făcută, în cele din urmă, de oameni. Unii
autori au rămas, însă, și în zilele noastre fideli genului fantasy originar,
high fantasy (sau epic fantasy), așa cum este cazul lui Robert Jordan, care a
inventat în „The Wheel of Time” o lume unde coexistă elemente din
budism, hinduism, creștinism și islamism.
Continuarea textului aici, în Literomania nr. 41
0 Comentarii