duminică, 1 octombrie 2017

Dreptul primei nopţi



Cunoscut istoric al mentalităţilor, antropolog, dar şi un expert în Mircea Eliade şi I.P. Culianu, Andrei Oişteanu a scris unele dintre cele mai provocatoare lucrări în domeniu din spaţiul nostru cultural, dintre care citez Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură (Polirom, 2010; ediţia a II-a, 2011; ediţia a III-a, 2014) şi Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu (Polirom, 2007; ediţia a II-a, 2011; ediţia a III‑a, 2014). În această enumerare se înscrie şi cel mai nou studiu semnat de Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură (Polirom, 2016), studiu care nu a avut, din păcate, o primire pe măsură. Prin actualitatea, prin stringenţa temei – condiţia femeii în societate –, ar fi fost de aşteptat ca volumul semnat de Andrei Oişteanu să stîrnească discuţii, controverse, dar nu s-a întîmplat aşa.
Împărţit în 35 de capitole, studiul lui Andrei Oişteanu surprinde diversele avataruri şi roluri pe care femeia a fost nevoită să şi le asume de-a lungul timpului (de soţie, mamă, muză etc.) în diverse spaţii geografice, privilegiat fiind spaţiul românesc. Prin urmare, avem de-a face cu un serios studiu sociologic şi antropologic, în care accentul cade pe sexualitate, după cum recunoaşte însuşi autorul în „Cuvînt îna­inte“: „Nu voi spune că am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualităţii, ci şi în încercarea de a înţelege delicatele şi misterioasele ei mecanisme şi modul în care ele influenţează (şi sînt la rîndul lor influenţate de) mecanismele sociale, morale şi culturale. Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punct de vedere al Culturii şi, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punct de vedere al Naturii… Am rămas în coordonatele unui comparatism funcţional, pentru că este vorba de repetarea unor manifestări diferite, dar în fond asemănătoare, rulînd aceleaşi arhetipuri psihologice şi mentalitare. Din punct de vedere erotic, oamenii din Sumerul antic gîndeau şi simţeau la fel cu cei din Europa de azi? Într-o oarecare măsură, da. Sînt modele mentale şi comportamentale care au supravieţuit tenace, în mod miraculos, rămînînd ascunse undeva în pliurile mentalităţii colective, chiar dacă în forme simbolice şi metaforice“.
Ius primae noctis
Unul dintre aceste „modele mentale şi comportamentale“ care au supravieţuit de-a lungul timpului în diverse societăţi, inclusiv în cea românească, este, ne atrage atenţia Andrei Oişteanu, acela numit ius primae noctis (sau le droit du seigneur), adică „dreptul feudalului/ seniorului de a se culca în noaptea nunţii cu miresele de pe domeniul său“, o lex non scripta care a străbătut, sub diverse forme, veacurile. În Indexul motivelor mito-folclorice al etnologului american Stith Thompson, sursă pe care autorul o invocă pe parcursul întregii cărţii, poartă denumirea de „King demands subsect’s wife for himself“ („Regele o cere pe soţia supusului său pentru el însuşi“).
Dacă în Antichitate şi perioada medievală acest drept este unul evident, faptul că el a supravieţuit în perioadele renascentistă şi iluministă, ba chiar şi la început de secol XIX, este de-a dreptul surprinzător.