În seara zilei de 12 iulie,
prozatorul şi traducătorul Radu Niciporuc - de profesie inginer pe nave maritime - s-a stins din viaţă, după o luptă necruţătoare cu boala.
Discipol al prozatorului Alexandru Vlad, şi el ardelean, şi el dispărut
prematur dintre noi în 2015, Radu Niciporuc începuse, la rândul său, după
patruzeci de ani petrecuţi pe mări şi oceane, o strălucită carieră de scriitor,
odată cu publicarea volumului de povestiri marinăreşti Pascal desenează corăbii (Cartea Românească, 2016), recompensat cu Premiul pentru
debut al revistei "Observator cultural" în primăvara acestui an.
Pentru noi, el rămâne un etern şi nepreţuit prieten, scriitor şi colaborator al
revistei noastre încă de la primul număr, cu rubrica sa "Jurnal la babord".
Să se odihnească în pace!
Vă prezentăm mai jos - în semn de omagiu - un text care-i
aparţine şi în care Radu Niciporuc vorbeşte despre el însuşi, despre formaţia
sa profesională, despre pasiunea pentru literatură. E un text pe care ni l-a
trimis atunci când l-am rugat să ne facă o scurtă prezentare a sa pentru
Literomania. A ieşit o (auto)evocare literară plină de nostalgie, de pasiune şi
de ascunsă tristeţe (fiindcă scriitorul se lupta deja cu o boală greu de
învins). (Literomania)
Radu Niciporuc s-a
născut la Cluj, în 1950, într-o numeroasă și caldă familie de ardeleni,
basarabeni și ucrainieni, în care și-a învățat bunicul patern să-l citească pe
Tolstoi în românește și pe bunica paternă să scrie și să socotească purceii
cumpărați, în preajma Crăciunului, la Târgul de vite. Părinții, amândoi
juriști, au avut ambiții mari pentru fiul lor și l-au înscris la cele mai bune
școli din oraș, acolo unde învățau copiii de profesori universitari și de
medici clujeni renumiți. Visul lor era ca Radu să devină un mare inginer. Doar
că pasiunile secrete ale acestuia au rămas un mister pentru ei. Ca să-l
înțeleagă, tatăl său s-a apucat să-i citească toată biblioteca, într-o vară,
luând la rând toate cărțile. Când a terminat, a fost la fel de nedumerit ca și
la început.
0 Comentarii