Schopenhauer și sexul

Cinic până-n pânzele albe, ironic, aflat mai mereu, cu textele sale, în proximitatea kitsch-ului, Alain Guyard este, în fond, un tip foarte simpatic, lucru pe care nu cred că l-ar nega prea mulți. 33 de lecții de filosofie de și pentru băieții răi confirmă cu asupra de măsură acest statut al lui Guyard. În volumul din 2013, sunt luați în răspăr filosofi ca Socrate, Diogene, Spinoza, Schopenhauer, Foucault etc., iar conceptele și viziunile lor sunt traduse în exerciții practice pentru omul începutului de secol XXI. Este un joc crud și amuzant în același timp, prin care Alain Guyard încearcă să evidențieze ineficacitatea unor idei care, secole de-a rândul, au fost (și încă mai sunt) considerate sacre, invulnerabile. Filosofia este întoarsă pe toate părțile, contorsionată în fel și chip, scoasă la înaintare în diverse contexte. În capitolul dedicat lui Schopenhauer, Guyard rezumă astfel „înțelepciunea” acestuia: „Bătrânul frige-linte se concentrează pe defectul nostru major: ne imaginăm tot felul de idioțenii sentimentale când e vorba, de fapt, doar de carnea înfierbântată în așteptarea unei partide pe cinste”. Merită reprodus și exemplul concret pe care autorul ni-l servește în acest caz:

Îmi amintesc de o roșcată agitată, cu privirea plină de scânteieri fierbinți, precum coada unui șarpe-cu-clopoței. Femeia asta înfiorătoare, pe lângă faptul că dădea pe gât râuri de tărie cu furia disperată a omului care nu mai reușește să se îmbete, preda filosofia unor liceeni virili, care studiau rugby la Narbonne, și care se aflau în plină înflorire a testosteronului. Tipa îl avea pe Schopenhauer la degetul mic, cu unghia-i ascuțită dată cu lac roșu. De fiecare dată când vreun nefericit cu pantalonii în vine încerca să-i facă ochi dulci, ea îl întreba ca din întâmplare, cu o voce de mătase deșirată:

„Mă iubești?”

Și aproape întotdeauna, fraierul cu sula încordată mai ceva ca aritmetica chineză îi răspundea ca plecat din pușcă:

„O, Sidonia, desigur că vă iubesc.”

La care ea, cu o voce doctorală și tăioasă:

„Nimic nu e mai mincionos decât te iubesc.

- Cum adică? Se alarma bietul excitat, cu erecția tremurând. Pot să vă asigur, dragă prietenă, de puritatea sentimentelor mele și...”

Dar Sidonia își deschidea imediat gura larg, ca o foarfecă de circumcizie, izbucnind într-un hohot de râs germanic și nihilist, după care începea:

„Iată-te, James, fremătând de ceea ce crezi că e iubire pentru mine, dar care nu e decât tirania propriilor măruntaie. O să te frămânți zile întregi, o să-mi oferi flori, o să încerci să mă faci să râd, o să joci comedia romantismului și o să-mi îndrugi baliverne aristofanești gen suflete-pereche. Dar mai ales, mai ales, va trebui să suporți frustrarea teribilă de nu mă putea avea chiar aici, direct pe podeaua asta din cancelarie. Și toatea astea doar pentru ca în două săptămâni să te las să-mi picuri niștre stropi penibili în fofoloancă după două-trei tentative de împingeri sacadate și o grohăitură de mistreț. Atunci, teribila frustrare de a nu mă poseda imediat ca un animal doar ca să te ușurezi în măruntaiele mele va fi urmată, dragă James, de o altă durere, a celui care se plictisește după o partidă, se întoarce la perete și începe să sforăie după ce a fumat o țigară, fiindcă liniștea așternută i se pare apăsătoare. Sau și mai rău, o să ne căsătorim, noi doi, James, și o să facem copii frumoși, și când corpul meu o să fie deformat de două sau trei sarcini, o să-ți fie scârbă de mine și o să te duci să ți-o tragi pe altundeva, în căutarea unui vagin mai proaspăt. Cauza nu va fi că mă iubești  mai puțin cu fiecare zi, ci doar că te plictisești pe zi ce trece. Dar fii fără grijă, dragă James, și eu o să-ți pun coarne cu alte organe, nu din răzbunare sau din plăcere, ci pentru că vulva comandă și pentru că, la fel ca minotaurul care cere ofrandă doar de la tineri atenieni, și pomponul dintre cracii mei – crăpătura mea metafizică ce se deschide peste vacuitatea oricărei relații amoroase, regina nopții închisă de roua neantului – are nevoie de o ofrandă de scule reînnnoită periodic, pe care o va absorbi cu lăcomie, nu pentru a profita de clipa prezentă, ci pentru că suntem artizanii propriei nefericiri de îndată ce ne dorim  să fim stăpânii propriei plăceri.

Așadar, penetrează-mă repede, dragă James, și s-o terminăm odată. Dar să nu zici că nu te-am avertizat: panta e alunecoasă și nu duce nicăieri.”

Alain Guyard, 33 de lecții de filosofie de și pentru băieții răi, traducere de Marius Constantinescu, Editura Baroque Books & Arts, București, 2014