În loc de postfaţă
Nu trece timpul. Sau
trece? Mai contează?
Oricum, deasupra
Maternităţii
Când ne-am născut nu
strălucea nici o rază.
Ai diavolului, nu. Nici
ai divinităţii.
Doar ai clipei:
încăpătoare
Ca o valiză, ca o
cisternă, ca un muzeu.
Dar nu-ţi fie teamă,
nimeni nu moare!
Nici măcar eu,
Mai fragil şi ghinionist
ca un cristal
Lovit cu cotul, din
neatenţie, pe o tarabă
Sau pe un raft din
Magazinul Universal.
Doar trecem, lichid
vâscos, fără grabă
Şi cumva indiferent,
Dintr-un recipient în
alt recipient.
(Alexandru Muşina, Poeme alese. 1975-2000, Aula, Braşov, 2003)
){kind=link}
2 Comentarii
„Dar nu-ţi fie teamă, nimeni nu moare!
RăspundețiȘtergereNici măcar eu,”
Avea dreptate. N-a murit. A ramas viu in amintirea noastra și in poeziile sale. Il vom reinvia de fiecare data cand vom citi un rand de-al sau.
tot nu-mi vine sa cred. acum, dupa Gheorghe Craciun, s-a dus si Alexandru Musina...
RăspundețiȘtergere