Alexandru Muşina (1954-2013)







În loc de postfaţă




Nu trece timpul. Sau trece? Mai contează?
Oricum, deasupra Maternităţii
Când ne-am născut nu strălucea nici o rază.
Ai diavolului, nu. Nici ai divinităţii.


Doar ai clipei: încăpătoare
Ca o valiză, ca o cisternă, ca un muzeu.
Dar nu-ţi fie teamă, nimeni nu moare!
Nici măcar eu,


Mai fragil şi ghinionist ca un cristal
Lovit cu cotul, din neatenţie, pe o tarabă
Sau pe un raft din Magazinul Universal.


Doar trecem, lichid vâscos, fără grabă
Şi cumva indiferent,
Dintr-un recipient în alt recipient. 



(Alexandru Muşina, Poeme alese. 1975-2000, Aula, Braşov, 2003)

 

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

  1. „Dar nu-ţi fie teamă, nimeni nu moare!
    Nici măcar eu,”

    Avea dreptate. N-a murit. A ramas viu in amintirea noastra și in poeziile sale. Il vom reinvia de fiecare data cand vom citi un rand de-al sau.

    RăspundețiȘtergere
  2. tot nu-mi vine sa cred. acum, dupa Gheorghe Craciun, s-a dus si Alexandru Musina...

    RăspundețiȘtergere