Viciul este abnormitatea. Iar normele fiinţării, oricât
de sociale ar fi ele, sunt obligate să accepte şi postulatul unei stări
existenţiale originare în care necesitatea, voinţa de a face şi libertatea de a
fi se confundă. Viciul este o trebuinţă împinsă la exces. Trebuinţele pot fi
normale sau fundamentale, stilistice sau substanţialiste, spectaculare sau
ontologice. Lumea de azi pune semnul echivalenţei între stil şi substanţă,
haină şi corp, frumuseţe şi piercing, sănătate şi alimentaţi, energie şi
terapie, imagine şi obiect ş.a.m.d.
Imaginea este un adjuvant al metafizicii produsului.
Interfaţa promovării consumului transformă adjuvanţii în substitute,
ingredientele prezentării în consumabile, descrierea în postulat, definiţia în
obiect. Noaptea devoratorilor de publicitate e, după cum se ştie, un spectacol
de succes. Google a cumpărat de curând compania YouTube, specializată în
web-video. Consumul de imagine în mişcare e cu mult mai spectaculos decât
consumul de produse şi informaţie statică. De fapt, clipă de clipă, produsul şi
promo-ul său sunt consumate împreună.
Ambalajele şi mărcile sunt şi ele, produse comestibile, oricât de simbolic s-ar
produce în acest caz actul consumului. Există şi îngurgitări virtuale.
(Din Viciile lumii postmoderne de Gheorghe
Crăciun, Tracus Arte, Bucureşti, 2011)
0 Comentarii