Elogiul libertății

După primul an al izolării sale, o izolare mutilantă, tracasantă, în care a încercat să reziste condiției de apostat, Salman Rushdie a scris, prin 1990, un eseu despre libertate și formele ei de manifestare. În Memoriile sale, autorul Versetelor satanice rezumă ideea acestui eseu, idee care merită reținută, căci ne atenționează în legătură cu pericolul reprezentat de acea umbră hidoasă a limitării libertății de exprimare, o umbră care, vrem sau nu s-o recunoaștem, planează de ceva timp deasupra lumii civilizate, lucru dovedit cu prisosință și de pățania lui Rushdie însuși:

A știut imediat că voia să scrie despre iconoclasm, să spună că într-o societate deschisă nicio idee sau convingere nu putea fi izolată sau scutită de contestările de tot felul – filosofice, satirice, profunde, superficiale, vesele, impertinente sau deștepte. Libertatea nu cerea decât ca spațiul necesar exprimării să fie protejat. Libertatea consta în discuția în sine, nu în deznodământul ei, în capacitatea de a intra într-o polemică, chiar și cu convingerile cele mai profunde ale altora. O societate liberă era turbulentă, nu blajină. Bazarul opiniilor în contradictoriu era locul unde răsuna libertatea.

Salman Rushdie, Joseph Anton: Memorii, trad. Dana Crăciun, Polirom, 2012