IOV SUMERIAN

Păstorul cel drept m-a atins pe mine, cel viteaz, cu mânia sa

și m-a privit strâmb, iar eu nu-i sunt dușman!

Tovarășul meu nu-mi spune vorbe drepte,

prietenul meu râde de cuvintele mele,

bărbatul cel viclean îmi întinde o capcană,

iar tu, domnul meu, nu te împotrivești!

Hrană e pretutindeni, hrana mea e însă foamea…

Stăpânul meu (aș vrea să stau umil) în fața ta,

aș vrea să vorbesc cu tine: vorbele mele sunt un bocet!

            Ziua străluce pe pământ, dar pentru mine ea e întunecată.

            Plânsul, vaietele, teama, mâhnirea îmi sunt oaspeți.

            Mă cuprinde frica, soarta mea sunt lacrimile.

            O soartă rea mă înăbușe, tăindu-mi răsuflarea,

            și o boală nimicitoare îmi macină trupul.

Stăpânul meu, tatăl meu, creatorul meu, ridică-ți privirea!

Cât timp încă nu vrei să mă vezi, fără ocrotire să mă lași?

            Zeul a primit lacrimile lui, urechea lui i-a auzit vaietele.

            Zeul a ascultat vorbele lui, vorbe cinstite și fără înconjur.

            L-a alungat pe duhul cel rău al bolii ce-și fâlfâia aripile deasupra lui..

            I-a schimbat soarta cea rea pe care el i-o hotărâse.

            Tristețea i-a schimbat-o în bucurie,

            I-a adus duhuri bune, protectori să-i fie

            și îngeri de pază cu chip fericit.

Jov sumerian. Fragment dintr-o poezie datând aproximativ din sec. al XXII-lea î.e.n.