Compania poeţilor tineri în 100 de titluri (alese de Dan Coman şi Petru Romoşan) se doreşte o antologie
de poezie douămiistă, după cum mărturisesc şi antologatorii Dan Coman şi
Petru Romoşan în cele două prefeţe ale volumului. Au mai existat tentative de
acest gen, prea puţine, ce-i drept – şi aici merită menţionate Generaţia 2000 (Cenaclul Euridice)
(Pontica, 2004), op coordonat de Marin Mincu, şi Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc (Paralela
45, 2010), produsul lui Daniel D. Marin, ambele, s-a scris, prea laxe, prea
permisive în alegerile celor antologate; dacă tot am ajuns în acest punct, nu
voi ignora nici volumul coordonat de Radu Vancu şi Claudiu Komartin, Cele mai frumoase poeme din 2010 (Tracus
Arte, 2010), tom fără pretenţii de clasificare generaţionistă, dar plin de
poeţi tineri valoroşi.
Antologia Coman-Romoşan cuprinde 15 poeţi aleşi, pare-se, în funcţie de o apropiere a lor de un aşa-zis model poetic specific celor debutaţi în ultimul deceniu, model descris mult prea vag de antologatori (iată-l în viziunea lui Petru Romoşan, deşi, atenţie!, Romoşan vizează mai degrabă un model existenţial: lipsa de livresc bine compensată printr-un cosmopolitism trăit, un antisentimentalism trucat, vulnerabilităţi etalate fără sfiiciune etc.). În mod sigur, şi nu că aş ignora modelul poetic douămiist de mai sus, poeţii propuşi de Dan Coman au în comun perioada debutului şi valoarea lor incontestabilă. Iată-i, în fine, şi pe cei 15: Constantin Acosmei, Gabi Eftimie, Teodor Dună, Ruxandra Novac, Ştefan Manasia, Marin Mălaicu-Hondrari, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Dan Sociu, a. urmanov, V. Leac, Florin Partene, Elena Vlădăreanu, val chimic, Dan Coman. Marii absenţi: Rita Chirian, Ana Dragu, Doina Ioanid, Adela Greceanu, Cosmin Perţa, T.S. Khasis (şi lista poate continua). Aştept replica marilor absenţi: o antologie de poezie sau mai multe, care să întreacă prin frumuseţe antologia Coman-Romoşan.

P.S. Între timp a mai apărut o antologie, Ziua cea mai lungă (Ed. Herg Benet Publishers, 2011), propunând nume ca Andra Rotaru, Moni Stănilă, Cătălina Cadinoiu, Cosmin Perța, Robert Șerban, Adrian Suciu.
Compania
poeţilor tineri în 100 de titluri, Editura Compania, 2011, 160 p.
(Recenzie apărută în Corpul T, nr. 4, 2011)
0 Comentarii