Poeți flamanzi

Ieri, tot colindând prin Brașov, ca să-mi pierd timpul până la Din dragoste cu cele mai bune intenții (adică până pe la 17 și un sfert), am dat, într-unul din cele două anticariate brașovene, de un volum de poezie flamandă din secolul  XX. Ok, mi-am zis, nu poate fi cine știe ce. L-am cumpărat însă pentru traducerile lui Gellu Naum. Printre traducători se mai numără Radu Boureanu, un poet mai puțin cunoscut deși productiv (cine mai știe de Zbor alb, Fata din umbră, Enigmaticul Baikal, opuri apărute prin anii 30 ai secolului trecut, Radu Boureanu fiind, de altfel, destul de activ în plan publicistic până în 1996!), Petre Solomon și Nina Cassian. Trebuie să recunosc că poemele flamanzilor, per total, sună destul de bine în română. Din care motiv, voi posta câteva aici, pe Erasmen.

André Demedts

(1906-1992)

In memoriam

Poate că anii trec, dar nu-i mai număr,

căci de la moartea ta nu s-a mai întâmplat nimic

de care să-mi aduc aminte.

Îmi văd de munca mea și tac.

Da, îmi continui cu fidelitate munca,

atent, cu multă grijă,

cu îndârjire chiar.

Tu știi, pe vremuri cum mă dăruiam

oricărui lucru;

la fel fac și acum,

căci tot te simt alături

pe tine, care dormi în umbră.

Și astfel, singur, fac ce trebuie făcut

fără să mai aștept pe nimeni și nimic; 

mă duc sau vin, și ochii mei privesc

cum înverzește, când și când, pământul,

apoi cum verdele se-ngălbenește.

Peste vreo treizeci-patruzeci de ani poate-o să fiu

sătul să știu atâtea,

sătul să înțeleg de ce, la urma urmei, viața e plictisitoare,

de ce-i îngheață flacăra

când nu mai arde pentru nimeni,

când, ca pe un trandafir,

nu mai trebuie s-o mai cultivi.

Un milion de veacuri după noi

se va roti pământul

cum se rotește astăzi.

Și, totuși, înainte de-a fi mort și eu

de-atâta timp ca tine,

o să dispară fără urmă

tot ce doream să fie împreună

ca focul și lumina,

ca jarul și cenușa.

(În românește de Gellu Naum)