ce se întâmplă dacă (nu) ești pe fază la cursurile de scriere creatoare ale domnului profesor caius dobrescu

- domnule popescu, vă rog frumos să nu mai vorbiţi!

îmi scriu numele de o sută de ori pe un caiet dictando în timp ce sorb dintr-o călimară cerneala cu gust de vișine şi mă întreb dacă buna mai trăiește.

e destul de bătrână. ea are trei unghii de diamant. cu ele sfâşie celofanele de pe borcanele cu mătasea broaştei păstrate pentru iernile friguroase când bate crivăţul negru. atunci îi telefonează doamnei ioanid pentru a-i spune cât îi este de frig.

doamna ioanid e poetă. îi plac panterele roz şi câmpiile alizee infestate cu mine antipersoană. acolo îşi citeşte dimineața ziarul şi își bea cafeaua împreună cu soţul ei, domnul ioanid, un pictor vestit de nuduri, un împătimit colecţionar de cutii de bere încondeiate care a trăit mai multe experienţe extracorporale după ce a gustat din apa verzuie a unei bălți din faţa casei în care trăieşte cu doamna ioanid.

buna nu ştie că doamna ioanid e bicefală şi că nu trebuie să ţipe la ea deoarece aceasta aude foarte bine cu cele patru urechi ale sale.

buna şi doamna ioanid plâng împreună în zilele în care domnul ioanid uită să se mai trezească. „e mort, săracu’”, spune disperată doamnă ioanid clătinându-şi cele două capete. „nu cred, da’ în comă sigur e”, spune buna în timp ce bea dintr-o sticlă lacrimi de sfinţi aduse tocmai din ierusalim de o rudă îndepărtată a domnului ioanid. dar domnul ioanid se trezeşte întotdeauna şi le povestește cum a vânat lincși în jungla africană şi cum a reuşit să se înroleze în legiunea arhanghelului rafael unde a ajuns chiar comandant peste un roi de viespi transparente.

într-o zi doamna ioanid s-a îmbolnăvit de pelagră. buna i-a dat o alifie din păr de câine sălbatic cu care să-şi ungă pielea azurie, iar domnului ioanid i-a dat un afrodiziac din găinaţ de pasăre măiastră (doamna ioanid i-a mărturisit bunii că domnul ioanid nu prea mai are putere în mădular atunci când se află amândoi în patul mare de cristal din camera frigorifică unde doamna ioanid îşi păstrează colecţia de vibratoare). domnul ioanid a gustat din afrodiziacul adus de buna şi s-a transformat într-un taur mare și negru şi a fugit de-acasă alăturându-se ciurdei de vaci de pe imaşul comunal. pe atunci, nefericitul consort al doamnei ioanid era preocupat de problema transcendenţei a priori şi a posteriori la filozofii oniriști.

după o săptămână, domnul ioanid s-a întors la doamna ioanid acuzând o acută criză de amnezie. „nu se mai poate, nu se mai poate”, a spus doamna ioanid şi l-a împuşcat pe domnul ioanid drept în ochiul din frunte pe care acesta îl ţinea mereu deschis.