Îi plăcea înfățișarea maicilor, cu largul lor plastron de pânză imaculată de in în cute mărunte, desprinzându-se pe aspra rasă neagră; îi plăcea să asculte pe streță povestindu-i pentru a douăzecea oară naivele miracole ale preafercitei și se simțea întărit cu duhul când aceasta îi arăta colțul melancolicei grădini unde sfânta călugăriță oprise în aer un pietroi pe care Diavolul, înciudat pe neînduplecata-i asprime, i-l aruncase în spate; rămânea de fiecare dată încremenit de uimire văzând, chenăruite pe peretele unei chilii, cele două scrisori de faimă și de taină, cea pe care preafericita Corbèra o scrisese Diavolului, spre a-l converti, și răspunsul care exprima, se pare, părerea de rău că nu putea să o asculte…
(Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Ghepardul)
1 Comentarii
... si cati nu au scris, la randul lor, scrisori diavolului...
RăspundețiȘtergere