Centrul de Cercetare a Imaginarului, numit Phantasma, înfiinţat la Cluj-Napoca în 2002 de cîţiva entuziaşti (Corin Braga, Ruxandra Cesereanu, Ştefan Borbély, Mircea Muthu, Vasile Voia, Ovidiu Pecican), este, probabil, unul dintre cele mai reuşite proiecte universitare din România. Vizibilitatea i-a fost asigurată, printre altele, şi de volumele publicate, de-a lungul timpului, sub egida sa, studii riguroase, exigente, care vizează, în principiu, imaginarul (social, politic, ideologic, literar etc.) şi modurile sale specifice de manifestare în diverse perioade istorice. În 2015, Corin Braga a coordonat, din nou, un astfel de volum, propunînd spre dezbatere noţiunile de utopie şi distopie, cu derivatele lor, nu tocmai puţine, după cum vom vedea. Autorii eseurilor din acest volum numit Morfologia lumilor posibile. Utopie, antiutopie, science-fiction, fantasy (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015) (Corin Braga, Ştefan Borbély, Marius Conkan, Niculae Gheran, Simina Raţiu, Andrei Simuţ, Olga Ştefan, Radu Toderici) glisează între diversele ipostaze ale utopiei în imaginarul politic, ideologic, ştiinţific şi mesianic al omului dintotdeauna şi de pretutindeni, dînd seama, în acest fel, de multiplele faţete a ceea ce numim în mod generic utopie. În „Introducere“, Corin Braga avertizează că este vorba despre „produsul unei cercetări de echipă desfăşurate în cadrul unui grant CNCS […] început în anul 2011, care a antrenat un mic grup de cadre didactice, postdoctoranzi şi doctoranzi de la Facultatea de Litere din Cluj“. Avertismentul nu ar trebui să intimideze. Eseurile, deşi aplicate, acribioase chiar, pot fi citite cu folos, fără a-l plictisi, şi de un cititor mai puţin dornic de lecturi de specialitate, concepute într un cadru universitar.
Taxinomii
Pentru o lectură eficientă a volumului, însă, studiul lui Corin Braga, „Lumi ficţionale. O taxinomie a genului utopic“, este esenţial. Studiul are ca element central genul literar al utopiei, în cadrul căruia autorul distinge, pe baza unui sistem polar, două topii contrastive: utopia („locul rău se află aici şi acum, iar cel bun în altă parte sau în alt timp“) şi antiutopia („locul rău se află într-un alt spaţiu sau în viitor, în timp ce lumea noastră de aici şi acum apare, prin contrast, ca fiind mai bună“). Pornind de la această schemă, Corin Braga subîmparte genul utopic în patru subgenuri sau specii: outopii, eutopii, distopii şi antiutopii. În ciuda aparenţelor, lucrurile nu sînt chiar atît de complicate. Mecanismul prin care aceste subgenuri sînt generate este inversiunea: „Trebuie subliniat că procedeul inversiunii stă la baza utopiei înseşi, din cauza faptului că toate universurile utopice adoptă o poziţie polemică faţă de universul de referinţă (faptul că acesta, la rîndul lui, poate fi real sau imaginar are mai puţină importanţă). Utopia este construită în comparaţie cu ceva: ea este o variantă, pozitivă sau negativă, un «posibil lateral» a ceea ce am putea numi un «real central». Încă de la apariţia genului, textul fondator al lui Thomas Morus (1516) a pus în evidenţă dualismul structurilor utopice, distribuind în două volete paralele imaginile Angliei şi Utopiei, a Lumii noastre şi a Lumii lor, a lui aici şi a lui altundeva. Chiar şi atunci cînd termenul «central» nu este prezentat explicit, iar termenul «lateral» apare singur în naraţiunea utopică, acest «altundeva» se află întotdeauna într-o relaţie subînţeleasă cu un «aici»“. Însă, precizează autorul mai departe: „Toate discursurile utopice sînt potenţial reversibile“. Adică „utopia unuia este distopia altuia“. Pentru a defini cele patru specii ale utopiei, Corin Braga propune folosirea criteriului posibilitate/imposibilitate logică. Astfel, eutopia este o „virtualitate pozitivă posibilă“, „adică o ficţiune utopică «realistă», mimetică, care dă senzaţia de verosimilitate şi de plauzibilitate“, iar outopia, „o virtualitate pozitivă imposibilă, o construcţie «fantastică», metafizică, care sare în extraordinar, în incredibil“. Distopia, în schimb, este definită ca o „«virtualitate negativă posibilă», ca o cetate sau societate negativă desigur, dar posibilă în cadrul verosimilităţii“. În sfîrşit, antiutopia nu poate fi, conform taxinomiei propuse de Corin Braga decît o „«virtualitate negativă imposibilă», o ficţiune care lasă o impresie infernală şi absurdă, fără să-şi piardă prin aceasta funcţia de semnal de alarmă“. De reţinut că autorii textelor din volumul coordonat de Corin Braga pornesc, în mare parte, în demonstraţiile lor, de la această clasificare a elementelor definitorii pentru genul literar al utopiei.
0 Comentarii