Frumuseţea va mântui lumea şi alte eseuri se
numeşte noul volum din 2015 al lui Ion Vianu, volum care va fi lansat,
probabil, la Bookfest. Până atunci, un fragment din Paramnezii (Editura Trei, 2005).
Există şi o lectură fidelă. Devii un om al citării. Viaţa
ta devine un citat.
Se spune despre cutare sau cutare: e un ins „livresc”.
Adică: în orice împrejurare el se va gândi la o carte.
„Livrescul” are o diplomă de nobleţe:
- ce spune Cristos
pe cruce?: Doamne, Doamne, de ce m-ai
părăsit?
E un citat. Din psalmul 22.
Dumnezeu este căznit, moare rostind un citat. Ce face în
aceste clipe de angoasă? – îşi aminteşte de o carte, de o frântură dintr-o
carte în care un Rege îi spune lui Dumnezeu că l-a părăsit.
Toate spusele lui Iisus sunt citate.
Dumnezeu pune laolaltă citatele; dar într-un fel care e
numai al lui.
Îmi pot închipui că şi Creaţia e un citat, după o carte
în mai multe volume şi dimensiuni; inaccesibilă în original bieţilor viermi ce
suntem.
Ion
Vianu, Paramnezii, Editura Trei,
2005, pp. 128-129
0 Comentarii