duminică, 25 ianuarie 2015

Visătorii lui Sábato



Personajele din Despre eroi şi morminte sunt, se poate spune, prizoniere ale lumii visului, ale unei lumi altfel. Criteriile după care destinul lor se modelează/ modulează sunt unele aparte, consecinţe ale întâmplărilor dintr-o altă lume, în care ele, personajele lui Sábato, pătrund cu teamă şi curiozitate. Poveştile lor par desprinse din alte timpuri, din alte lumi – poveşti crude, cu înţelesuri ascunse. În prima parte a romanului, Dragonul şi prinţesa, cele două personaje centrale, Alejandra şi Martín, formează un cuplu (să-l numim) atipic. Ea, Alejandra, este maestrul. El, Martín, este neofitul, învăţăcelul. Alejandra este epileptică şi are mereu coşmaruri, semne care, în trecut, l-ar fi indicat pe şaman, pe vrăjitorul capabil, în transele sale, de călătorii în lumea morţilor. Martín, timid, încearcă să treacă de bariera ce-l desparte de fata – femeia – de care se simte atras în mod iremediabil. Nu de puţine ori el îi veghează somnul Alejandrei, un somn agitat, plin de vise stranii: „...Martín avea convingerea că sufletul ei se afla în altă parte, iar trupul îi rămânea la fel de părăsit ca trupurile acelor sălbatici al căror suflet le este smuls prin vrăji şi pribegeşte pe tărâmuri necunoscute”. Ea, Alejandra, visătoarea, şamanul, este un adevărat mister pentru Martín, aşa cum, de altfel, conform unor tipare romantice, îi stă bine unui adevărat maestru. Martín devine, la rându-i, un visător – ce e drept, unul cam stângaci la început, lipsit de abilitatea de interpreta semnele din vis, dar conştient de faptul că orice vis este un mesaj foarte important (ceea ce ne spune, în fond, şi psihanaliza jungiană):


În noaptea aceea Martín avu visul acesta: Din mijlocul unei mulţimi se apropia de el un cerşetor al cărui chip îi era cu neputinţă să-l vadă; îşi puse jos bocceaua, îi desfăcu nodurile şi-i arătă lui Matin ce era înăuntru. Pe urmă îşi ridică privirea şi bolborosi cuvinte de neînţeles.

Visul în sine nu avea nimic îngrozitor: cerşetorul era un simplu cerşetor, iar gesturile lui erau obişnuite. Şi totuşi Martín se trezi speriat, ca şi cum visul ar fi fost simbolul tragic a ceva ce nu izbutea să înţeleagă; ca şi cum i s-ar fi înmânat o scrisoare de maximă importanţă şi, deschizând-o, şi-ar fi dat seama că literele erau nedesluşite, desfigurate şi şterse de timp, de umezeală şi de atâta îndoit.

De amintit că întâlnirea (dar şi relaţia) dintre Alejandra şi Martín evocă cel puţin alte două întâlniri celebre: cea dintre Maestru şi Margarita, din cunoscutul roman bulgakovian, şi cea dintre Horacio Oliveira şi Maga, din Şotron-ul lui Cortázar. În toate cele trei romane, personajul feminin are un rol special, acela de mag, de şaman.