Într-o zi oarecare, într-o
Metropolă oarecare, trei îngeri pică, la propriu, din cer. Prezența lor nu
trece, desigur, neobservată de populație și de autoritățile locale, căci
îngerii noștri nu sunt deloc discreți. Fac tot felul de minuni – vindecări,
învieri –, ceea ce stârnește o adevărată isterie în jurul lor. Iată pe scurt
subiectul romanului Angelus de Ruxandra Cesereanu, apărut în 2010 la Editura
Humanitas. În 2015, la Lavender Ink, a fost publicată ediția în engleză, în
traducerea lui Alistair Ian Blyth.
Romanul Ruxandrei Cesereanu trimite, în mod evident, cred eu, la cel
puțin două romane cunoscute: Frații Karamazov de Dostoievski și Maestrul și Margarita de Bulgakov. În primul caz, am în vedere povestea
Marelui Inchizitor, spusă de Ivan Karamazov, în care revenirea neașteptată a
lui Iisus pe Pământ îi pune în dificultate pe inchizitorii Spaniei secolului al
XVI-lea. La fel, îngerii picați în Metropolă pun în dificultate autoritățile,
care nu știu ce să facă cu ei. În cel de al doilea caz, avem trupa de drăcușori
bulgakovieni (Woland, Behemot, Koroviev, Azazello), care, prin isprăvile ei,
agită întreaga Moscovă. În romanul Ruxandrei, trioul angelic tulbură, la
rându-i, liniștea Metropolei, dar nu prin năzbâtii diavolești. De observat că
îngerii își cam fac de cap și prin texte ceva mai recente, și aici mă
refer la romane ca, de pildă, Dulce companie al Laurei Restrop.
Cei trei îngeri ai Ruxandrei Cesereanu, desprinși
din Icoana Sfintei Treimi a lui Rubliov și azvârliți în Metropolă,
capitala unei Patrii, par, la o primă vedere, niște tineri destul de moderni.
Pe lângă o tunică albastră, obiect vestimentar furat din iconografia
rublioviană, ei poartă blugi. Sunt tăcuți și împrăștie „o mireasmă de
tămâie roșcată cu gust de zahăr carmelizat”. Uneori reușesc să vindece, dar
numai anumite boli sau deficiențe, și nu în totalitate. Pot învia morți,
dar nu pot păcăli moartea.
Citește
continuarea textului aici,
pe Literomania nr. 29
0 Comentarii